Tovarășii, Balint și Melody: 30 de ani de la meciul cu Danemarca

În orice caz, ne-au făcut de râs”, a spus tovarășa, după meciul din Danemarca. Verdictul Leanei, care se pricepea la fotbal la fel ca la chimie, a sunat apăsat, brutal și fără drept de apel. „Desființăm toate cluburile care au dat jucători, dacă aici nu câștigă”, a completat tovarășul. Același care, cu 3 ani mai devreme, după ce Steaua a luat Cupa Campionilor, le spunea jucătorilor că dacă s-ar fi pregătit mai bine, ar fi bătut-o pe Barcelona înaintea loviturilor de departajare.

Danemarca, o forță a anilor ’80

Astea erau vremurile, nu e nevoie să mai intrăm în amănunte. Probabil că nu s-ar fi mers atât de departe, deși modelul sovietic oferea un precedent. Dar era greu să le explici unora care aveau pretenția că le știu pe toate cine era Danemarca acelor ani. Și că, oricât de dureros a fost, acel 0-3 încasat de România la Copenhaga era departe de a fi o rușine.

Cu doar trei luni înainte, danezii îi dăduseră Suediei 6, iar Braziliei, 4. „Danish Dynamite” a fost una dintre echipele-cult ale anilor ’80, iar povestea titlului european pe care băieții cu tricouri Hummel l-au cucerit în 1992 e deja legendară. Aia de acum 30 de ani era o echipă al cărei apogeu trecuse, dar care schimba liniile inspirat și se pregătea de o nouă perioadă foarte bună.

Supărarea era firească, pentru că se făceau 20 de ani de când ai noștri nu mai jucaseră la Cupa Mondială, dar, poate prima oară, o ratare a calificării putea fi explicată prin faptul că, pur și simplu, adversarii erau mai buni. Hai, poate nu neapărat mai buni (până la urmă, n-au fost), dar mai trecuți prin meciuri mari. Și cu mai multă experiență, acumulată la echipe importante din Europa. De exemplu, Michael Laudrup tocmai se transferase la Barcelona.

O campanie care a pregătit dubla cu Danemarca

În 1974, nu am fost la Mondiale din cauza unui egal stupid cu Finlanda. Naționala căreia la București i-am dat 9-0, în continuare cel mai clar succes din istoria tricolorilor. În 1978, am ratat calificarea după celebrul și inexplicabilul 4-6 cu Iugoslavia. În campania pentru Spania 1982, am luat Angliei 3 puncte din 4, dar egalul din Norvegia și, mai ales, înfrângerea de acasă cu Elveția ne-au fost fatale. Iar Mexicul maradonian l-am pierdut pentru că mingea nu a vrut să intre în poarta Irlandei de Nord, la București. Dar în cursa pentru Coppa del Mondo, România a făcut lucrurile corect.

Programul grupei a fost parcă special făcut pentru ca România și Danemarca să se pregătească de duelul direct care avea ca miză calificarea.

Noi am început tare. Am luat 4 puncte și am dat 6 goluri cu Bulgaria (3-1) și Grecia (3-0). În timpul ăsta, danezii s-au încurcat și la Atena (1-1), și acasă cu bulgarii (1-1). Toamna anului 1988 s-a terminat cu noi în poziție excelentă, iar 1989 a venit cu victoria în fața Italiei (1-0), în amicalul de la Sibiu, un adevărat boost de moral. Egalul din Grecia (0-0) ne-a menținut pe primul loc, dar principalii noștri rivali au venit la un punct, după 2-0 la Sofia. Apoi, la jumătatea lunii mai, noi ne-am chinuit acasă cu Bulgaria (1-0), în timp ce Danemarca s-a încordat și i-a dat Greciei un nemilos 7-1, cu șapte marcatori diferiți. Totul urma să se decidă în octombrie și în noiembrie. Deși rezultatul de la Copenhaga, care a înfuriat prima pereche a țării, părea să fi pus cruce speranțelor noastre de a reveni în elita fotbalului.

