Cristiano Ronaldo: consuetudo quasi altera natura

Obişnuinţa este o a doua natură. Nu-s eu omul proverbelor şi al citatelor, da’ ăsta mi-a rămas în cap. Şi nici măcar nu mi-a plăcut Cicero. Eu de mic am ţinut cu Cezar şi cu Marc Antoniu. Motiv pentru care nu mi-au plăcut vreodată bătrânele zdrenţe, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Dar să nu ieşim de pe drum. Am rămas cu vorba asta din cauza profei de română din liceu, care mi-o repeta obsesiv. După ce l-am văzut aseară pe Cristiano Ronaldo, încep să cred că e ceva adevăr aici.

Indiferent de momentul de formă traversat de Atletico în mandatul lui Simeone, mereu a fost greu pentru orice echipă să-i dea trei goluri. Imaginaţi-vă cât de dificil e pentru un singur jucător. Nu e şi cazul nesuferitului portughez. Hat-trick-ul de marţi a fost al patrulea pe care l-a reuşit contra echipei lui Cholo. Jumătate dintre ele i-au scos pe „los colchoneros” din Europa. De fapt, ultimele cinci eliminări ale lui Atleti în Liga Campionilor (includem şi cele două finale, nu şi sezonul în care madrilenii nu au trecut de grupe) au stat, într-un fel sau altul, sub semnul lui Cristinel. Asta face el, printre altele. Vede dungi alb-roşii în faţă şi se transformă. Dă goluri. Multe. 25 mai exact.

Ah, ştiţi câţi jucători au mai reuşit un hat-trick împotriva lui Atletico, de când e Simeone pe bancă? 0. Zero!

Deşi pare, nu e un articol despre cifre. Oricum p-astea le găseşti acum pe toate drumurile. Şi dacă vrei, şi dacă nu vrei. Nu e nici o odă pentru băiatu’ cu 7 şi cu atât mai puţin pentru echipa aia a lui. E doar recunoaşterea unui fapt. Omu’ e obişnuit să fie protagonist şi, în principiu, cam asta a făcut toată cariera. E un competitiv feroce şi decisiv. Pentru astfel de momente au dat ăia 100 de milioane pe el la 34 de ani şi îi bagă în cont 30 de bastoane pe sezon. A spus-o şi el, la finalul unei alte demonstraţii de forţă cum au fost multe. Şi a spus-o natural şi fără să clipească, semn că e obişnuit să se ridice la înălţimea aşteptărilor.

Nu doar Cristiano Ronaldo

Răsturnarea asta de situaţie, greu de aticipat totuşi (Atletico nu fusese eliminată până acum după 2-0 acasă în tur), îi aparţine în egală măsură şi lui Max Allegri. Livornezul şi-a mai arătat priceperea pe ici, pe colo şi în sezoanele precedente, astfel că modul în care a pregătit meciul de aseară şi rezultatul, venit ca urmare a planului executat perfect de jucătorii săi, nu sunt neapărat nişte surprize. A surprins însă faptul că Atletico a fost anihilată complet, fără drept de apel.

Prestaţia echipei lui Simeone la Torino nu are nicio legătură cu mult lăudatul „cholism”. A fost doar un catenaccio din vremuri străvechi, executat lamentabil. Argentinianul şi-a menajat ouăle arătate în tur (le-o fi strâns prea tare), deşi tocmai acum avea cu adevărat nevoie de ele. În aceste condiţii, Atletico a fost victimă sigură, în faţa unui adversar dezlănţuit, cu foame şi care a făcut cel mai bun meci al sezonului. Dovada progresului constant din ultimii ani.

Când am jucat primul meci de Champions cu mine pe bancă, contra lui Malmo, mulţi erau albi la faţă” , spunea Allegri, cu doar câteva zile înaintea returului cu Atleti. Acum s-au obişnuit şi ei cu înălţimile.

P.S. Remarcabil meci făcut de Bernardeschi. Sună ca o declaraţie făcută de Dan Nistor, dar fără hat-trick-ul lui Ronaldo, ar fi fost omul meciului.

Sursa foto: standard.co.uk

Dacă vrei să susţii ceea ce fac, poţi dona aici

Facebook Comments

Lasă un răspuns