După 30 de ani! Amintiri de la Coppa del Mondo: finalele, finalul…

Ca orice lucru bun, și Coppa del Mondo a ajuns la final. Măcar au câștigat ăia cu care am ținut eu.

O imagine mai bună decât finala

Uitați-vă la poza asta de mai jos! E una dintre preferatele mele. Cei care mă urmăriţi constant ştiţi deja de ce, nu mai tre’ să vă explic. Dar nu e vorba doar despre Zei şi despre cum îşi vorbeau ei aşa prieteneşte, de la înălţimea celor care făceau legea în cea mai puternică ligă pe care a văzut-o lumea vreodată. Da, copii! Mai tare şi decât Premier League de acum. Sau decât La Liga. E vorba şi despre cum se uită admirativ inclusiv băieţii care se pregăteau să arbitreze marea finală de la Coppa del Mondo. Reeditarea celei din Mexic.

Mustăciosul dintre Lothar şi Diego şi băiatu’ din stânga parcă îşi spun: „Să moară mama, noi împărţim dreptatea cu ăştia pe teren! Moa’, ce mi-aş fi dorit să se fi inventat smartfoanele alea, să fac şi eu un selfie să-l pun pe Facebook”. Celălalt, care era şi centralul, un mexican pe nume Edgardo Codesal (v-am promis eu acum câteva episoade că ne vom reîntâlni cu el) dădea senzaţia că e deja depăşit de situaţie. „Să nu greşeşti ca prostu’, să nu greşeşti ca prostu’!”, părea să-şi spună. Aşa cum probabil ştiţi, a greşit ca prostu’.

În minutul 85, a văzut fault la duelul Voller-Sensini şi cum nu exista VAR să-i spună că e prost, penalty a rămas. În momentul ăla, ai lu’ Maradona erau deja în 10. Pedro Monzon, ăla care ne dăduse nouă gol în grupe, a luat primul roşu din istoria finalelor la CM (aşa-ţi trebuie, bă!). Până la final, au mai luat unul. Dezotti a fost cel care s-a descurcat.

Revenind la penalty, Matthaus a zis pas, deşi el era executantul obişnuit. A povestit că a schimbat ghetele la pauză şi nu se simţea confortabil încălţat cu noua pereche. Aşa că a luat varza, s-a dus la alt interist de nădejde (nu ca Lăutarii de acum), şi i-a zis un decis „bate tu, bă!”. Iar Andy, zis Brehme, a bătut nemțește. Şi cât era Goycochea de Goycochea, mingea s-a dus cuminte în plasa laterală. După 16 ani, din nou Deutschland über alles. Cu nea Kaizer Franz pe bancă, cel care în ’74 avea banderola pe braţ. Al doilea care făcea dubla titlu ca jucător-titlu ca antrenor, după Zagallo.

De cealaltă parte, după ce a început finala cu înjurături printre dinți către italienii care i-au huiduit imnul, Maradona a terminat Coppa del Mondo așa cum a început-o: bătut. De data asta, s-a lăsat cu lacrimi şi suspine.

Toto, golgheter la Coppa del Mondo

Cu o zi înainte, la Bari, Italia s-a consolat cu locul 3, după 2-1 cu Anglia, prezenţa neobişnuită în această fază a competiţiei. După 28 de ani, în 2018, am avut din nou parte de această anomalie, pe care am privit-o cu o curiozitate firească.

Pe San Nicola, Baggio a marcat primul gol, după o fază amuzantă cu Shilton protagonist şi o pasă de la Schillaci (între noi fie vorba, se puteau da due rigori acolo), apoi putea face dubla, dar a fost ragazzo de comitet şi i-a întors serviciul lui Toto: l-a lăsat să bată penalty-ul din final, ca să iasă el golgheter la Coppa del Mondo. Între cele două goluri italiene, Platt i-a pus-o-n vinclu lu’ Zenga.

Ciao, da’ rămân cu tine!

Acum, poate nu a fost Coppa del Mondo cel mai spectaculos turneu, dar pasiunea pentru ceea ce a fost acum 30 de ani nu e neapărat despre fotbal. E despre mascotă și imn, e despre entuziasmul ăla al libertății și de a-ți vedea naționala acolo, e despre ocazia de a descoperi Camerun și Costa Rica, e despre probabil cea mai bună adunătură de decari de la o Cupă Mondială… Și aș putea continua.

Dar mai e ceva, cazzo! Coppa del Mondo a fost, poate, turneul în care fotbalul romantic (atât cât mai era el de romantic) a creat un mix perfect cu marketingul. Ediția următoare a fost în SUA și asta s-a văzut: de acolo totul a devenit în primul rând o afacere. Sfârșitul Mondialului de acum 30 de ani a fost, cumva, sfârșitul inocenței fotbalistice pentru un puști căruia îi străluceau ochii descoperind lucruri noi.

Ciao Italia! Grazie per i bei ricordi, te-ai făcut cu un amico pe viaţă.

Și dacă tot am început cu un cântec, să terminăm la fel.

Sursa foto deschidere: the18.com

Facebook Comments

One Reply to “După 30 de ani! Amintiri de la Coppa del Mondo: finalele, finalul…”

  1. Tricoul cu numarul 10 era o icoana nu-l imbraca chiar oricine.
    Ai dreptate cam aici se termina cu epoca romantica a fotbalului.Bani,faima,vedetismul ajung in prim plan si apar jucatori mai cunoscuti pentru diferite reclame decat pentru rezultate.

Lasă un răspuns