Tătărismele sezonului 2022/23 în Serie A

Ciao, ragazzi și bine v-am regăsit la tradiționala anchetă de final de sezon în Serie A! Anchetă bazată, desigur, pe voturile unui singur om: eu. Cum ar veni, ce om!

Am avut un sezon tra-la-la, care a durat 38 de etape și un baraj, iar deznodământul s-a dovedit greu de prevăzut. Și nu spun asta doar pentru că previziunile pe care le-am făcut înainte de start nu au avut nicio legătură cu realitatea. Asta chiar nu mai e o surpriză. Doar de dragul discuției, să se noteze că am prins milanezele în Liga Campionilor, Spezia retrogradată și opinia nepopulară, adică Lautaro Martinez chiar a dat mai multe goluri decât Lukaku. Dacă asta era cu adevărat dificil…

N-am prins Top 4 nici în liga de Fantasy, în ceea ce sper să fie prima dintr-o lungă serie de ediții. Felicitări câștigătorului, FC Matei, deși habar n-am cine e.

Acum, revenind la fotbalul real, în Napoli avem a patra campioană diferită în patru ani, ceea ce ar putea da senzația unui campionat competitiv. Iar un argument în plus ar fi că Italia a avut finaliste în toate cele trei competiții europene. Din păcate, doar finaliste! Pentru că toate au pierdut. La limită, dramatic, dar au pierdut. Sigur, performanța nu trebuie subestimată, mai ales că Serie A mai pune pe masă două semifinaliste, însă e nevoie de confirmări pentru a anunța revirimentul lu’ Il Calcio. Deocamdată, rămâne mai curând un an peste așteptări și eșecul de a-l încununa cu un trofeu.

În același timp, am avut cea mai mică medie de goluri/meci din sezonul 2011/12 încoace (2,56 pentru curioși) și doar doi jucători au trecut de borna 20 (Osimhen și Lautaro), cei mai puțini din ediția de campionat 2015/16, când Higuain dădea 36 de goluri, aproape dublu față de următorul clasat în clasamentul golgheterilor, Dybala (19). A fost și ultimul an petrecut de ”Pipita” la Napoli, ca să facem frumos trecerea spre motivul pentru care ne-am adunat aici.

NAPOLI E POVESTEA SEZONULUI ÎN SERIE A

Știu că în anii trecuți la categoria asta vorbeam mai curând despre revelații, decât despre echipele de top. Dar când Scudetto merge lângă Vezuviu după 33 de ani, nu există altă variantă. Și, până la urmă, titlul lui Napoli e totuși o surpriză. Nimeni, în cel mai clar sens al cuvântului, nu își imagina la începutul sezonului că o echipă care și-a pierdut reperele și le-a înlocuit mai curând cu niște pariuri va domina de o asemenea manieră campionatul. Vara trecută, Luciano Spalletti a rămas fără căpitanul Lorenzo Insigne, golgheterul all-time al clubului, Dries Mertens, cel mai important fundaș, Kalidou Koulibaly, și un mijlocaș capabil să dicteze ritmul, așa cum e Fabian Ruiz. În locul lor au venit Khvicha Kvaratskhelia, Min-jae Kim, Frank Anguissa, Tanguy Ndombélé, Giacomo Raspadori și Giovanni Simeone. Promisiuni care încă nu confirmaseră la un nivel apropiat de Serie A, capricioși sau doar jucători care să completeze banca.

Ce Scudetto? Mulți – inclusiv subsemnatul – nu au luat-o în calcul pe Napoli nici măcar pentru o clasare în Top 4.

Și totuși, nu a fost nevoie de vreun declic. Lucrurile au funcționat încă din prima etapă. Napoli a plecat tare, a confirmat că e pe bune prin traseul din grupele Ligii Campionilor și nu a fost afectată nici de pauza pentru Cupa Mondială. Când a pierdut primul meci, cu Inter, la începutul lui 2023, a reacționat ca o campioană: s-a desprins decisiv. Incidentele de parcurs, precum acel greu de explicat 0-4 cu Milan de acasă, eliminarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, tot în fața rossonerilor, sau ratarea câștigării titlului pe teren propriu, cu propriii fani în tribune, contra rivalei din zonă, Salernitana, nu au diluat entuziasmul unei victorii așteptate din vremea lui Maradona.

Oricine e liber să vorbească despre faptul că echipele care ar fi trebuit să fie adversarele lui Napoli în cursa pentru locul 1 s-au întrecut în a se face de râs sau că au avut probleme de lot ori în afara terenului. Dar nimic nu schimbă faptul că titlul a ajuns la cei mai buni. E un Scudetto câștigat de o echipă care, în cea mai mare parte a sezonului, a fost încântătoare și care a entuziasmat toată Europa cu jocul ei.

