Mâna sus cine credea că vom ajunge și la cea de-a treia ediție a Tătărismelor. Bine, asta în cazul în care chiar era cineva interesat. Contează mai puțin, important e că, vorba italianului, non c’è due senza tre.
Important e și să vă amintiți – la fel ca acum un an și ca acum doi ani – că aceste superlative îmi poartă numele și, prin urmare, au și o doză de subiectivism. Bine, există și argumente care să le susțină. Oricum, nu încerc să vă conving că am dreptate, nu încercați să îmi spuneți că nu am. Asta nu înseamnă că nu aștept plângerile în comentarii și că nu putem discuta.
Hai, să nu o mai lungim și să vedem niște superlative dintr-un an di merda, care ne-a lăsat fără Euro, Jocuri Olimpice, Maradona și Kobe, printre altele.
Fotbalistul anului: Robert Lewandowski
În 2018 și 2019, când am ieșit din rând și i-am ales pe Griezmann, respectiv Alisson, m-am simțit dator să argumentez. Să vin cu cifre și cu faptele mărețe înfăptuite de cei doi. Anul ăsta sunt convins că nu mai trebuie să fac asta. Lewa ar fi luat Balonul de Aur, dacă France Football nu ar fi renunțat la acordarea lui. E unanimitate în privința asta. Ok, nu unanimitate-unanimitate. Dar, na, există oameni care cred despre Cristiano Ronaldo că e cel mai bun din toate timpurile. Asta nu înseamnă că-i luăm în serios.
Deci, toată lumea de acord aici, da?
Antrenorul anului: Hansi Flick
Râdem, glumim, chiar mai sărim calul din când în când, dar ridicoli precum ăia de la FIFA nu suntem. Deci da, antrenorul anului este un neamț, dar nu acel neamț. Hansi Flick trebuia să fie doar un interimar. A devenit omul care a transformat-o pe Bayern într-o mașinărie înfricoșătoare, mai ales în sprintul din finalul sezonului trecut. Pentru orice persoană normală, nu e nimic de dezbătut la categoria asta.
Echipa ideală a anului:
Neuer – Alexander-Arnold, Upamecano, Alaba, Davies – De Bruyne, Kimmich, T. Alcantara – Bruno Fernandes – Lewandowski, Haaland
Poate că sunteți tentați să întrebați dacă mai există sistemul 4-3-1-2. Păi, dați-i echipa asta unui antrenor normal (nu, Conte, tu nu!) și o să vedeți.
Golul anului: Valentino Lazaro
Nu a contat în economia jocului, ar spune clișeul. Mai mult ca sigur, dacă mai încearcă execuția asta de 100 de ori, o ratează de 101 ori. Dar a intrat atunci, în acel nebun Leverkusen – Gladbach 4-3, așa că, pentru mine, Lazaro a dat golul anului.
Altfel, fără momentul ăsta de nebunie, eram pregătit să-l pun pe Cardona, care a dat o minunăție într-un banal Dijon – Brest. Au trecut câteva luni de atunci, dar pe mine încă mă fascinează plutirea și coordonarea dinaintea execuției.
Prestația individuală a anului: Josip Ilicic
Înainte de dificultățile prin care a trecut, Ilicic se anunța unul dintre protagoniștii anului 2020. Iar apogeul a fost meciul care a trimis-o pe Atalanta între cele mai bune 8 echipe ale Europei. În returul cu Valencia, de pe Mestalla, La Dea a câștigat cu un rocambolesc 4-3, iar talentatul sloven a marcat toate golurile bergamascilor. Nimeni, în toată istoria Ligii Campionilor, nu a mai dat 4 goluri în deplasare, în fazele eliminatorii.
Josip Iličić’s match against Valencia ⤵️
64 touches
6 shots
4 goals
1 chance created
8 duels won
2 dribbles
2 interceptions
4 ball recoveriesAnd booked Atalanta a trip to the #UCL quarterfinals ? pic.twitter.com/ZXKP5YGMPk
— beIN SPORTS USA (@beINSPORTSUSA) March 10, 2020
Meciul anului: Barcelona – Bayern 2-8
Nu știu dacă a fost cel mai bun sau cel mai spectaculos meci din 2020. Bine, încercați să-i evitați pe fanii Barcelonei într-o astfel de discuție. Dar magnitudinea victoriei obținute de Bayern a fost un adevărat șoc. Și știți că eu nu prea folosesc cuvinte d-astea. De asemenea, a fost un avertisment pentru restul echipelor din Liga Campionilor: „Bă, ne pare rău! Nu aveți nicio șansă”.
Ceea ce, până la urmă, s-a dovedit a fi adevărat.
Surpriza anului: parcursul lui AC Milan
Sesizați nuanța, da? Nu echipa e surpriza, ci parcursul său. Care e pe cât de remarcabil, pe atât de neașteptat. Chiar dacă Milan a început 2020 pe un val de entuziasm, după revenirea lui Zlatan, nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat. Mai ales în sezonul ăsta, în care e lider neînvins (singura echipă din Top 5 campionate care încă nu a pierdut). În ciuda problemelor fizice, Ibra își ascunde destul de bine vârsta, iar puștii de lângă el cresc la umbra lui de la meci la meci. Cazzo, până și Padre Pioli pare un geniu și dă senzația că nu poate lua vreo decizie greșită!
În 2020, Milan a pierdut doar două meciuri în campionat și a bătut pe toată lumea care contează: pe ăia din Torino, pe Inter, pe Roma, pe Lazio (de două ori) și pe Napoli. Vă rog eu frumos să nu faceți pe interesanții și să-mi spuneți că a existat cineva care a văzut acest parcurs venind!
