Tătărismele sezonului 2025/26 în Serie A

Posted on by ionuttataru
inter campioana serie a 2025:26

Hai, ragazzi, că s-a terminat Serie A deja de o săptămână și puțin și dacă mai stau mult cu superlativele astea, reușește mai întâi Milan să se înscrie în noul sezon!

Nici nu mai are rost să analizăm previziunile făcute la începutul sezonului, pentru că le-am făcut zdrențe fără sentimente, vorba marelui poet plin de profunzime Uzzi. Mă mândresc totuși că am văzut-o pe Roma revenind în Liga Campionilor și am prevăzut că zebrele torineze vor române pe lângă. Partea cu Milan a fost un nesperat bonus într-un campionat care oricum a decurs mai bine decât mă așteptam.

Așadar, 2020 rămâne ultimul an în care o campioană din Serie A și-a apărat titlul. Inter a revenit în vârf și a luat al treilea Scudetto în șase ani, toate cu antrenori diferiți, ceea ce înseamnă că ceva se face bine acolo, dincolo de ranturile mele îndreptate către conducerea nerazzurrilor, mai ales în ultimii doi-trei ani. Oricum, nu-mi schimb părerea, dacă Marotta și ai lui se mișcau mai cu talent ici-colo, bilanțul era chiar mai bun. Altfel, revenind, da, nu mă așteptam ca Inter cu Chivu să devină campioană la prima încercare, cu atât mai puțin vedeam posibil un event. O dublă împotriva tuturor pronosticurilor inițiale (și nu doar ale mele, să lăsăm vrăjelile!), dar nu o să cădem în extrema Andonio Gonde să vorbim de vreun miracol sau ceva de genul ăsta. Mai ales că e vorba despre o echipă care, cu bunele și relele sale, a fost mereu acolo sus din 2019 încoace. Tocmai din acest motiv, oricât de tare e că un antrenor care avea doar 13 meciuri în Serie A a condus spre titlu o echipă aflată la pământ după dezastrul de acum un an, povestea sezonului e alta.

Como este povestea sezonului în Serie A

Sigur că are bani de cheltuit, însă i-a cheltuit bine. Sigur că nu există presiunea din alte părți, însă nici când toți ochii au stat în direcția sa nu a părut că simte vreo apăsare. Como a jucat, alături de Inter, cel mai bun fotbal din Serie A, lucru confirmat de faptul că a terminat campionatul cu al doilea cel mai bun atac și cu cea mai bună apărare, iar clasarea în Top 4, obținută într-un final de sezon nebun, este meritată și chiar firească. Fabregas, care are un stil poate enervant pentru unii atunci când vorbește, este, desigur, arhitectul acestui succes, pentru că a crezut orbește în ceea ce face, mai ales atunci când rigizii și conservatorii analiști din il calcio încercau să-l tragă de mânecă și să-l aducă pe ”drumul cel bun”. Parcursul pe care l-a reușit a arătat că Inter nu se orientase rău când a sperat să-l aducă pe spaniol în locul lui Simonel, dar sunt șanse destul de mari ca treaba să nu fi mers la fel de bine. Nici pentru Inter, nici pentru Fabregas. Și probabil rămâneam fără această ascensiune formidabilă a unei echipe care acum doi ani încă juca în Serie B.

