Povestea unui gol: Michael Laudrup vs. Uruguay (1986)

Johan Cruyff a fost sincer îndrăgostit – fotbalistic vorbind – de Michael Laudrup. Cu toate acestea, spunea despre danez că a fost „unul dintre cei mai dificili jucători cu care am lucrat. Atunci când dă 80-90%, este de departe cel mai bun, dar eu vreau 100% şi foarte rar făcea asta„. Nu ştiu dacă atunci când a marcat împotriva Uruguayului, la Cupa Mondială din 1986, într-una dintre cele mai impresionante demonstraţii de forţă din istoria competiţiei, Laudrup ăl mare a dat 100%, da’ dacă nu a făcut-o, mă gândesc că nici nu trebuia să-şi facă probleme din cauza asta.

Liderul unei generaţii de excepţie

Până pe la jumătatea anilor ‘80, fotbalul danez însemna mai ales Allan Simonsen. Sigur că au mai fost nişte băieţi, pe ici, pe colo, da’ piticu’ ăla de a făcut chestii pe la Gladbach şi Barcelona a fost miezu’. Tot el a marcat, pe Wembley, în septembrie 1983, golul care a calificat-o pe Danemarca la Euro 1984. Adică momentul din care a început istoria modernă a fotbalului din această ţară.

La turneul final din Franţa, nordicii au ajuns până în semifinale, unde au pierdut dramatic în faţa Spaniei. Simonsen s-a accidentat în primul meci, cu Franța, astfel că ochii au fost furaţi de Preben Elkjaer Larsen şi, mai ales, de un puşti de 20 de ani, care juca în Italia, la Lazio. Michael Laudrup i-a cucerit pe toţi prin eleganţa sa. Iubea driblingul, pe care îl trata ca pe o formă de artă. Nu avea nevoie de viteză ca să-l facă. Era vorba doar despre tehnică pură.

Când joacă Michael, e ca un vis, o iluzie magică şi nimeni altcineva nu vine nici măcar aproape de nivelul său”, a spus odată Cruyff. Olandezul credea că, pentru Laudrup, fotbalul era doar estetică. L-a pus lângă Maradona, George Best sau Pele, dar era convins că îi lipseşte sângele rece al unui killer, care, din punct de vedere fotbalistic, se formează trăind în sărăcie. În favelele braziliene, în celebrele barrios din Argentina. Chiar şi aşa, a devenit simbolul şi liderul unei naţionale-cult a anilor ‘80, o echipă cu o ascensiune fulminantă, în ciuda faptului că ţara pe care o reprezenta nu avea o istorie fotbalistică importantă.

La momentul acela, Danemarca avea o ligă profesionistă de mai puţin de un deceniu. Dar sub conducerea lui Sepp Piontek, un fost internaţional vest-german, naţionala a devenit cunoscută drept “Danish Dynamite”, datorită stilului său de joc. Un mix exploziv între calmul nordic, rigoarea nemţească şi fotbalul total olandez, concept pe care mulţi dintre jucătorii acelor ani l-au învăţat jucând la Ajax, PSV sau Feyenoord. Calificarea la al doilea Mondial mexican a venit firesc. Deşi preliminariile au însemnat un duel cu o altă echipă la modă în acea perioadă, Uniunea Sovietică. Au oferit un joc memorabil în calificări, un 4-2 de referinţă în favoarea danezilor, în care Michael Laudrup a dat o dublă, şi ambele au mers în Mexic.

Hai, rupeţi-vă un sfert de oră în care nu faceţi nimic ca să vedeţi rezumatul bijuteriei! Ce fotbalişti, ce goluri, ce meci!

Preferata neutrilor la Cupa Mondială

În 1986, danezii erau în premieră la Cupa Mondială. Da’ nu au mers acolo ca ultimii guşteri. Puneau totuşi pe teren o echipă în care jucau unii de erau campioni prin Olanda, Anglia, Germania de Vest sau Italia. Băieţii din nord aveau habar cum să câştige. Lumea îi descoperise cu 2 ani înainte, la Euro, da’ acum era scena aia mare. Şi nu puţini erau cei care îi vedeau printre favoriţi la câştigarea titlului. Deşi făceau parte dintr-o grupă teribilă, cu RFG, Uruguay şi Scoţia.

