Coppa del Mondo a început abrupt, cu victoria Camerunului în fața Argentinei, dar, pentru noi, adevăratul start s-a dat la 9 iunie.
Pe San Nicola din Bari, un stadion mult prea mare pentru un astfel de meci (şi pentru orice meci în general), România şi-a anunţat revenirea la Cupa Mondială, după o aşteptare de 20 de ani, cu o victorie spectaculoasă în faţa foştilor prieteni de la Est, întâmplător vicecampioni ai Europei la acel moment. Un fel de „de data asta, chiar ne-am emancipat, futu-vă Sovromurile-n bot, că, vorba lui Constantin Tănase, rău a fost cu was ist das, da’ mai rău cu davai ceas”. Mă rog, nu ştiam eu chestiile astea atunci, da’ dacă le ştiam, pe bune că aşa aş fi zis. A fost 2-0, cu o dublă a lui Lăcătuş, al doilea gol venind după un penalty moggian. Asta e, voi furaţi Tezaurul, noi vă furăm la fotbal. Suntem chit!
Meciul lui Lăcătuș. Și al lui Lung
Bine, lucrurile nu au fost chiar aşa simple cu marele URS. Fără Hagi, care, în ultimul meci din preliminarii, cu Danemarca, s-a grăbit să ajungă la vestiare, ca să se pregătească pentru femei cu lanţuri şi brăţări (momentul VEZI AICI), ai noştri au suferit teribil primele 40 de minute. De fapt, dacă Silvică Lung ar fi apărat ca la Kosice, meciul ar fi fost gata. Din fericire, omu’ a fost exact opusul. A făcut minuni şi a scos tot. Apoi Lăcătuş a decis că e cazul să-şi facă rost de un transfer la Fiorentina, în locul lui Baggio, şi a început distracţia.
Peste ani, Nea Imi povestea că Lăcă jucase atât de rău încât se gândea să-l schimbe. Da’ probabil nebunu’ i-a băgat un sevillan „hai, bre, că trag eu şi te fac mare”. Şi când l-a văzut pe Dasaev s-a luminat la faţă: „Ah, tu eşti ăla de i-am dat gol la Moscova, deşi am tras de la Vladivostok! Mai ia una din fundul grădinii şi rămâi acolo în cur”. 1-0 la pauză. Imediat după ce a început repriza a doua, hop rigore pentru un henţ la 18 metri. Să fie primit! Tot şeptarul a luat mingea şi a tras tehnic cum doar el ştia. 2-0 şi vedeţi-vă de Perestroika voastră!
Bravo, Marius! Bravo ai noștri! Vorba lu’ nea Cristi.
Tot sub un soare arzător, da’ mai spre nord, la Bologna, s-a jucat Emiratele Arabe Unite – Columbia. Primii, amatori și debutanți. Da’ cu antrenor serios: Carlo Alberto Parreira. Mai fusese la Cupa Mondială în 1982, ca selecționer al Kuweitului. Ceilalți, cu o generație grozavă, în formare. Pentru noi, a fost un bun prilej să ne cunoaştem viitoarele victime preferate şi să-l descoperim pe Valderrama, care a stabilit scorul final, 2-0.
Ziua în care s-au născut „nopțile magice” la Coppa del Mondo
Seara, pe Olimpico din Roma, au intrat la joacă şi gazdele. Toată colecţia de vedete din Serie A vs. Austria lui Toni Polster cel invitat pe vremuri în Giuleşti, ca să vadă cum arată un atacant adevărat. Nu, nu Goanţă. Doar că lucrurile nu se duceau în direcţia corectă pentru italieni. Aşa că Azeglio Vicini s-a uitat pe banca pe care avea alte staruri şi l-a ales pe ăla de nu ştia nici dracu’ de el. Da’ îl chema Salvatore. Îl alintau Toto. Cu doar un an înainte, încă juca în Serie B.
Stefano Tacconi, portarul de rezervă, care îi era coleg și la club, l-a încurajat: „Dai cazzo! Du-te și dă gol cu capul!”. Şi a intrat şi a dat gol. Cu capul. I-au ieşit ochii din orbite de fericire. Avea să devină imaginea simbol pentru Coppa del Mondo.
Mâine am devenit interist. #amala deci
Sursa foto deschidere: realitatea.net