Pe sărăcie la capocannoniere

Pentru prima oară după 35 de ani, golghterul din Serie A marchează mai puțin de 20 de goluri. În 1991, era Vialli, care a ieșit capocannoniere cu 19 bucăți. Era cumva finalul unei ere. Între 1979 și 1991, cel mai bun marcator din Italia a avut doar în două rânduri 20+ goluri. Băieți ca Maradona ori van Basten ieșeau golgheteri cu 15 sau 19 goluri. Acum îl avem pe Lautaro, cu 17 reușite. Al doilea titlu pentru argentinian, care are scuza că a lipsit o perioadă destul de lungă. Și mai tare e că unul dintre cei veniți pe locul 2 este Malen, care s-a transferat la Roma abia în iarnă și a terminat cu 14 goluri. Până la urmă, e imaginea unui sezon în care s-au marcat doar 922 de goluri. O medie de 2,43/meci, cea mai scăzută din 1993/94 încoace. Nu e întâmplător că Inter a fost singura care a avut peste două goluri/meci în ediția asta de campionat și doar alte două echipe au băgat-o în ațe de cel puțin 60 de ori. Un alt semn pentru declinul fotbalului italian, care se uită din nou la Cupa Mondială din fața televizorului. Și nici prin cupele europene nu a făcut prea mulți purici.

Conte a plecat reușind să pară persoana normală la cap din cameră

Spre absoluta surpriză a nimănui, imediat după ultima etapă, Toni din Lecce a anunțat că e cazul să plece de la Napoli. A făcut-o într-o conferință de presă în care l-a avut alături pe De Laurentiis, într-o încercare jenantă și care nu a păcălit pe nimeni de a ne convinge că-s prieteni buni. S-a văzut asta mai ales când DeLa a simțit nevoia să opineze pe marginea titlului câștigat de Inter, moment în care Andonio a reușit incredibila performanță să fie omul echilibrat în declarații. S-ar putea ca ăsta să fie marele lui succes într-un sezon în care, altfel, în ciuda declarațiilor lui, a făcut-o de oaie și-n Serie A, și-n Cupă, și-n Liga Campionilor.

Gasperini a ieșit întărit din ”războaiele” primului sezon

Mulți dintre fanii Romei nu l-au vrut pe Gasperini. Cei mai mulți, nu l-au susținut deloc în conflictul pe care l-a avut, în ultima parte destul de vocal și la vedere, cu Ranieri. Însă probabil toți îi recunosc meritele în clasarea asta pe locul 3, care înseamnă revenirea în UCL după șapte ani. Un final de campionat remarcabil, care a făcut uitate cele 11 eșecuri și numeroasele probleme din timpul stagiunii. Și un Gasp a cărui autoritate este acum clară și care îi permite să continue munca de transformare a echipei în ceea ce-și dorește.

Mai este Allegri un antrenor pentru echipele care vor să câștige?

Tot sezonul ăsta de Serie A – nu doar finalul lui – ar trebui să înlăture orice dubiu despre faptul că nea Max nu prea mai are ce căuta la echipele cu pretenții. De când a plecat prima oară de la Torino, a mers din rău în mai rău. Ca rezultate, dar mai ales ca joc. Într-un fotbal care evoluează – da, chiar și în Italia! -, omul pur și simplu nu și-a făcut nici măcar un update elementar. Anul ăsta la Milan a confirmarea că e incapabil să vină în prezent. Ratarea calificării în Liga Campionilor și mai ales modul în care s-a întâmplat reprezintă răsplata pentru ceea ce a propus de-a lungul întregii stagiuni. Plecarea produsă chiar a doua zi e fost firească. Era prea mult chiar și pentru incompetenta conducere rossonera să-l păstreze. În schimb, nefiresc e faptul că aproape sigur va fi noul antrenor al lui Napoli. Practic, De Laurentiis a parcurs drumul de la inovatorul curajos care îl aducea pe Sarri și crea una dintre cele mai mișto echipe din istoria clubului la unul din categoria oamenilor care mențin relicvele în joc.