Nea Imi, făcut din nou mare de Balint

Povestea de la Sevilla o știe toată lumea. „Nea Imi, tragem noi, eu și Găboajă (Balint adică), și te facem mare”, i-ar fi spus Lăcătuș lui Ienei, înaintea loviturilor de la 11 metri, din finala cu Barcelona. Au tras, au dat gol și Steaua a luat CCE. Pe 15 noiembrie 1989, în Ghencea, Balint l-a făcut din nou mare pe nea Imi, într-un meci în care victoria era singura variantă.

Am avut şi şansă, am profitat la maximum de faptul că titularul de drept pe postul de atacant, Cămătaru, nu a putut juca în acel meci, fiind accidentat, iar Răducioiu, şi el o soluţie la acea vreme, nu era în cea mai bună formă. Pentru mine chiar a fost ceva inedit să joc atacant, pentru că la Steaua evoluam mijlocaş sau extremă”, și-a amintit Balint, acum câțiva ani, într-un interviu pentru Jurnalul Național. Dar până să-și intre „Pele” în rolul eroului, danezii au fost grăbiți și au dat gol după doar 6 minute. Laudrup ăl mic ne-a luat apărarea la mână și i-a lăsat gloria lui Povlsen. Despre faza aia îmi amintesc că nu am văzut-o live. Eram în drum spre casă, de la școală, iar când am ajuns și am văzut că Danemarca are 1-0, m-am dezumflat. Aveam 8 ani și mă pregăteam sufletește de o nouă mare dezamăgire, după ce avusesem parte de execuția Stelei, în finala CCE cu Milan. Și apoi s-a întâmplat…

Ai noștri s-au scuturat după ce au luat gol și, ușor-ușor, au început să le facă danezilor ceea ce danezii le făceau altora în deceniul ăla. I-au sufocat. Mai ales după ce Balint a egalat. Au fost câteva minute în care Danemarca nu a ieșit din propria jumătate. Lupu și Sabău au fost minunați la mijloc, iar poarta lui Schmeichel a fost asediată din toate părțile și cu toate liniile. Ca dovadă, cele mai mari ocazii i-au avut în prim-plan pe Dan Petrescu și Iovan. Inevitabilul s-a produs până în pauză – Sabău a marcat și ne-a adus în avantaj. Apoi, în repriza a doua, după un început furios al nostru și o ocazie mare ratată de ei, Balint a făcut dubla care l-a „urmărit” toată cariera.

A fost meciul care mi-a schimbat destinul. Eu la echipa națională nu mai jucasem de vreo doi ani. Nu am mai fost selecționat, pentru că am avut și o perioadă când eram rezervă pe la Steaua, și nu mai marcasem de patru ani și ceva pe la națională”, a povestit la Digi Sport, anul trecut.

„Toată lumea la Melody!”

Nici măcar eliminarea lui Hagi, care astfel a ratat meciul cu URSS, de la Bari, nu a pus în pericol rezultatul. S-a terminat 3-1, iar România se întorcea printre cele mai bune echipe ale lumii după două decenii. Datorită acelei generații, a rămas acolo în următorii 10 ani, perioadă în care a ratat doar un turneu final, Euro 1992. V-am mai spus că fotbalul are o ironie deosebită. E competiția câștigată chiar de Danemarca.

Finalul a fost o descătușare pentru toată lumea. S-a mulțumit partidului, care, firesc, renunțase la ideile năstrușnice legate de desființarea cluburilor cu jucători la națională. S-a dedicat victoria Congresului al XIV-lea. S-a făcut caternică. Evident, cu Lăcătuș la înaintare. „Săriți la cap, să vedem cum stați cu detenta!”, i-a transmis, nu foarte subtil, unui general venit să repete un discurs de care nimeni nu avea chef. S-a plecat în grup la șpriț. ”În seara asta, toată lumea la Melody”, a anunțat fiul tovarășului și al tovarășei, cu tonul omului care nu accepta un refuz. De parcă era cineva care avea de gând să refuze invitația.

Era vremea pentru sărbătoare. Prima dintr-o foarte lungă serie.

Facebook Comments

Lasă un răspuns