Cari amici, a mai trecut o etapă de Serie A peste noi şi, din păcate, nu vă pot anunţa că se poate face ceva în privinţa titlului. Ca să nu ne mai consumăm inutil, e cazul să ne resemnăm că şi acest Scudetto e furat tot de ăia şi să privim relaxaţi la ce se ne oferă cândva il campionato piu bello del mondo. E adevărat, nu prea ne-a oferit multe lucruri etapa asta. S-o fi întins ea pe parcursul a patru zile, da’ tare greu a trecut. Cum ar veni, etapă multă, da’ degeaba.
Italienii şi-au amintit că nu prea le plac golurile. Aşa că le-au păstrat pentru altă dată. În 10 meciuri, s-a băgat varza în aţe de 17 ori. Nu chiar un record negativ pentru Serie A în varianta cu 20 de echipe, da’ e pe acolo. De două ori s-au dat doar 13 goluri (în etapa a 9-a din sezonul 2010/11 şi în a 32-a din cel trecut). Am avut patru meciuri de 1-0 şi două de 0-0, astfel că e ok să numim această rundă “una giornata italiana”.
Există derby mai trist în Serie A?
S-a jucat Derby della Mole. Cea mai veche stracittadina din Italia. Şi cea mai tristă, probabil. Cel puţin în ultimul sfert de secol, perioadă în care Torino a bătut fix o dată. Şi nu a făcut-o în etapa asta. S-a terminat 1-0 pentru ceilalţi din oraş, care şi-au egalat recordul de victorii consecutive în deplasare în Serie A – 8. Evident că singurul gol l-a dat Cristinel, cel atât de umflat în pene, încât se dă piept în piept cu portarul advers după penalty. Rigore acordat după ce Zaza a decis să facă uitată execuţia ridicolă de la 11 metri, de la Euro 2016, şi ne-a dat un nou subiect de discuţie. Adică ne-a amintit cât e de prost. Vestea bună pentru el e că etapa asta a fost unul care l-a întrecut.
Şi aşa, echipa alba-neagra a dat golul 5.000 în Serie A. Prima care reuşeşte asta. Măcar aici să ţinem evidenţa. Pentru că a trecut ceva timp de când am pierdut numărul erorilor de arbitraj. “Due o tre sviste arbitrali”, cum spunea cineva pe vremuri.
Tutto regolare amici miei pic.twitter.com/TVVg1lCB63
— Piero Ausilio Masterclass ® (@Pierodsinter) December 15, 2018
I rest my case!
“Mo je faccio er cucchiaio”
Trimişi de PSV să mai mănânce nişte pâine prin Europa League, înainte de a avea pretenţii să se bată cu băieţii mari, interiştii mei s-au chinuit ceva cu Udinese. Altfel, o echipă pe care o chinuie teribil fotbalul în acest sezon. A fost nevoie de 75 de minute şi de VAR (hehe, primul meci al lui Marotta!), pentru ca Icardi să rezolve treaba cu un cucchiaio de la 11 metri. Pentru că a fost aşa sărăcie de goluri, ar fi păcat să nu ne bucurăm de execuţia asta. Măcar eu, dacă voi sunteţi insensibili.
1-0 şi tutti a casa. Un slogan la care a aderat cu entuziasm şi Napoli. Alţii trimişi cu un şpiţ în cur la ruda mai săracă a Ligii Campionilor. Ai lu’ Carletto şi-au luat la rândul lor porţia de chinuială, în Sardinia, la Cagliari. Se ducea meciul frumos spre un 0-0 de care se bucurau şi locul 1 şi locul 3, da’ Milik, omul providenţial în ultima perioadă, a scos la iveală talente nebănuite. Pentru că Mertens şi Insigne sunt de negăsit, a bătut impecabil o lovitură liberă, în prelungiri, şi a trimis toate punctele lângă Vezuviu. Şi a devenit cel mai bun marcator al echipei în Serie A, cu 8 bucăţi. Golul etapei. Fără rival.
Să privim şi partea pozitivă: măcar se păstrează senzaţia că avem o luptă pentru titlu. Dai, mai scherziamo şi noi un poco.
VAR-ul face şi desface
Cam 30% dintre golurile etapei s-au marcat la Roma, unde AS din localitate a jucat cu Genoa. A fost 3-2 pentru gazde, care nu au avut iniţial sprijinul propriilor fani, tăcuţi în semn de protest faţă de ultimele rezultate, sau al propriului portar, care a insistat să-i ia lui Zaza titlul de prost al etapei în Serie A. Robin Olsen, în variantă Robin Williams. Tomulică likes this!
