Inter – Tottenham 2-1. Pazza is back

Un om fericit este prea mulţumit de prezent că să se mai gândească serios la viitor”. Din păcate pentru el, Einstein nu a văzut rimonta de aseară a Interului, dar ne-a lăsat o vorbă care ni se potriveşte.

We are back” a fost mesajul afişat de Curva Nord înaintea meciului, anunţând întregii Europe că unul dintre marile sale cluburi a revenit acolo unde îi este locul. Iar Inter s-a întors cu o întoarcere de rezultat din categoria celor care au făcut-o Pazza. #amala

Nu a fost cea mai bună prestaţie. Nici cea mai rea, deşi au existat mai curând situaţii periculoase decât ocazii clare. Pe undeva, firesc. Tracul era inevitabil. Presiunea, de asemenea. Asta e o echipă care a dezamăgit în startul sezonului, care tocmai pierduse halucinant cu o nou-promovată şi care ar fi riscat să intre într-o gaură neagră cu un nou eşec. Lucrurile astea s-au văzut în joc. Jucători timoraţi, care de multe ori dădeau în minge doar ca să scape de ea, execuţii simple ratate. Plus lipsa de idei, chestie legată de absenţa unui mijlocaş care să pună puţină ordine în joc. Nu ştiu, cineva ca Eriksen, de exemplu. Sau măcar Rafinha. Brozovic nu poate fi prima şi singura variantă. Pentru că e Brozovic. Înţelegeţi voi. Nici Nainggolan, pentru că el are alte caracteristici. Şi oricum, pentru Spalletti el e genul ăla de 10 assaltatore. Da, exact asta înseamnă, un om de asalt. Nici Vecino nu e omul nostru. El are alte treburi, după cum am văzut din nou. Frumoase treburi, să fim bine înţeleşi. Pauză, deci. “L’ha ripresaaaaaaaaa Vecinooooooooo”.

Revenim. Şi nu în sensul de la 0-1 la 2-1 în doar câteva minute. Poate Borja Valero ar fi răspunsul la problema noastră. De altfel, s-a văzut şi aseară, în puţinele minute jucate, că încă poate da o mână de ajutor. Mintea limpede şi ştiinţa jocului au rămas, dar, cu riscul de a mă repeta, Inter l-a luat câţiva ani mai târziu decât ar fi trebuit. Deci nu poate fi decât o soluţie pe termen scurt. Foarte scurt.

Cu alte cuvinte, nu aş merge atât de departe încât să spun că ce a făcut Inter în mercato a fost supraevaluat, dar mulţi au crezut că a completat toate găurile din echipă, când, de fapt, a lăsat-o descoperită pe cea mai mare. Brozovic a avut finalul ăla remarcabil de sezon abia când Rafinha a devenit titular indiscutabil. Puteţi crede că e doar o coincidenţă…

Nu a ajutat foarte mult nici faptul că Perisic a avut una dintre acele zile. E o chestiune dovedită că atunci când Ivan joacă, joacă şi Inter. E un jucător fundamental, care asigură calitate în atac şi care e implicat în multe dintre golurile echipei. Ieri nu a fost cazul. Nici Icardi nu e în formă în acest început de sezon. Mai mult decât atât, aseară a fost de multe ori nervos, în contratimp, departe de 9 ăla percutant pe care îl ştim cu toţii. De fapt, era un candidat serios la titlul de “il peggiore”. Apoi, de nicăieri, a venit chestia asta:

 

BOOOM! Ciao a tutti, sono Maurito! Copilu’ a jucat în unele dintre cele mai jenante echipe din istoria Interului, dar s-a încăpăţânat să rămână la Milano şi, la primul meci în Champions League, a dat un gol de poveste, pornind revenirea care părea imposibilă după ce, cu mult noroc, Eriksen deschisese scorul. Cu noroc şi cu puţin ajutor de la Handanovic. Dar Samir s-a revanşat cu câteva parade la 0-1, care au permis nerazzurrilor să rămână în meci şi să facă ce-au făcut pe final.

Până la urmă, ăsta e marele merit al Interului. Fără să aibă o prestaţie memorabilă, s-a agăţat – chiar şi cu o uşoară disperare pe alocuri – de un meci ce părea pierdut şi a oferit o seară de neuitat unor fani greu încercaţi în ultimii ani. Probabil e puţin, cu siguranţă nu rezolvă problemele despre care vorbeam mai sus (şi altele), dar acum e despre bucuria momentului. Oh, godo ancora!

Da, ne-am întors şi ne-am asigurat că nu a fost o revenire banală. Vorba cântecului, „perché per noi niente è mai normale, nè sconfitta nè vittoria, che tanto è sempre la stessa storia„.

4 Replies to “Inter – Tottenham 2-1. Pazza is back”

  1. Bogdan Pirvu says: Răspunde

    Daca vrem sa prindem locurile de Champions League ne trebuie neaparat un alt mijloc in iarna. Sper sa fie pregatiti de data asta si sa puna banu’ pe masa pentru unul ca Rafinha pentru ca aseara am vazut „grinta” ca a lui doar la Asamoah, Skriniar si De Vrij. Restul au jucat din plesneala… am castigat pentru ca Icardi a dat una din acelea pe care le da cand nu face nimic, s-a trezit si stadionul si pentru ca Tottenham / fotbalul englez nu e chiar atat de „inteligent” pe cat se da.

  2. […] că nimic nu bate victoria Interului cu Tottenham, mai ales că a fost obţinută într-o manieră atât de interistă, dar am avut timp să mă […]

  3. […] fost, mai întâi, “la prendeeeeeeeee Vecinoooooo” (partea a doua), în Champions, cu Tottenham. Apoi, sâmbătă, pe Marassi, cu Sampdoria, după un meci cu trei goluri anulate (două pentru ai […]

  4. […] gol marcat în prelungiri care aduce o victorie neconvingătoare poate schimba istoria unui sezon. Meciul cu Tottenham a dat restartul aşteptat de Inter, care a ajuns la cinci victorii consecutive, în toate […]

Lasă un răspuns