Superlativele Tătărești ale anului 2019

Dragi prieteni (sau doar cititori), iată-ne ajunși la cea de-a doua ediție a „Superlativelor Tătărești”. Promisiunea de anul trecut a fost respectată, cu alte cuvinte. La fel ca acum 12 luni, e bine să vă amintesc faptul că multe dintre alegeri au o oarecare doză de subiectivism, dar niciuna nu e lipsită de argumente. Și oricum, la fotbalistul anului, de exemplu, ar trebui să fiu luat mai în serios decât cei care l-au premiat pe Cristiano Ronaldo. În Serie A sau aiurea.

Bun, acestea fiind zise, să trecem la acordarea Tătărismelor pe 2019.

Fotbalistul anului: Alisson Becker

Bă, ce ușor ar fi dacă am avea un jucător care să fie cel mai bun din lume pe postul lui, să fi câștigat trofee și cu echipa de club, și cu naționala și care să fi avut un rol important în toate aceste succese! Oh, wait…

Alisson, în 2019:
✅ Champions League (cel mai bun portar al competiției)
✅ Mondialul cluburilor
✅ Copa America (cel mai bun portar al competiției, un singur gol primit)
✅ Portarul sezonului în Premier League

Ok, a ratat titlul în Premier League. Pentru că se întâmplă des ca o echipă care pierde doar o dată și face 97 de puncte să nu iasă campioană. Dar i-l putem pune pe cel din sezonul ăsta, aproape câștigat. Nu a dat goluri, dar a împiedicat câteva. Plus că e primul din 2010 încoace care ia Liga Campionilor și Mondialul cluburilor fără a primi gol în cele două finale. Mi se pare că a bifat câteva argumente pentru titlul ăsta. Mai multe decât alții, oricum.

Antrenorul anului: Jurgen Klopp

Aici nu e vorba doar despre „six”, ci de tot ce a creat la club și de energia pe care o aduce. Klopp a devenit antrenorul momentului continuând să evolueze, în timp ce a reușit să rămână același om. Nici succesul, nici presiunea, nici banii nu l-au schimbat pe ochelaristul de pe Anfield. Asta chiar e o victorie!

Nici fotbalul pe care îl joacă ai lui nu e chiar rău, trebuie să recunosc.

Echipa ideală a anului

Alisson – Trent Alexander-Arnold, van Dijk, Kimmich, Tagliafico – Ziyech, van de Beek, De Bruyne – Messi, Lewandowski, Mane.

Golul anului: Luis Suarez

Execuția în sine ar fi fost suficientă pentru a-l pune pe lista scurtă. Faza la finalul căreia a venit această execuție i-a asigurat primul loc.

Prestația individuală a anului: Dusan Tadic

Ceea ce a făcut Cristiano Ronaldo în returul cu Atletico Madrid, din optimile ediției trecute a Ligii Campionilor, chiar a fost remarcabil. Dar l-am ales pe Tadic pentru că a fost vorba despre o reprezentație pe Bernabeu, în unul dintre marile șocuri fotbalistice ale anului 2019. În seara aia, la Madrid, sârbul a dat un gol și două pase decisive, dar peste ani se va vorbi despre pirueta aia a la Zidane, care l-a lăsat pe Casemiro întrebându-se ce s-a întâmplat.

Sârbul nu a făcut doar meciul carierei, dar a oferit o prestaţie demnă de marile nume ale istoriei fotbalului. Folosit ca 9 fals, Tadic a fost un 10 din alte vremuri. A mângâiat mingea, a driblat, a pasat decisiv, a marcat cu o uşurinţă şi o nonşalanţă demne de mingicarii inconstanţi din trecut, cei care nu-şi foloseau niciodată tot potenţialul, dar aveau momente în care te făceau să te îndrăgosteşti iremediabil de ei. Exact ce e şi Tadic, până la urmă”. Asta scriam după meciul ăla. Nu schimb nimic.

Surpriza anului: Atalanta

Locul 3 în Serie A, la finalul sezonului trecut, nu a venit de nicăieri, ci a fost rezultatul unei strategii bine puse la punct. Dar tot o surpriză a fost. Și părea să fie apogeul echipei lui Gasperini. Mai ales când primele 4 etape din Liga Campionilor i-au adus un singur punct. Apoi s-a întâmplat. Atalanta a devenit prima echipă din istoria competiției care merge în optimi, după ce s-a aflat în acea situație. Și e loc de mai bine: adversară îi va fi Valencia.

Meciul anului: Ajax – Tottenham 2-3

Poate că au fost meciuri mai spectaculoase anul ăsta, dar dramatismul de la Amsterdam nu are rival. Ajax a bătut cu 1-0 în tur și a avut 2-0 la pauză, acasă. Era la doar 45 de minute de finala Ligii Campionilor. Însă, în acea seară, Lucas Moura s-a decis să facă meciul ăla care să-l pună pentru totdeauna în istoria fotbalului. A dat 3 goluri în repriza a doua. Ultimul dintre ele, în ultima secundă. Efectiv în ultima secundă. La 2-2, Ajax a avut câteva ocazii mari de a închide meciul, inclusiv o bară. Tot la 2-2, cu doar câteva minute înainte de final, Vertonghen a dat-o și el în bară. Câțiva centimetri au lipsit să-i fure brazilianului rolul de erou. Dacă se întâmpla, probabil că aici vorbeam despre alt meci.

Fotbalistul român al anului: Ionuț Radu

Ar fi fost prea mult să nu dau titlul ăsta doi ani la rând. Dar nu neapărat exagerat. L-am ales până la urmă pe băiatu’ ăsta pentru că e singurul care a jucat tot anul titular la o echipă dintr-un campionat important (fie ea și ultima clasată la momentul actual) și pentru că totuși a fost liderul unei semifinaliste de Euro. Puținul ăsta e imaginea actuală a fotbalului nostru.

Antrenorul român al anului: Dan Petrescu

Alegerea lui are foarte puțin de-a face (chiar spre deloc) cu ceea ce a făcut în Liga 1. Nervosul etern merită titlul ăsta pentru parcursul european reușit de CFR Cluj. Și dacă trecerea de grupe în Europa League nu e o noutate, modul spectaculos în care a făcut-o chiar e de apreciat. 12 puncte într-o grupă cu Celtic, Lazio și Rennes reprezintă o performanță pentru o echipă din România, indiferent de unghiul din care privești.

Sportivul român al anului: Simona Halep

Serios, nu stau să explic această alegere. În principiu, sunt șanse mari ca Simona Halep să fie sportivul anului în România până când se va retrage. O excepție ar putea fi 2020, care e an olimpic și cine știe dacă nu ne sare vreun aur de undeva. Deși e posibil să vină tot de la ea.

Sportivul anului: Simone Biles

Eu am crescut cu gimnastica feminină pe bază de fetițe grațioase, nu cu pachete de mușchi care sar încolo și-ncoace pe sol. Așa că nu-s chiar un fan al acestei Simone. Dar faptul că a câștigat 5 medalii de aur la Mondiale – cu echipa, la individual, sărituri, bârnă, sol – e un argument solid în favoarea ei. Bine, dacă era cu adevărat fenomenul despre care vorbește toată lumea, ar fi fost campioană și la paralele.

În sfârșit-ul anului: St. Louis Blues

Pentru al doilea an la rând, „Tătărismul” ăsta merge la hochei. Putea fi și Toronto Raptors, campioană NBA în premieră, dar povestea lui St. Louis Blues este mult mai tare. Pe 3 ianuarie, echipa asta era pe ultimul loc în NHL. Cumva, a reușit să se califice nu doar în play-off, ci și în finala Cupei Stanley. Pentru prima oară în 49 de ani. A patra fisă la trofeu. Primele trei au fost consecutive, între 1968 și 1970. Băieții au fost „măturați” de fiecare dată. Adică aveau un scor general de 0-12 în finală. Una dintre serii, chiar ultima până la cea din 2019, adică aia din ’70, au jucat-o contra lui Boston Bruins. Adversara de anul ăsta. Au revenit de la 0-1 și 1-2 și au luat seria cu 4-3. Meciul decisiv, jucat în deplasare, l-au câștigat cu 4-1.

Dunk-ul anului: Ja Morant

Vii în NBA în umbra lui Zion. Zion se rupe și nu joacă. Profiți. Începi să ataci inelul de parcă ți-e cel mai mare dușman. Nu ți-e frică de băieții ăia mari care te așteaptă acolo. Ba chiar încerci să sari peste ei. La propriu. Nu-ți iese mereu. Da’ și când îți iese…

Buzzer beater-ul anului: Kawhi Leonard

Buzzer beater în meciul 7 nu exis… Și a venit la pachet cu, probabil, imaginea anului în sport.

Momentul preferat al anului (fotbal): România la Euro U21

Ok, am mușcat puțin din cașcaval, pentru că e vorba despre mai multe momente, nu doar despre unul singur. Dar dacă ar trebui să aleg, atunci ar fi finalul ăla dement din meciul cu Anglia. Care ar fi și meciul anului pentru noi, la mare bătaie cu Celtic – CFR 3-4, din preliminariile Ligii Campionilor.

Ce meci a făcut Coman, bă!

Momentul preferat al anului (alte sporturi): victoria Simonei Halep la Wimbledon

Roland Garros-ul din 2018 trebuia să se întâmple. Toată lumea îl aștepta și știa că e doar o chestiune de timp. Dar Wimbledon-ul de anul ăsta a venit de nicăieri. Simona nu e jucătoare de iarbă. Darren Cahill nu mai era lângă ea. Forma din perioada aia nu o recomanda pentru un asemenea parcurs. Și cu siguranță nimeni nu se aștepta la jocul ăla din finală. Contra Serenei, a noastră a fost atât de bună încât nici măcar n-am avut timp să avem emoții. A fost un 6-2, 6-2 mai clar decât acel 6-0, 6-2 din 2014. Pentru că la Londra a bătut-o. Efectiv a bătut-o. A dat tot înapoi, a alergat pe tot terenul, a avut replică la orice, a improvizat, a lovit necruțător.

Iar zâmbetul de la final, priceless!

Embed from Getty Images

Ascensiunea anului: Erling Braut Haaland

Asta merge cumva și ca „de urmărit în 2020”. A funcționat bine cu Doncic anul trecut, nu văd de ce nu ar merge și de data asta, cu proaspătul jucător al Borussiei Dortmund. Unde a ajuns după doar un an de Salzburg. Bine, importante sunt ultimele luni, când a venit explozia aia mare. În mai, a dat celebrele 9 goluri contra Hondurasului, la Mondialul U20. Apoi, odată cu startul acestui sezon, a început să dea cu hat-trick-uri în stânga și-n dreapta. Inclusiv în Liga Campionilor, competiție în care a marcat deja de 8 ori, în 6 apariții. L-au vrut și alții, dar la momentul ăsta, transferul la BVB pare să fie alegerea logică și corectă.

Federerul anului

Cel mai lung schimb din istoria finalelor masculine de la Wimbledon. Să aveți un 2020 spectaculos ca reverul ăla perfect și să vă bucurați de el ca disperații ăia din tribune.

Lasă un răspuns