Bine, acest circuit aproape închis al antrenorilor în Serie A nu este o noutate. Și decizia lui Lotito de a-l aduce pe Gattuso face parte din tabloul ăsta. Oricum, sunt și contraexemple, precum Carlos Cuesta, tehnicianul cu vârstă de fotbalist la apogeul carierei, care a făcut o treabă excelentă la Parma. A contat probabil și faptul că a avut la dispoziție cel mai tânăr lot din campionat, fără jupâni mai bătrâni decât omul de pe bancă, și astfel a reușit să gestioneze vestiarul fără mari probleme. Din categoria „uite, bă, că se poate și altfel” face parte și Fabio Pisacane, altul de care am râs ușor superior înaintea sezonului, dar care s-a descurcat peste așteptări la Cagliari, deși nu antrenase printre băieții mari înainte. Așadar, se mai încearcă și altceva, fără ca asta să însemne neapărat că orice noutate e bună. De exemplu, am văzut în cazul Pisei că ceva altfel doar de dragul schimbării îți poate anula orice șansă de a evita retrogradarea. Cu Gilardino, toscanii măcar jucau ceva. Cu Oscar Hiljemark s-au dus cu viteză maximă de unde au venit.

Le altre, pe foarte scurt (că iar am reușit să mă lungesc)

Am dovezi că mă așteptam ca baba torineză să gâfâie în lupta pentru Top 4, dar când l-a adus pe Spalletti, eram destul de sigur că vor prinde Liga Campionilor. Cumva, pentru mine e o surpriză – foarte plăcută, dar surpriză – că s-a terminat cu ei pe 6. În ceea ce o privește pe Atalanta, diferența dintre doar Conference League și o posibilă implicare în cursa pentru UCL a fost făcută de experimentul Juric. Sunt tare curios să văd ce poate ”La Dea” cu un antrenor ca Sarri, care a făcut tot ce se putea (poate și puțin peste) cu jucăria lui Lotito. La fel cum va fi interesant de văzut încotro o ia Bologna, după plecarea lui Italiano, înlocuit deja de Tedesco (genul de numire care atrage atenția pozitiv). Udinese în prima jumătate a clasamentului nu mă așteptam, Sassuolo nou-promovata cel mai bine clasată, da (deși nu chiar atât de bine). Cairo a mai păcălit un sezon, deși la un moment dat a transpirat puțin, dar pe fanii granata nu cred că-i va mai păcăli vreodată. Era evident că Fiorentina e o echipă prea bună să nu rămână în Serie A, însă au fost momente când viola a întins coarda puțin cam mult. Genoa a mutat la timp cu Daniele De Rossi, dar proiectul Șucu de lângă Lanterna e la fel de convingător ca ăla din Giulești. Di Francesco a reușit în sfârșit să salveze pe cineva și probabil să-și salveze cariera, pentru că o a treia retrogradare la rând ar fi fost prea mult chiar și pentru un fost semifinalist de UCL. Cremonese și-a făcut-o cu propriile mâini, când a renunțat la Davide Nicola. Doar finalul solid de sezon al lui Vardy nu a fost suficient. Iar în cazul Veronei, întoarcerea în Serie B plutea în aer, ca să nu uităm să băgăm și-un clișeu frumos în text.

Și, într-un final, adevăratele motive pentru care (poate) ați rezistat până acum.

ECHIPA SEZONULUI

Svilar (Roma) – Ramon (Como), Akanji (Inter), Solet (Udinese) – Palestra (Cagliari), Nico Paz (Como), Hakan Calhanoglu (Inter), McTominay (Napoli), Dimarco (Inter) – Lautaro Martinez (Inter), Malen (Roma)

JUCĂTORUL SEZONULUI: FEDERICO DIMARCO (INTER)

Transformarea lui Dimash de la jucătorul care nu putea sta pe teren mai mult de o oră în superstarul campionatului e remarcabilă. A tot vorbit despre meritele lui Chivu în povestea asta, așa că nu mai insist. E adevărat că a fost un sezon slab pentru atacanți, însă cred că băiatul crescut în Curva Nord ar fi fost oricum favorit să primească distincția asta. Pentru că aportul lui la titlul câștigat de Inter a fost uriaș. Iar recordul ăsta de 18 pase decisive într-o ediție de Serie A este cu adevărat remarcabil. Revirimentul fantastic al lui Dimarco este, într-un fel, revirimentul Interului. Anul trecut pe vremea asta nu credeai că se va ajunge aici, însă acum pare cel mai firesc lucru din lume.