Fotbalistul român al anului: –
Da, pentru a doua oară în trei ediții, mă văd nevoit să zic pas la categoria asta. Numiți-mă prea pretențios, dar eu nu găsesc pe nimeni care să merite titlul ăsta. Și dacă aș fi răutăcios – și sunt! -, aș merge chiar mai departe și aș spune că sunt foarte, foarte puțini cei care merită numiți fotbaliști.
Hai să jucăm ceva fotbal, apoi vedem asta cu jucătorul anului!
Antrenorul român al anului: Dan Petrescu
Pentru că fotbalul din Orient mă lasă rece, merg din nou pe mâna „Bursucului”. A luat al treilea titlu la rând, lucru dificil chiar și în slabul fotbal românesc, a fost la o mână să o lase pe Sevilla fără Europa League (Conte probabil că nu o câștiga nici așa) și a reușit să o ducă pe CFR din nou în grupele UEL. Probabil va trece ceva vreme până când altul va fi în stare să facă chestii d-astea în mod constant.
Sportivul român al anului: Larisa Iordache
Știu că am spus de multe ori (inclusiv anul trecut), că, în mod normal, Simona Halep va câștiga această categorie până se va retrage. Dar îmi permit să mă contrazic, pentru că gimnastica e un subiect sensibil pentru noi, românii, iar în 2020 Larisa Iordache ne-a amintit cum e să câștigăm la sportul ăsta. Da, au fost doar Europene, nu au fost rusoaice etc. Dar a fost din nou aur. Și, mai ales, a fost finalul unei lungi perioade dificile pentru fata asta. Și a mai fost ceva: oricât de mică, ne-a mai dat ceva speranță.
Sportivul anului: LeBron James
Lewis Hamilton și Rafa Nadal au egalat niște recorduri ce păreau intangibile în sporturile lor, dar LeBron și-a luat ditamai revanșa și a readus titlul în LA, într-un sezon în care Kawhi a venit în oraș decis să preia conducerea. Și într-un an dificil pentru Lakers, mai ales în afara terenului. Da, despre moartea lui Kobe e vorba. The King și-a luat tronul înapoi și a închis discursul despre cine conduce în Los Angeles.
În sfârșit-ul anului: Dominic Thiem
2020 ne-a adus un campion de Grand Slam din noua generație. Atât de nouă, încât a îmbătrânit așteptându-și rândul. Thiem, câștigător la US Open, are totuși 27 de ani. Acum, rămâne de văzut dacă vom asista cu adevărat la un „nou regim”. De exemplu, la Turneul Campionilor, din 2017 tot iau trofeul ăștia „tineri”: Dimitrov, Zverev, Tsitsipas, Medvedev…
Dunk-ul anului: LeBron James
Fără milă pentru Russell Westbrook, care a avut proasta idee de a-i rămâne în drum.
Buzzer beatter-ul anului: Anthony Davis
Au fost unele mai spectaculoase (de exemplu, Booker peste Kawhi și PG), dar ăsta a fost reușit într-un moment care putea complica lucrurile pentru Lakers. Meciul 2 al finalei Vestului, Nuggets în avantaj, 2,1 secunde pe ceas. În loc să se facă 1-1, s-a făcut 2-0 pentru LeBron și ai lui, care au preluat controlul seriei, câștigată în cele din urmă cu 4-1.
Ascensiunea anului: Alphonso Davies
Dominik Szoboszlai a avut un an fantastic, al cărui apogeu a fost golul prin care a calificat Ungaria la Euro, dar nici măcar maghiarul nu a „urcat” la fel de spectaculos ca puștiul canadian, devenit un fundaș stânga de top, deși a fost transferat ca extremă. O ascensiune fulminantă, care anunță o carieră impresionantă. Are doar 20 de ani, așa că sigur o să mai avem de-a face cu el în perioada următoare.
Proștii anului: Los Angeles Clippers
L-au luat pe Kawhi. L-au pus lângă el pe Paul George. Au avut 3-1 în semifinala Vestului, cu Denver Nuggets. Tot nu s-au calificat în finală. Ba au și privit cum rivalii din oraș au luat titlul.
Chiar și așa, m-am abținut greu să nu-l pun la categoria asta pe Conte.
Momentul preferat al anului (fotbal): Inter – Milan 4-2
V-am zis mai sus că Milan a pierdut doar două meciuri de campionat în 2020. Unul dintre ele, la începutul lui februarie, cu Inter. Încă se umpleau stadioane atunci. Nu atât victoria, cât modul în care a fost obținută m-a făcut să aleg derby-ul ca moment preferat. A fost 0-2 la pauză, s-a terminat cu Lukaku ridicând triumfător fanionul de la colț, după golul din prelungiri. Superbă seară! Cu urcat pe bar, cu bere multă, chestii d-astea…
Momentul preferat al anului (alte sporturi): All Star Game-ul din NBA
N-am avut Jocuri Olimpice, preferații mei din alte sporturi nu au avut un an grozav, așa că rămân cu revirimentul All Star-ului.
„Este adevărat că la ceea ce am văzut în sfertul 4 a contribuit și decizia de a schimba sistemul. La sfârșit, băieții s-au întors la origini. Adică au jucat ca pe stradă, care ajunge primul la un anumit număr de puncte. 157, în acest caz. Adică 133, atâtea câte avea Team Giannis după primele 3 sferturi, plus 24, numărul lui Kobe. Nu s-a jucat pe timp, s-a jucat pe coșuri. Și de aici nu putea ieși decât ceva bun de tot”, am scris, tot aici, după nebunia aia de la mijlocul lui februarie.
Minunat meci!
Federer-ul anului
A jucat puțin Roger anul ăsta. Dar tot a scos chestii din joben. Cum ar fi primul punct din rezumatul de mai jos. PO-E-ZI-E!!!
Hai, la mulți ani! Ne vedem în 2022.