🙈🙈🙈 This is the awful howler @ASRomaEN ‘keeper Robin Olsen will be very keen to forget, although his side rallied to win a five-goal thriller over @GenoaCFC | 📺 All goals here ▶ https://t.co/uTWhT6YJBq pic.twitter.com/mRVWwBVByk
— beIN SPORTS (@beINSPORTS_AUS) December 16, 2018
Piatek a zis grazie şi stă în continuare peste Cristinel în topul marcatorilor din Serie A. Genoa a condus de două ori, dar Roma a revenit de fiecare dată şi şi-a făcut rost de prima victorie după cinci meciuri. Şi primul succes stagional obţinut după ce a fost condusă. I-a mai păcălit Di Francesco o tură. Da’ urmează să dea cei patru ochi cu balauru’ ăla mare. Şi acolo s-ar putea să nu mai aibă parte de bunăvoinţa ragazzilor de la VAR. Cei care, de data asta, au închis ochii la ultima fază, când Pandev a fost trimis mai acate de Florenzi.
Hey, dacă nu a mai venit Totti să vorbească doar despre rigore, nu înseamnă că nu a fost.
Nu la fel de norocoşi au fost rivalii de la Lazio, care au jucat la Bergamo, cu Atalanta. Meci în care tot ce e important s-a întâmplat în primul şi ultimul minut. Zapata e în bomber-mood şi a marcat după doar 57 de secunde. Cel mai rapid gol al clubului în Serie A în ultimii aproape 12 ani. Ai lu’ Simonel au egalat la ultima fază, prin Acerbi, da’ după câteva minute, oamenii care chiar ştiu să se uite la monitoare au descoperit că a fost offside.
S-a terminat 1-0, iar Atalanta dă târcoale locurilor de Liga Campionilor. În timpul ăsta…
Benvenuti alla terza puntata di Simone Inzaghi piangi con noi 💦💦 pic.twitter.com/ySlTzVzrXy
— Piric (@Piric_) December 17, 2018
Emoţionant! #numaiplângeţ
Il povero Diavolo
Nu, chiar e sărac. După ce că a fost condus acasă de Dudelange şi eliminat din Europa de Olympiacos, i-a mai luat şi UEFA banii. Vreo 12 milioane de euro. Pedeapsă că nu a crezut în zeul fair play financiar. Dar măcar avea şansa să se desprindă puţin de Lazio, dacă ăia tot au pierdut la Bergamo. Până la urmă, juca împotriva Bolognei, antepenultima echipă din Serie A, care nu a mai bătut pe nimeni de când încă umblam în tricou pe stradă. Cât de greu putea fi?
Oh, well… Dan zice bine când zice de Gattuso (altfel, băiat de comitet), da’ nu ajută nici faptul că, de exemplu, Higuain nu dă gol de şapte meciuri. Ce chinuială groaznică pe Dall’Ara! De ambele părţi. 0-0 de la final e firesc. Al doilea consecutiv pentru Milan. Din octombrie 2006 nu mai “reuşise” asta. Eu vreau, totuşi, să le amintesc verişorilor că italienii spun că ăsta e rezultatul perfect. Vă urez să aveţi parte de el până la sfârşitul campionatului!
Le altre
SPAL – Chievo 0-0. Vestea proastă: veronezii nu mai ştiu să piardă. Vestea bună: nu le foloseşte la nimic, pentru că nici nu au învăţat să bată şi sunt în continuare ultimii.
Fiorentina – Empoli 3-1. Derby-ul toscan merge la ăia de chiar îi ştie toată lumea că-s toscani. A marcat din nou Cholito, iar Lafont a făcut-o pe parada etapei. Prima victorie viola după 8 meciuri fără.
Frosinone – Sassuolo 0-2. A dat gol Berardi. După 12 meciuri. Adică cea mai lungă serie negativă din carieră. Moreno Longo a fost demis (al şaptelea antrenor schimbat în acest sezon). Vine Marco Baroni în locul lui.
Sampdoria – Parma 2-0. Era loc de mai multe. Quagliarella a marcat în ultimele 6 etape din Serie A. La 35 de ani, se ţine de stabilit recorduri personale.
Până data viitoare, mai avem nevoie şi de goluri. Ciao, pa!
Sursa foto deschidere: Twitter/Official SSC Napoli