Însă fotbalul avântat, ofensiva dezlănţuită, mişcarea continuă furau privirile. Plus că aveau tricoul ăla Hummel, una dintre cele mai mişto chestii care au existat în fotbalul anilor ‘80. Cum să nu-ţi placă Danemarca?

Nordicii au început treaba pe 4 iunie, la Nezahualcóyotl. Au bătut Scoţia cu 1-0, prin golul lui Elkjaer. Da’ adevărata încordare de muşchi a venit patru zile mai târziu, când Danemarca a jucat împotriva Uruguayului. Campioana Americii de Sud, cu Enzo Francescoli în frunte. Cu om în plus din minutul 19, când Bossio a luat al doilea galben, europenii au avut 2-1 la pauză. S-a terminat 6-1. Nimeni nu jucase un fotbal atât de frumos până în acel moment, în Mexic.

E cât se poate de firesc să considerăm Danemarca una dintre favoritele Cupei Mondiale„, a decretat Frits Ahlstrom, în Politiken. Un luat de val la care au aderat şi alţii. “Acea echipă era în fruntea listei cu naţionalele europene care ar fi putut câştiga turneul”, a recunoscut David Lacey, de la The Guardian.

Michael Laudrup şi golul care nu a însemnat mare lucru

Elkjaer a dat un hat-trick şi două pase decisive, în victoria entuziasmantă cu Uruguay, dar show-ul a fost furat de Michael Laudrup. La începutul reprizei a doua, într-un moment în care sud-americanii, deşi în 10, începuseră să spere că pot întoarce rezultatul, după ce marcaseră chiar înainte de pauză, omul numărul 1 al danezilor a închis practic meciul şi a creat un moment antologic.

Embed from Getty Images

E posibil ca Mondialul din 1986 să fi avut cele mai frumoase goluri. Nu doar pe cel mai frumos din istoria competiţiei. Convingeţi-vă! Laudrup e şi el acolo. A primit o pasă scurtă de la Lerby, iar restul l-a făcut singur. A schimbat scurt direcţia, apoi l-a depăşit în viteză pe Victor Diogo, l-a culcat dintr-o fentă aproape insesizabilă pe portarul Fernando Alvez şi a trimis cu stângul în poartă. Genul de gol care poate schimba o carieră.

Surprinzător însă, Michael Laudrup nu a înţeles de unde tot acest hype. “Cred că a fost destul de uşor. Nu am făcut decât să iau mingea şi să alerg, a trebuit să schimb direcţia doar o dată. Chiar nu cred că a fost ceva special”, a spus după meci. Omu’ dăduse unul dintre golurile memorabile ale Cupei Mondiale şi nu înţelegea de ce lumea o luase razna.

Finalul abrupt al visului

Danemarca a bătut şi în ultimul meci din grupă. 2-0 cu RFG, viitoarea finalistă. A mers în optimi cu punctaj maxim. Dar a pierdut brutal în faţa Spaniei. A fost 1-5, cu Butragueno autor a 4 goluri. La următorul Mondial nu a mai ajuns, pentru că a dat în preliminarii peste altă generaţie în ascensiune. Aia a României, pe care totuşi a tăvălit-o bine la Copenhaga cu un 3-0 care aproape ne-a lăsat fără speranţă. Abia în ‘98 au revenit nordicii la CM. Chiar dacă au câştigat Euro, în ‘92. Fără Michael Laudrup, în conflict cu selecţionerul.

Odată cu trecerea timpului, fratele mai mare din familia Laudrup a devenit mai curând un pasator, un creator, decât un marcator. Legenda spune că Pep Guardiola a început să plângă, când a aflat de plecarea lui Michael de la Barcelona. Nu se mai înțelegea cu Cruyff, iar picătura care a umplut paharul a fost nefolosirea danezului în finala Ligii Campionilor din ‘94. Dragoste cu năbădăi. A prins două El Clasico la rând încheiate cu 5-0, câte unul de fiecare parte a “războiului”, dar e la fel de iubit la Madrid şi la Barcelona. Și-a făcut timp să stea un an și la Ajax și, alături de fratele său, Brian, a dus Danemarca în sferturile Mondialului din Franța. Cel mai bun rezultat al acestei naționale.

Însă momentul său de glorie rămâne un gol care lui nu i s-a părut a fi mare lucru.

Sursa foto deschidere: telemundodeportes.com

Dacă vrei să susţii ceea ce fac, poţi dona aici

Facebook Comments

Lasă un răspuns