29 iunie a fost o zi tare bună pentru Cupa Mondială. În 1950, Statele Unite au câștigat cu Anglia, punând astfel capăt închipuitei supremații engleze în fotbal. În 1982, Maradona era „botezat” de Gentile, iar Italia se trezea din amorţeală. Când s-a trezit şi Paolo Rossi, chiar s-a terminat cu șmecheria. În 1994, Saeed Al-Owairan o lua la fugă și dădea golul ĂLA cu Belgia. Și ar mai fi câteva, dar sigur ați înțeles ideea.
Însă, înainte de orice, 29 iunie e ziua în care Pele și Maradona au jucat primele lor finale la Cupa Mondială. Și ambii le-au câștigat.
S-au dus amândoi și probabil tot nu ne-am pus de acord care dintre ei a fost mai mare. Nici nu o vom face vreodată, cel mai probabil, dincolo de preferințele fiecăruia. Ce știm e că, într-un fel sau altul, O Rei și D10S vor fi mereu legați și când va veni vorba despre unul, discuția va ajunge inevitabil și la celălalt. Și întotdeauna se vor confunda cu modul în care au schimbat Cupa Mondială.
Campion mondial la nici 18 ani
Pele a luat lumea pe sus în 1958, la Cupa Mondială din Suedia. Era încă un adolescent, nici nu împlinise 18 ani și, inițial, nu trebuia să fie titular într-o națională a Braziliei care căuta cu disperare primul său titlu mondial. Puștiul Edson a intrat în echipă abia în ultimul meci din grupă, cu URSS. El și Garrincha, celălalt uriaș care a schimbat pentru totodeauna percepția lumii despre Selecao. În sferturi, a dat golul victoriei cu Țara Galilor. În semifinale, a reușit un hat-trick împotriva Franței lui Just Fontaine, omul capabil să dea 13 goluri la o singură ediție de CM. Apoi, în finala contra gazdei, a contribuit cu o dublă la victoria cu 5-2. Unul dintre goluri, știți voi care, a rămas antologic. Un fel de semnătură pentru cel care avea să devină singurul triplu campion mondial din istoria fotbalului.
Noi, ăștia care nu am prins Cupa Mondială de acum 65 de ani, ne-am făcut o idee despre ce a însemnat venirea lui Pele odată cu explozia lui Mbappe din 2018, când junele Kylian a avut o contribuție uriașă la titlul câștigat de Franța în Rusia. Și când a devenit primul adolescent de la Pele încoace marcator într-o finală de Mondiale.
Cupa Mondială a lui Maradona
Spre deosebire de Pele, Diego a trebuit să cunoască întâi eșecul, înainte de a câștiga Cupa Mondială. În 1978, Menotti l-a considerat prea crud, iar gloria i-a aparținut lui Kempes. Despre 1982, prima oară când a participat, știe toată lumea. S-a și amintit mai sus. Însă Mexic 1986 l-a prins în plină forță creatoare, la apogeul carierei, astfel că a pus în scenă un spectacol cum nu a mai fost altul de când există competiția asta.
Maradona s-a pus pe treabă încă de la început, iar highlightsurile au fost prestațiile din sferturi, cu Anglia, când a furat, dar a și driblat tot Imperiul Britanic, și din semifinale, împotriva Belgiei, probabil cel mai bun meci al carierei sale. După asta, în finala cu RFG, a dat ”doar” pasa decisivă la golul victoriei cu 3-2. Chiar și așa, s-a simțit exact ca apoteoza pe care o aștepta toată lumea.
Pe Azteca, acolo unde Pele a atins zenitul, cucerind al treilea titlu mondial în 1970, Maradona și-a desăvârșit opera pentru cel mai mare triumf al vieții sale. La exact 28 de ani după ce rivalul său brazilian devenea cu adevărat un superstar planetar.
Doi fotbaliști cum n-au mai fost și o zi cu adevărat grozavă pentru Cupa Mondială.