TRANSFERUL SEZONULUI: DONYELL MALEN (ROMA)

Nu cred că e ceva de explicat aici. Ok Gasperini și meritele lui, dar să-l fi văzut cum o scotea la capăt fără olandezul venit în iarnă și care aproape a ieșit golgheter în Serie A.

ANTRENORUL SEZONULUI: CRISTI CHIVU (INTER)

Rămân la părerea pe care am mai zis-o și am mai scris-o: probabil doar titlul câștigat în 1971 a fost mai puțin așteptat decât ăsta, pentru Inter. Cred că era suficient pentru a-l numi pe Chivu antrenorul sezonului. Însă mai sunt și toate celelalte lucruri care s-au repetat, de la antrenorul cu doar 13 meciuri în Serie A, la primul care devine campion în Italia în primul sezon complet de la Mourinho încoace, trecând prin modul în care a gestionat o echipă îmbătrânită și dărâmată fizic și mental de eșecurile brutale de acum 12 luni. Și, până la urmă, puteți ține povestea cu duelurile directe pentru data viitoare, că dacă se face clasamentul primelor patru, tot primul e.

CEL MAI MARE PROGRES: KEINAN DAVIS (UDINESE)

Un jucător care în precedentele două sezoane petrecute la Udinese nu a marcat decât trei goluri a devenit unul dintre cei mai buni atacanți din Serie A, înscriind de 10 ori. Prima oară în carieră când atinge borna asta, indiferent de echipa sau de campionatul în care a jucat. La un moment dat, s-a vorbit chiar de o convocare în lotul Angliei la Cupa Mondială. În mod cert, a făcut lucrurile mai simple pentru friulani, care nu au mai prins primele zece locuri din 2013, când au terminat pe 5.

CEL MAI BUN TÂNĂR: NICO PAZ (COMO)

Deși Palestra a avut o ascensiune formidabilă și are ceva argumente, senzaționalul Paz a fost pur și simplu prea bun. Un talent peste media din Serie A, fără îndoială.

BIDONUL SEZONULUI: LOIS OPENDA (J******S)

Trecem peste faptul că belgianul a terminat sezonul cu un singur gol în Serie A, iar prestațiile lui au fost rar spre deloc convingătoare. Dar transferul ăsta e una dintre cele mai proaste afaceri făcute de zebre măcar în istoria recentă. Adus inițial sub formă de împrumut, i-a dus pe torinezi la un total de 46 de milioane de euro, după ce i s-a activat clauza de transfer definitiv. Clauza fiind ca baba să termine între primele zece. Am râs, nu o să vă mint!

MECIUL SEZONULUI: COMO – INTER 3-4

Știu că-s argumente solide și valide pentru un alt 4-3, ăla din Derby d’Italia jucat în tur. Un meci cu răsturnări de situație de ambele părți, cu dramatism pe final, cu niște execuții formidabile ale turcilor Yildiz și Hakan. Și nu aș avea nicio problemă să-l pun aici, în ciuda rezultatului care nu mi-a plăcut neam. Doar că meciul ăsta de lângă lac, pe lângă faptul că a fost la rândul lui cu răsturnări de situație și ceva dramatism în ultimele minute, s-a dovedit crucial și pentru soarta campionatului. Como a avut 2-0, moment în care erau șanse serioase ca lupta pentru Scudetto să fie relansată. În schimb, Inter a întors într-o manieră spectaculoasă, a câștigat și a transmis un mesaj important: „Ragazzi, e gata, vedeți-vă de alte lucruri!”. Mai punem și faptul că a fost prima revenire serioasă a nerazzurrilor în sezonul ăsta de Serie A și cred că sunt suficiente explicații.

