Guess who’s back! Ajax

A durat ceva, aproape un deceniu şi jumătate, dar Ajax se numără din nou printre cele mai bune 16 echipe ale Europei. Pentru prima oară după 13 ani, una dintre echipele cu cel mai mare succes de pe continent s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Prezenţa în faza eliminatorie a fost consfinţită la Atena. Ajax a bătut-o pe AEK cu 2-0, ambele goluri fiind marcate de Dusan Tadic. Adică cea mai importantă investiţie făcută de „lăncieri” în vară. Bine, acum, când te gândeşti că sârbul a costat doar 11 milioane de euro, transferul său pare un chilipir. Băiatu’ care a dat-o-n plopi pe Arena Naţională, contra României, are 13 goluri şi 8 pase decisive, în primele 24 de meciuri jucate pentru cea mai titrată echipă a Olandei.

Performanţa asta – pentru că e o performanţă -, care vine şi în contextul revirimentului naţionalei Oranje, nu a apărut de nicăieri. Ba chiar se poate spune că a întârziat cu un an. Poate că finala Europa League, pierdută cu Manchester United în 2017, ar fi trebuit să fie un „avertisment” că la Ajax se întâmplă lucruri.

Ajax are o nouă generaţie de excepţie

Despre marele Ajax al anilor ’70 ştiu doar din cărţi şi din imaginile care sunt la discreţie pe internet. Însă echipa aia a lui Van Gaal, aia de a luat mai întâi Cupa UEFA (poate nemeritat) în faţa unui Torino splendid construit de Mondonico, apoi Liga Campionilor, a fost una dintre echipele copilăriei mele. Şi, alături de poveştile despre Cruyff şi de Bergkamp, a reprezentat motivul pentru care am devenit fan al Olandei.

Dar, după ce a intrat în vigoare legea Bosman, nu a mai fost posibil să se construiască o echipă la fel la Amsterdam. Cel mai aproape a fost generaţia aia frumoasă din care au făcut parte Chivu şi Lobonţ ai noştri, alături de Zlatan, van der Meyde (ah, Andy!) sau adevăratul Balon de Aur din 2010, Sneijder. O trupă care a fost aproape să devină o poveste superbă, dar care a fost eliminată dramatic de Milan, viitoarea câştigătoare a trofeului, în sferturile UCL din 2003.

Dar acum, mai întâi cu Peter Bosz, apoi cu Erik ten Hag, se naşte (s-a născut deja?) o nouă generaţie de excepţie. Chiar dacă asta înseamnă doar un sezon sau două, în contextul actual din fotbal. E o echipă care intră pe teren cu încredere, iar asta se vede în fotbalul avântat, jucat cu bucurie, cu entuziasm, cu idei clare. E un fotbal curat, tehnic, generos. Dar nu lipsește echilibrul. Sau cinismul, așa cum am văzut la Lisabona și la Atena. 

E greu de spus cine e liderul echipei. Poate De Ligt, puştiul de care au râs toţi după debutul complet ratat în naţională, contra Bulgariei, dar care nu a fost distrus în direct la TV şi a învăţat din acele erori până i s-a pus banderola pe braţ. Poate Frenkie de Jong, unul dintre cei mai interesanţi puşti din Europa, care, la doar 21 de ani, joacă nonşalant şi cu maturitatea unui veteran. Nu degeaba ambii sunt doriţi de Barcelona.

Sau ce spuneţi despre „golănaşul” ăla de Ziyech? Un talent excepţional, un fotbalist special, care găseşte mereu timp de un zâmbet, indiferent dacă îi iese sau nu ce încearcă. Şi nu se teme să încerce lucruri la care puţini se gândesc. Lângă toţi aceşti copii vine experienţa adusă de Blind, Tadic, Schone şi Huntelaar. Ultimul este elementul de legătură cu ultima calificare în optimi.

Ce urmează?

În primul rând, meciul pentru primul loc în grupă, cu Bayern, pe teren propriu. Ca în vremurile bune, ar spune nostalgicii. Însă indiferent de poziţia pe care o va ocupa, Ajax are suficiente argumente să spere la mai mult de optimi. Senzaţia e că poate fi ce a fost Monaco acum 2 ani sau Roma în sezonul trecut.

Până atunci, actualul Ajax a reuşit să-l egaleze pe cel din sezonul 1994/95, care a readus „Urecheata” la Amsterdam. Este neînvinsă în primele 11 meciuri stagionale în Liga Campionilor (preliminarii incluse). Selectă companie.

Sursa foto: nu.nl

Facebook Comments

One Reply to “Guess who’s back! Ajax”

  1. Au echipa frumoasa Ajax.ul. Ar merita sa castige grupa la fel de mult cum au meritat sa castige si la Munchen cu Bayern. Apoi depinde de ce le rezerva sortii: una e sa joci cu Barca sau City si cu totul altceva ar fi un Schalke sau Porto de exemplu.

Lasă un răspuns