Povestea unui gol de Mondial: Hagi vs. Argentina (1994)

Nu mai știu exact când am acceptat că Gică Hagi e mai bun decât Lăcătuș, primul fotbalist pe care l-am putut numi idol. Dar știu sigur că atunci când a marcat împotriva Argentinei, în 1994, mi-am dat seama că nimeni nu e mai mare decât el.

La We Love Sport, ne place să glumim cu ăștia mai tineri întrebându-i „ai prins golul lui Hagi cu Columbia?”. Execuția aia genială a rămăs un etalon pentru fotbalul românesc. Și nu scriem, precum napoletanii, pe zidurile cimitirelor „nici nu știți ce-ați pierdut!”, dar tot ne uităm cu părere de rău la cei care nu au prins vremurile alea bune, în care puteam spune fără să stăm pe gânduri că unul de-ai noștri e cel mai bun jucător de la Cupa Mondială. Și nici măcar nu puteam fi acuzați de patriotism.

Dar dacă golul ăla contra Columbiei – absolut minunat, prin elementul surpriză și prin execuția care a mângâiat perfecțiunea – rămâne un moment de geniu al lui Hagi, golul pe care l-a reușit în meciul cu Argentina, în optimile de finală ale Mondialului american, este imaginea naționalei care a obținut cel mai bun rezultat din istoria României. Și apogeul ei. Da, declinul a început când Prunea a greșit ieșirea pe centrare în sfertul cu Suedia. Însă cel mai sus am fost când Gică cel Mare a dat gol cu dreptul, la capătul celui mai frumos contraatac din istoria Cupei Mondiale (așa i-a zis The Guardian) pentru a decide unul dintre cele mai frumoase meciuri din istoria Cupei Mondiale. Și a fost și apoteoza unei prestații demnă de antologia fotbalului pentru Hagi.

Chiar și cei care nu au prins „golul lui Hagi cu Columbia” știu povestea meciului cu Argentina. Am ajuns să jucăm împotriva vicecampioanei mondiale de la momentul ăla pentru că, încă sub șocul suspendării lui Maradona pentru dopaj, băieții albicelesti au pierdut ultimul meci din grupă, cu Bulgaria, și s-au văzut aruncați pe locul 3. Ei îl aveau suspendat pe Diego, noi pe Răducioiu (însă din alte motive). În absența nouarului, s-a dezlănțuit Ilie Dumitrescu, care nu făcuse chiar un Mondial grozav până atunci. Dar în căldura aia mare de la Pasadena, a deschis scorul dintr-o lovitură liberă bătută surprinzător direct pe poartă. Am fost egalați repede, dintr-un penalty amuzant (Pairetto pezzo di merda!), transformat de Batistuta (un atacant decent, dacă nu l-ați prins nici pe ăsta). Norocul nostru, și bătaia lor de cap, a fost că nu îl aveam doar pe Ilie Dumitrescu în zi mare, dar și pe Hagi în forma vieții. Gicanu a inventat practic o fază din nimic și o pasă maradoniană (e splendid cadrul ăla de la reluarea din spatele porții, cu spectatorii care se ridică în picioare înaintea assistului, conștienți parcă de faptul că urmează ceva special), iar Ilie a pus un lat de o finețe de care puțini sunt capabili pentru 2-1. Cu scorul ăsta și cu mult optimism am intrat la pauză.

Apoi a venit minutul 57. Corner ei. Respingere noi. Ilie, care părea să nu poată face nimic greșit în ziua aia, a câștigat duelul cu Basualdo (cred) și a luat-o la fugă spre poarta lui Islas. Selymes i-a fost partener de drum și a făcut lucrurile corect: a tras adversari după el. În timpul ăsta, Ilie a așteptat exact cât a trebuit până să dea drumul pasei către Hagi, care venea lansat. Păstrând proporțiile (sau poate nu, totuși), cam cum l-a așteptat Pele pe Carlos Alberto, în finala din 1970, cu Italia. O ”telepatie” care nu era întâmplătoare. Doar făcuseră ceva aproape identic mai devreme, dar invers. Restul, ca să nu ratăm clișeul, e istorie.

În aceeași măsură cu golul ăsta senzaţional dintr-un meci cu adevărat memorabil, mi-a rămas în minte comentariul. Am fost mereu fascinat de felul în care Cristian Ţopescu a reuşit să rămână pe ritm şi să-şi păstreze coerenţa într-un moment în care e dificil să nu o iei razna. Amintiţi-vă doar de comentatorul golului marcat de Maradona contra Angliei, în ’86. Din noaptea aia de vară a lui ’94 tot aştept un comentariu atât de bun. Omul a fost pur și simplu pe „beat” și a avut ceva sud-american în modul în care a povestit întreaga acțiune.

Practic, golul ăsta le-a avut pe toate: frumusețe, emoție și comentariul perfect al lui Cristian Țopescu! Trebuia să-l marcheze Hagi, într-o după-amiază (noapte, la noi) în care a fost irezistibil. Așa că e ok să-l credem când spune că „i-am fi bătut și cu Maradona pe teren”.