GOLUL SEZONULUI: PIOTR ZIELINSKI VS VERONA

Ca execuție în sine, nebunia asta a lui Folorunsho pe Tardini nu are rival. Mai ales că omul chiar a vrut să dea, nu a fost vreo nimereală d-aia care te face celebru peste noapte. Da’ ce-au făcut turcu’ și polonezu’ pe Bentegodi e incredibil. Centrarea (doar ideea de a încerca așa ceva), coordonarea dintre ei, voleul, locul în care se duce mingea… Senzațional!

APROAPE GOLUL SEZONULUI

Nico Paz a fost aproape să ne ia și premiul ăsta. Talentul de nivel fuoriclasse al acestui băiat nu are limite și sunt sigur că vom vedea asta în anii care urmează, indiferent de echipa la care va juca.

ASSISTUL SEZONULUI

Como îl are și Baturina capabil să facă giumbușlucuri, lucru de care ne-am lămurit destul de repede. Însă rămân cu ideea fixă pe care am avut-o din startul sezonului. Cel mai tare assist l-a dat Taty Castellanos. Încercați să mă contraziceți!

PARADA SEZONULUI

Mi-a plăcut mult intervenția asta a lui Turati la lobul lui Paz (din nou copilul ăsta!), am reacționat destul de zgomotos la reflexul ăsta uluitor reușit de Okoye pe San Siro, dar de data asta merg cu rivalu’. Vintage Maignan aici, la parada din derby-ul din tur în fața lui Lautaro.

”PUȘCAȘUL” SEZONULUI

Dragii Tătarului, la categoria asta a fost bătaie mare! Începem cu al meu, Lautaro, care a făcut un Gagliardini. Continuăm cu Filippo Terracciano, care a văzut ditamai poarta ca o poartă de hochei. Apoi îl avem pe Gift Orban, care a contribuit la mitul din startul sezonului că Roma are cea mai bună apărare din Serie A, ratând chestia asta. Cu toate acestea, alesul trebuie să fie Moise Kean, care nu doar că nu a marcat de la un metru, dar nu a marcat de la un metru scoțând practic din poartă mingea trimisă de un coechipier.

MAZZARRI AWARD

În stilul care l-a făcut deja mult prea celebru, Andonio Gonde a scos multe perle în acest sezon. Cu cât e treaba mai nasoală, cu atât o dă salentinul nostru în bâlbâieli spectaculoase. Aș fi avut de luat o decizie dificilă, recunosc, dar apoi a punctat decisiv cu declarația asta: „Complimente Interului (pentru Scudetto – n.r.), dar asta nu înseamnă că noi am pierdut”. Win!

SĂ UIȚI DE UNDE PLECI AWARD

Ragazzi, cred că Rolando Mandragora are ceva nerezolvat cu echipa în dungi din Torino! Că i-a dat bătrânei s-o julească și-n tur, dar mai ales în retur.

BREAKDANCE-UL SEZONULUI

A băgat omu’ nostru Saelemaekers ca trupa Simplu pe vremuri. În mod cert, mai tare decât tanti aia devenită virală la Jocurile Olimpice.

ZEN-UL SEZONULUI

Max Allgeri îndeamnă la calm cu tradiționalul lui calm.

IL CAPO ULTRA AL SEZONULUI

Cluadio Lotito i-a adus la disperare pe fanii lui Lazio. Și e foarte afectat de asta, după cum se poate vedea.

Și cu asta, cred că suntem toți! Una peste alta, măcar pentru subsemnatul (și mai știu eu niște băieți), a fost un sezon cu zâmbetul pe buze. Mai ales pe final (wink!). Indiferent de situație, nu uitați să râdeți. Vă las cu Vasco, dacă pe mine nu mă credeți! Ciao, pa!

Sursa foto deschidere: ilgiorno.it

Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!

No comments yet
as roma como cristi chivu federico dimarco gian piero gasperini inter lautaro martinez malen max allegri nico paz serie a

Lasă un răspuns