Tocmai de aia Napoli e mai mult decât povestea sezonului în Serie A. E una dintre poveștile de succes de pe continent în stagiunea care abia s-a terminat.

A VENIT SCUDETTO. DAR CE VINE DUPĂ?

Dacă e Italia, nu prea are cum să fie o poveste de succes fără ceva dramă. Spuneam mai sus că Napoli e a patra campioană în ultimele patru sezoane. Dar și a treia câștigătoare a titlului din această perioadă care rămâne fără antrenor. Stefano Pioli e singurul care și-a păstrat postul. Pe Maurizio Sarri l-au mătrășit alb-negrii torinezi. Antonio Conte a făcut una dintre celebrele lui scene. Iar Spalletti și-a dat seama că mai are nevoie de un an de pauză, după ăia pe care i-a avut înainte de a ajunge lângă Vezuviu.

E posibil ca la baza deciziei lui Don Luciano să stea anumite neînțelegeri cu Aurelio De Laurentiis. Omul care a luat-o pe Napoli dintr-o situație dramatică pentru a o readuce în fruntea fotbalului italian. Dar și un președinte cu care e greu să lucrezi. Mai ales când pare că i s-a urcat succesul la cap și începe să exprime niște idei năstrușnice și crede că a fost trimis pe pământ să schimbe fotbalul. Doar pentru că a reușit un lucru care se întâmplă la câteva decenii.

Și e posibil ca antrenorul să nu fie singura pierdere. Directorul sportiv, Cristiano Giuntoli, omul care a asamblat echipa de titlu, e ca și plecat. Din câte se pare, la dușmanul torinez. Și nici despre unii dintre jucătorii exponențiali nu se știe sigur dacă vor mai fi sezonul viitor.

Eh, dar astfel de amănunte minore nu opresc petrecerea în Napoli! Și se petrece intens, că cine știe când va mai fi cazul…

LE ALTRE

De data asta e potrivită secțiunea ”le altre”, pentru că a fost într-adevăr Napoli și restul.

Așadar, the best of the rest a fost, spre marea surpriză a celor mai mulți, Lazio. Singura reprezentantă a Italiei în Europa care nu s-a sinchisit prea mult de chestia asta și a profitat în campionat, unde a obținut cea mai bună clasare de la titlul câștigat în 2000. Și asta fără a-l avea pe Immobile la nivelul obișnuit. Însă minusul din atac a fost compensat de plusul defensiv, poate o curiozitate pentru o echipă antrenată de Sarri. Cu doar 30 de goluri primite, ragazzi biancocelesti au avut a doua cea mai bună apărare din Serie A. O îmbunătățire remarcabilă față de cele 58 de goluri pe care le-au luat în ediția precedentă.

Și astfel, pentru prima oară din sezonul 1984/85, niciuna dintre cele trei mari ale Italiei nu s-a aflat pe unul dintre primele două locuri. Acum aproape 40 de ani, tandemul fruntaș a fost format din Verona și Torino, ca să vă faceți o idee de transformarea din perioada asta. Și atunci, la fel ca în prezent, podiumul l-a completat Inter.

Inter, care a fost un adevărat ”Dr Jekyll and Mr Hyde” în sezonul ăsta. O dezamăgire mare în Serie A, dar la un pas de trofeul Ligii Campionilor. 12 înfrângeri în campionat (doar Atalanta a avut la fel de multe, dintre primele șapte), dar un parcurs aproape perfect în eliminatoriile din UCL. Simonel Inzaghi s-a scos din nou cu Supercupa și Cupa Italiei, plus finala din Champions, așa că rămâne cel puțin încă un sezon. Doar că ar avea și el nevoie de un Scudetto, mai ales după ce au căzut ”miturile” Pioli și Spalletti.

La fel ca rivala din oraș, în fața căreia a pierdut de patru ori în mai puțin de jumătate de an, Milan nu a dat senzația în vreun moment că se poate implica în lupta pentru titlu. A mers peste așteptări în Liga Campionilor, dar Top 4 l-a prins doar datorită (din cauza?) eternelor probleme cu legea ale zebrelor piemonteze. Care, oricum, fie vorba între noi, au scăpat ieftin până la urmă. Și, dacă nu se hotărăște UEFA să acționeze, vor juca în cea mai ieftină competiție europeană: Conference League.

Altfel, revenind la Milan, a avut loc o schimbare brutală în conducere. Nimeni în drum Gerry Cardinale l-a dat afară pe ditamai Paolo Maldini, ca să conducă el clubul după cum a văzut în filme. Brad Pitt a fost bun în ”Moneyball”, dar fotbalul, mai ales ăsta italian, e un poco diferit.

În Europa League merg Atalanta, care a dat târcoale și primelor patru locuri, într-un sezon în care ni l-a prezentat pe Hojlund, și Roma, care a ratat UCL și din Serie A și din UEL, unde a pierdut finala cu Sevilla. De parcă poate cineva să câștige cu Sevilla în competiția aia! Ciudată situația giallorossilor, care au făcut un pas înainte față de anul trecut, dar, într-un fel, există senzația asta că totuși au rămas pe loc. Jose mai are o fisă pentru întoarcerea în Liga Campionilor, la fel cum încă are sprijinul necondiționat al fanilor. Al celor mai mulți, în orice caz.

O situație aproape identică la Fiorentina. Parcă progres, dar fără ceva tangibil. Viola a jucat două finale, în Cupa Italiei și Conference League, dar s-a ales cu nimic. Și nici în Europa nu va juca în sezonul viitor. Doar dacă nu decide UEFA că o anume echipă din Torino trebuie exclusă… Hashtag #haicutata!

Bologna, în creștere evidentă față de sezonul trecut, și Torino au completat prima jumătate a clasamentului, dar mai interesant e locul 11 al Monzei. O candidată serioasă chiar la povestea sezonului. La debutul absolut în Serie A, a făcut un campionat excepțional, mai ales dacă ne amintim cum a început. Numirea ca antrenor a lui Raffaele Palladino a schimbat trendul, iar nou-promovata a devenit o problemă inclusiv pentru numele mari din Italia.

Udinese a început tare de tot, la un moment dat, pentru vreo două ore, a fost și pe primul loc, dar, treptat, a revenit la locul său. Sassuolo a fost mai curând o dezamăgire, în timp ce Empoli și Salernitana au avut perioade bune în care au convins și chiar au impresionat. S-au salvat fără mari emoții și era firesc să fie așa. Chiar și Lecce ar fi meritat să scape mai devreme, ținând cont de cum s-a prezentat.

Sampdoria a părut condamnată devreme, la fel ca și Cremonese, însă băieții din Cremona măcar au avut momente în care au dat senzația că pot forța un miracol. Un mic miracol a reușit, în schimb, Verona, care a refuzat să se resemneze, a recuperat fantastic în partea a doua a sezonului și a rămas în Serie A în urma barajului cu Spezia, care ne-a arătat că nu e suficient să le bați pe Inter și pe Milan, dacă în aproape 5 luni nu mai bați pe nimeni altcineva.

Le spunem la revedere Speziei, lui Cremonese și Samdporiei și bentornato lui Frosinone, Genoa și Cagliari. Și acum chiar trecem la niște superlative.

ECHIPA SEZONULUI

Vicario (Empoli) – Di Lorenzo (Napoli), Kim Min-Jae (Napoli), Romagnoli (Lazio – da, aici s-a ajuns!), Carlos Augusto (Monza) – Lobotka (Napoli), Milinkovic-Savic (Lazio) – Zaccagni (Lazio), Lautaro Martinez (Inter), Kvaratskhelia (Napoli) – Osimhen (Napoli)

JUCĂTORUL SEZONULUI: VICTOR OSIMHEN

Golgheterul campionatului, primul african care devine capocannoniere, și jucătorul în jurul căruia a gravitat noua campioană a Italiei. Osimhen e un Higuain mai fizic și care a reușit să devină campion cu Napoli. E omul momentelor decisive, care i-a lipsit mult lui Spalletti în sezonul trecut. Și e cel care a marcat golul Scudetto.

ANTRENORUL SEZONULUI: LUCIANO SPALLETTI

Sigur că există argumente pentru Sarri sau pentru Palladino, dar, până la urmă, maniera în care Spalletti a intrat în sfârșit în categoria antrenorilor câștigători de titlu în Serie A nu lasă loc de discuții. Un personaj fascinant, care merită succesul după care a alergat atât de mult.

TRANSFERUL SEZONULUI: KVICHA KVARATSKHELIA

Nu vă lăsați păcăliți de finalul de sezon mai puțin reușit! Ăsta rămâne un capolavoro al lui Giuntoli, iar impactul său inițial și prestațiile remarcabile în perioada în care Napoli a scăpat practic în câștigătoare a campionatului fac din Kvaratskhelia indiscutabila lovitură din mercato în vara anului trecut.

GOLUL SEZONULUI: VICTOR OSIMHEN

Recunosc că m-am decis greu. Îmi amintesc cum am reacționat la șutul lui Hakan de la Verona. Am înghițit în sec când, în tur, Leao mi-a înșirat interiștii și am apreciat frumusețea acțiunii. Despre golul lui Kvara din Napoli – Atalanta am scris un articol. Am avut goluri de la distanțe exagerate, precum cele ale lui Biraghi sau Koopmeiners. Sau niște giolbănești de la Okereke și Colombo. Ori acrobații reușite de Destro și Giroud. Însă, în cele din urmă, cel mai mult mi-a plăcut ușurința cu care Osimhen a reușit execuția aia deloc ușoară din meciul cu Roma, din meciul de acasă.

Și pentru că pentru mine a fost așa de greu, facem un sondaj frumos, să vedem ce credeți voi.

ASSISTUL SEZONULUI: SERGEJ MILINKOVIC-SAVIC

Călcâiul ăsta al lui Luis Alberto pentru Zaccagni e poezie și a făcut dintr-o fază frumoasă una antologică. Însă pasa asta a lui Milinkovic-Savic pentru Ciro e altceva.

PARADA SEZONULUI: GUGLIELMO VICARIO

Tot el, pentru al doilea an la rând. Și o să înțelegeți de ce. Nu e nicio discuție aici. A fost clar încă din momentul în care s-a întâmplat.

CEL MAI MARE PROGRES: FEDERICO DIMARCO

A stat în umbra lui Perisic. Ar fi trebuit să stea în umbra lui Gosens. A devenit titular indiscutabil și a avut un sezon excelent atât în Serie A, cât și în Liga Campionilor. Mai ales în Liga Campionilor. Puștiul din peluză e acum om de bază la echipa al cărei fan este. Și în naționala țării sale.

BIDONUL SEZONULUI: CHARLES DE KETELAERE

Trebuia să fie marea lovitură a campioanei. A mers mai prost decât și-ar fi imaginat oricine. În niciun moment nu a părut că știe unde e și că știe ce are de făcut.

Bonus, acest gif superb: 

MECIUL SEZONULUI

Și la categoria asta a fost greu de ales. Milan – Inter 3-2 a fost un meci excelent. Dement în sensul bun, mai ales pentru neutri. Fiorentina – Inter 3-4 și Roma – Sassuolo 3-4 puteau fi niște alegeri corecte. La fel ca acel 3-3 de la Torino între bătrâna care doar domană nu e și Atalanta. Merg însă cu 5-1 ăla pe care Napoli l-a administrat zebrelor, într-un moment în care se părea că Allegri e gata să se implice în lupta pentru titlu. Într-un fel, a fost descătușarea oamenilor lui Spalletti.

PREMIUL PENTRU TOATĂ CARIERA: ZLATAN ȘI QUAGLIA

Nu se putea trece peste faptul că, odată cu finalul acestui sezon, ne-am despărșit de doi băieți care au însemnat enorm pentru Serie A în ultimele două decenii. S-a plâns, s-a aplaudat și s-a plâns din nou în ultima etapă, când Ibrahimovic și Quagliarella ne-au spus ”ciao!”. Grazie, ragazzi! A fost o plăcere.

PREMIUL ”PE AICI NU SE TRECE”: STEFANO PIOLI

Ok!

"Fino al settimo minuto l'#Inter non era mai entrata nella nostra area. L'arbitro? Ho visto due pesi e due misure"

✍️ Stefano #Pioli#MilanInter #ChampionsLeague pic.twitter.com/NiunBD8K9G

— GOAL Italia (@GoalItalia) May 10, 2023

PREMIUL ”IONUȚ TĂTARU” PENTRU PREVIZIUNI ÎN SERIE A: MAX ALLEGRI

Ok și ție!

ALLEGRI, FURIA NEL SOTTOPASSAGGIO CONTRO L'INTER: "MERDE, ARRIVATE SESTI"#InterJuve, #Allegri contro Baccin e Marotta nel sottopassaggio: "Siete delle merde ma tanto arrivate sesti".

Lo sfogo è continuato arrivando verso gli spogliatoi della sua squadra: "Dobbiamo arrivare… pic.twitter.com/zK0g80DeWl

— Fcinter1908 (@fcin1908it) April 27, 2023

Cam atât de la mine pentru sezonul ăsta. Vă aștept cu orice completare pe care o considerați necesară și, pentru că în cea mai mare parte a fost despre Napoli, vă las cu acest frumos cântecel. Ne revedem în câteva săptămâni. Ciao, pa!

Sursa foto deschidere: zetanews.it