Nostalgicii care au crescut cu fotbalul italian din anii ‘90 tresar puţin când aud de novantesimo minuto. Pentru că, inevitabil, gândul le zboară la una dintre emisiunile cult din perioada de glorie a Seriei A. Mai recent, asta cu minutul 90 are legătură cu faimosul “sei bella come un gol al novantesimo”. Hai, că doar nu aveţi nevoie de traducere! Iar în ultima săptămână, interiştii au avut parte de vreo două frumuseţi.
A fost, mai întâi, “la prendeeeeeeeee Vecinoooooo” (partea a doua), în Champions, cu Tottenham. Apoi, sâmbătă, pe Marassi, cu Sampdoria, după un meci cu trei goluri anulate (două pentru ai mei, unul pentru genovezi). Pare unanim acceptat că decizia de a anula primul gol al Interului a venit ca urmare a unui offside, dar, dacă discuţi cu lumea, foarte puţini au cu adevărat habar la cine, de ce şi când a fost faza aia. Şi aici îi includ şi pe arbitri. La al doilea, nu am văzut încă o reluare care să confirme 100% că mingea pasată lui Asamoah a trecut linia, aşa că rămân cu senzaţia de pe live, când am fost de acord că “varza” nu mai era în joc. Apoi, în prelungiri, Brozovic a tras la modul “anulaţi-l şi p-ăsta” şi aia a fost. Până şi Zanetti a cedat şi a avut o reacţie la care nu te-ai fi aşteptat.
Zanetti al goal di Brozo , esulta mimando il VAR , come per dire : „Ora annullateci pure questo” !
Un capitano , c’è solo un capitano ! #SampdoriaInter #inter #InterIsHere pic.twitter.com/GL6bNv7wt6
— Lucya (@Lucyaglam) September 23, 2018
Bine că nu mai e jucător, că sigur lua “roşu”. Aşa cum s-a întâmplat cu Spalletti, care a fost eliminat pentru că s-a bucurat la cameră. Da, exact! Vă imaginaţi cum erau bieţii arbitri? “Şi acum, cazzo? Porca miseria, Dio cane, nu avem motive să anulăm golul. Ce facem? Ia uite-l şi pe chelios cum se bucură ostentativ. Aha, asta e! Afară, bă!”. Lui nea Lucică i s-a arătat drumul spre vestiare şi a fost şi suspendat o etapă. Tributul victoriei sau ceva. #JeSuisLuciano
Spalletti 🦁😆 pic.twitter.com/LSMk1aANKY
— InterYaSkriniar (@InterYaSkriniar) September 22, 2018
Până la urmă, tot ce contează e că Inter a bătut cu 1-0, iar victoria a devenit şi mai dulce peste o zi, când ceilalţi din oraş au comis-o – exact! – al novantesimo. Milan a jucat acasă cu o Atalanta în, probabil, cea mai slabă perioadă de când e Gasperini antrenor, dar care nu pierduse pe Meazza la ultimele patru dueluri cu verişorii. Suso şi Higuain au făcut o treabă faină destul de repede, iar argentinianul a dat frumos pentru 1-0, spunând din alergare “v-a avertizat Tătaru că o să dau o tonă de goluri”. Al treilea consecutiv, pentru cei care numără. Ai calabrezului au jucat bine până la pauză, da’ în repriza a doua şi-a spus cuvântul efortul depus pentru răpunerea balaurului luxemburghez în Europa League, iar ceilalţi nerazzurri au dat drumul la treabă. Doar că Frone păreau ăia de la Milan. Zapata l-a luat pe Musacchio, l-a pus pus bine în buzunar şi, previzibil, a venit egalarea. Papu, cine altcineva? Dar Suso a mai avut un glonţ şi a făcut şi golul lui Bonaventura. Moment în care Gattuso a decis că trebuie să facă lucrurile mai interesante. Şi să ucidă concurenţa la titlul de prostul etapei. L-a scos pe Jack şi l-a băgat pe Bakayoko. Acum, voi puteţi crede ce vreţi, da’ singurul meci în care Milan a bătut a fost cel cu Roma, în care fostul monegasc nu a jucat. Francezul nu a dezamăgit nici acum. Bergamascii s-au urcat pe adversari şi Rigoni a făcut 2-2 până la urmă, în prelungiri. Vorba lu’ Gigio:
Spiace!
Dispiace pic.twitter.com/wGe9VwMtBs
— AngelOne (@AngelOne_) September 22, 2018
De Răul Absolut nu scăpăm nici aici. A vrut el neapărat să-şi bage coada inclusiv în această frumoasă naraţiune şi a marcat la rândul său în minutul 90. Sau Zona Cesarini, pentru ei. Paranteză. Renato Cesarini a fost un juBentin din anii ‘30 care avea obiceiul de a marca pe final. A făcut-o inclusiv într-un celebru Italia-Ungaria 3-2, când a adus victoria azzurrilor. Aşa că a apărut expresia asta, de care este responsabil Eugenio Danese, care nu se referă neapărat la goluri venite în ultimele minute, ci şi la lucruri făcute pe ultima sută de metri. Paranteză închisă. Cu plăcere că aţi mai învăţat ceva!
Aşadar, dungaţii au jucat pe terenul lui Frosinone, echipă cu fix 0 goluri marcate şi a doua cea mai slabă apărare din campionat. Simplu, nu? Nu! S-a chinuit Baba până cu 10 minute înainte de final, când o minge ajunsă norocos la Cristinel a fost trimisă în poartă cu un şut pentru care ar trebui ca Real să dea juma’ din bani înapoi. S-au relaxat zebrele, iar al novantesimo a dat pentru 2-0 şi Bernardeschi, acest Vialli modern, care, din băiatul firav hrănit cu brânză şi vin în Toscana, s-a transformat într-un mic culturist. O nouă belle epoque la Torino.
Alţi bianconeri, alt 2-0, alt gol în 90. Udinese a mai aruncat nişte pământ (sperăm) peste Chievo şi a bătut la Verona, în ultimul sfert de oră. Mai întâi, De Paul a confirmat momentul excelent (4 goluri în primele 5 etape) cu o ştachie de toată frumuseţea, apoi i-a pasat decisiv lui Lasagna, care măcar de data asta a fost desertul.
La Roma, Lazio a vrut să intre în grupul “novantesimo”, da’ Ciruţu’ s-a grăbit cu un minut. Măcar a dat doppietta, iar ai lu’ Simonel au bătut cu 4-1 pe Genoa, coşmarul ultimilor ani. A început şi Milinkovic-Savic să dea semne că Lotito nu o să regrete că nu l-a vândut vara asta, când a avut oferte de 29249837483247 de euro. Da’ Doctoru’ joacă tare şi nu discută sub 39249837483247 de euro. Dacă nu au reuşit să repete rezultatele recente, grifonii l-au scos din nou la paradă pe Piatek. Polonezul a băgat-o iar în aţe şi are 5 bucăţi, fiind capocannoniere solitar. Ah, şi e primul de la Shevchenko, acum 19 ani, care îşi începe cariera în A cu 5 goluri în primele patru prezenţe. Lewa, Sheva, se vorbeşte despre un interes al Barcelonei… Băiatu’ ştie să strângă nume mari în preajma lui.
Acum, pe scurt, cu liniuţe, în ordine cronologică:
-Sassuolo nu a fost afectată că a luat cel mai rapid gol din 2018 în Serie A (l-a marcat Francesco Caputo, după doar 18 secunde) şi a bătut-o pe Empoli cu 3-1. A înscris din nou Boateng. A făcut-o şi Ferrari, care nu a mai greşit poarta. A închis treaba scuipatul Di Francesco, după o fază în care Lirola a luat mingea de afară, de sub ochii asistentului. Are şi vasalitatea avantajele ei.
-Parma s-a ales cu a doua victorie consecutivă, 2-0 cu Cagliari, dar ştirea aici e golul lui Gervinho. Ştiu că l-aţi văzut şi l-aţi revăzut, da’ eu tot trebuie să anunţ golul etapei. Aşa că VEZI AICI.
-SPAL a mers la Firenze lăudându-se cu cea mai bună apărare din Top 5 campionate. După nici o oră, viola avea 3-0, scor care a rămas până la final. Aşa că momentul meciului a fost oferit de Federico Chiesa, care a sărbătorit marcarea golului cu fratele său cel mic.
-Profesoru’ Mazzarri a primit o ditamai corecţia de la echipa pe care a readus-o în prim-plan. Nerecunoscător şi mucosul ăla de Insigne, care a dat două goluri în victoria cu 3-1 a lui Napoli şi e la cel mai bun start de sezon din carieră: a marcat de patru ori în primele cinci etape. Vestea bună pentru vezuvieni e că Ancelotti pare să fi găsit formula potrivită. A readus 4-4-2 la modă. Da’ proba de foc e în weekend, pe tărâmul Răului.
-Bologna nu marcase în actuala ediţie de campionat. Apoi a dat peste Roma. Şi nu doar că a marcat, dar a şi câştigat. 2-0 şi scaunul lui Di Francesco e şubred tare. Vestea bună e urmează totuşi, Frosinone. Vestea proastă e că nici ăştia nu au încă vreun gol.
Până data viitoare – care nu e aşa departe, pentru că avem intermediară -, nu suferiţi de sindromul Lucescu. Ăla de zicea că dacă meciurile durau 88 de minute, alta era cariera lui. Nasol, ele se joacă până în novantesimo. Chiar şi peste. Ciao, pa!
Sursa foto: giornalettismo.com