Pasquale Luiso. Un nume de care îşi amintesc foarte puţini. Un grup nişat. Adică fanii hard-core ai fotbalului italian. Popularitatea i se datorează faptului că a fost protagonistul uneia dintre cele mai frumoase poveşti din il calcio, în anii ’90. Vicenza cu Brivio, Luigi Sartor, Gabriele Ambrosetti, „Mimmo” Di Carlo, Gustavo Mendez, Francesco Coco, Massimo Ambrosini, Lamberto Zauli (ah, ce talent irosit!), Marcelo Otero (ce nume de fotbalist!). Şi Guidolin. Mai ales Guidolin. Echipa care i-a dat fotbalului pe Paolo Rossi şi Roberto Baggio şi care, la jumătatea anilor ’90, a câştigat Cupa Italiei şi a jucat o semifinală de Cupa Cupelor, pierdută greu în faţa lui Chelsea, cea care avea să cucerească trofeul.
Luiso nu a fost doar unul dintre eroi, a fost bomberul. Băiatu’ din sud, care a fost nevoit să facă tradiţionala „gavetta”, termenul atât de drag italienilor, până să ajungă celebru, a fost golgheterul Cupei Cupelor, cu 8 goluri. Momentul de apogeu al carierei lui. O carieră care a decolat în sezonul petrecut la Piacenza. Altă poveste frumoasă din il calcio, din perioada frumoasă a Seriei A.
O poveste de succes italiană
Într-o perioadă în care cei mai buni fotbalişti ai planetei se îngrămădeau în Serie A, Piacenza s-a încăpăţânat să mizeze exclusiv pe jucători italieni. Şi a reuşit să aibă succes (atât cât se putea) şi să câştige aprecierea neutrilor. Cu Gigi Cagni pe bancă, a promovat în premieră printre băieţii mari, în 1993. Primul punct din istoria clubului în A l-a făcut chiar contra campionilor de la Milan. Un 0-0 de pus în ramă împotriva marii echipe a lui Fabio Capello, care pornise spre al treilea Scudetto consecutiv, iar la finalul acelui sezon, avea să dea de pământ cu Dream Team-ul lui Cruyff, în finala Ligii Campionilor. Peste vreo două luni, biancorossii i-au mai făcut una “Diavolului”: l-au eliminat din Cupa Italiei.
Milaniştii nu au uitat afrontul şi, în ultima etapă, au pierdut controversat cu Reggiana, pe teren propriu. Un rezultat în urma căruia Piacenza s-a întors în Serie B. De altfel, destinul clubului în anii petrecuţi în Serie A a fost legat în mod constant de rossoneri. Exilul a durat doar un sezon, pentru că squadra lui Cagni s-a întors imediat în elită. De data asta, pentru a rămâne. Şi a rămas ceva ani, urmând aceeaşi politică de a miza doar pe jucători italieni.
Sezonul 1995/96 a adus o salvare lejeră, iar la finalul campionatului a avut loc o mică revoluţie. După 6 ani, a plecat Cagni, iar în locul său a venit Bortolo Mutti, la prima experienţă în A. În acelaşi timp, starul echipei, Nicola Caccia, a fost vândut la Napoli. Pentru a-l înlocui, a fost adus Pasquale Luiso. În vârstă de 27 de ani, se remarcase în Serie C, unde nu se putea opri din dat goluri pentru Sora. Pentru scurt timp, făcuse parte şi din lotul lui Torino. Acolo a debutat în Serie A, însă nu prea avea loc de Ruggiero Rizzitelli şi Andrea Silenzi, aşa că a făcut cale întoarsă prin ligile inferioare. După un an excelent la Avellino, pe care, însă, nu a putut s-o menţină în B, a fost luat de Piacenza.
„Îmi aduc aminte de sezonul 1995/96 în mod special. A fost un an mizerabil pentru Avellino, dar datorită acelei echipe eu m-am dezvoltat ca jucător. A fost cel mai prolific sezon al meu. Datorită lui, mi-am construit o carieră importantă cu Piacenza şi Vicenza„, şi-a amintit Luiso, devenit celebru şi pentru că sărbătorea golurile dansând Macarena, obsesia acelor ani. Mă rog, eu eram fan Coco Jambo, deci nu am fost impresionat de acest aspect.
Luiso şi golul care l-a demis pe Tabarez de la Milan
Trebuie să ştiţi un lucru despre Luiso. Deşi născut pe lângă Napoli, era fan Milan. Iar idolul lui era Gianluca Vialli. Aşa că atunci când Piacenza a jucat contra rossonerilor, pe 1 decembrie 1996, a fost un meci special pentru eroul nostru. Habar n-avea că o să devină unul memorabil.
Milanul de la momentul respectiv îl avea pe bancă pe „El Maestro” Oscar Tabarez şi trecea printr-un moment dificil. