Fotbal, politică și alte droguri (😉). Top 10 articole pe 2019

Se încheie primul an complet de scris pe ionuttataru.ro și ar fi fost păcat să nu fac topul ăsta. Bine, eu le-aș fi ordonat altfel, dar o să las subiectivismul deoparte și accept verdictul cifrelor. Care-mi spun că lumea e atrasă de combinația dintre fotbal și politică, iar dacă se strecoară și câte un bad boy – Maradona, de exemplu -, cu atât mai bine. Ok, destul cu introducerea, să trecem la motivul pentru care ne-am adunat azi aici.

Așadar, de la locul 10 la locul 1, avem în felul următor:

Algeria și lupta pentru independență prin fotbal

Pe scurt, povestea e așa: în 1830, Franța a invadat Algeria; patru ani mai târziu, Algeria a fost transformată în colonie militară franceză; în 1848, potrivit unei noi Constituții, Algeria a devenit parte a Franței. După mai mult de un secol, în 1954, Le Front de Libération Nationale (FLN), o organizație politico-militară, a decretat că e destul și a declanșat lupta pentru independență. Așa a început Războiul Algerian. Sau Revoluția Algeriană, spuneți-i cum vă place. O luptă care s-a dus inclusiv pe terenurile de fotbal.

Răzbunarea lui Maradona

Când a semnat cu Napoli, în 1984, Maradona nu știa exact la ce se înhamă. Și aici nu vorbim doar din punct de vedere fotbalistic. Diego nu trebuia să fie doar jucătorul care să scoată echipa din mediocritate, ci și simbolul luptei împotriva nordului arogant și dominant. A acceptat pentru că era disperat să plece de la Barcelona și pentru că a ajuns, totuși, în cel mai sud-american oraș al Europei.

Santi Cazorla este povestea începutului de an în fotbalul european

Primii care au dezvăluit calvarul prin care a trecut Cazorla au fost cei de la Marca. În noiembrie 2017, cotidianul spaniol a ieşit cu o primă pagină greu de privit. O imagine cu glezna fostului internaţional iberic, după o parte din cele 11 operaţii pe care le-a suferit în ultimii ani. „Dacă vei apuca să te mai plimbi prin grădină cu fiul tău, ar trebui să fii mulţumit”, i s-a spus, la un moment dat, în timpul recuperării. Despre fotbal părea să nu mai fie vorba. La acel moment, trecuse ceva mai mult de un an de când nu mai jucase. Ultimul meci fusese un Arsenal – Ludogorets din Champions League, în octombrie 2016.

Dumitrache şi impertinenţa de pe Wembley

Încă nu împlinise 21 de ani şi jucase doar 3 meciuri în naţională. A marcat şi un gol, într-un 2-0 fundamental cu Elveţia, în preliminariile CM 1970. Cu toate astea, a făcut un meci mare la Londra. Nu doar atât. Uşor impertinent, a luat mingea şi a bătut penalty-ul prin care ai noştri au scos un istoric 1-1. A executat impecabil, l-a trimis pe Banks la plimbare.

Spania nu mai e ce-a fost. Și tot i-a fost suficient

Dincolo de orice analiză, realitatea este una singură: Spania este o echipă mult mai bună decât cea a României. Chiar și cu problemele din ultimii ani. Chiar și cu schimbul de linii încă în desfășurare. Chiar și în contextul dramei lui Luis Enrique, care nu avea cum să-i lase indiferenți pe foștii săi elevi. Faptul că au fost voci care au încercat să nuanțeze lucrurile și ni s-a repetat ușor iritant că „Spania nu mai e ce-a fost” nu schimbă realitatea de mai sus.

10 goluri care arată cât de bun a fost Romario

Chiar așa: cât de bun a fost Romario? Johan Cruyff a spus, odată, că nu a antrenat pe cineva mai bun: „Nu știai niciodată ce să aștepți de la el. Tehnica lui era formidabilă și putea marca din orice poziție”. Vorbind despre calitățile sale, brazilianul a spus, mai în glumă, mai în serios, că „atunci când m-am născut, omul din cer a arătat spre mine și a zis: ’El e alesul’”.

Cel mai bun Adrian Mutu a fost cel de la Parma

Din punctul meu de vedere, sezonul pe care Mutu l-a petrecut pe Ennio Tardini este cu adevărat de referinţă în cariera lui. A profitat şi de conjunctură. A lucrat cu antrenorul său preferat, Cesare Prandelli. A nimerit într-o echipă în care a fost coleg cu alte talente indiscutabile, Hidetoshi Nakata şi Adriano. E memorabilă imaginea cu Mutu şi Adriano la Teatro Regio. Opera din Parma adică. O poză cu prea mult talent şi prea puţină minte. Băieţii ăia doi au luat efectiv Serie A pe sus, într-o perioadă în care apărările din Italia încă erau populate de Nesta, Maldini sau Cannavaro.

Ziua în care a căzut Zidul Berlinului, începutul sfârșitului pentru fotbalul din RDG

În toamna lu’ ’89 devenise evident că Germania de Est are zilele numărate. O revoluție era în plină desfășurare, iar ea fusese cumva anunțată pe terenul de fotbal, cu doar câteva luni înainte. La noi, a intrat în folclor că Revoluția a fost anunțată de victoriile pe care Craiova le-a obținut cu Steaua și Dinamo, în prima jumătate a sezonului 1989/90. Știți cum e, legendele mor greu. Sau niciodată. În RDG, semnalul că lucrurile încep să se schimbe a fost pierderea titlului de către Dynamo Berlin.

Maradona şi cea mai tare încălzire din toate timpurile

Cel mai bun fotbalist al planetei, la apogeul carierei, înaintea unui meci care poate fi considerat cel mai important din istoria lui Napoli până la acel moment, s-a eliberat de tot şi a jonglat cu bucuria şi nonşalanţa unui copil. Aceeaşi bucurie şi aceeaşi nonşalanţă pe care le arăta când avea doar 10 ani, într-un scurt clip alb-negru, la finalul căruia anunţa că vrea să joace la Cupa Mondială şi să o câştige.

Asta făcea Maradona când avea o minge la picior. Găseşte pe cineva care să te trateze aşa cum tratează Maradona mingea sau ceva p-acolo.

„Ai noștri sunt mai buni decât ai lui Stalin”. Povestea meciului care a schimbat istoria lui ȚSKA Moscova

Un fost jurnalist de la Pravda și-a amintit că, înaintea meciului cu Iugoslavia, la ambasada sovietică de la Helsinki a sosit o telegramă semnată I. V. Stalin: „Li se explica jucătorilor noștri responsabilitatea pe care o purtau pe umeri. Sarcina pe care o primiseră era de natură politică. Li s-a amintit situația relațiilor dintre cele două țări. Partida care urma nu era un simplu eveniment sportiv, ci reprezenta un act politic de stat”. Vorbele de la Moscova au reprezentat o presiune în plus pentru fotbaliștii sovietici. I-au apăsat atât de tare încât la pauză era 3-0 pentru „titoiști”. După o oră de joc, s-a făcut 5-1.

So, ne vedem și în 2020, da?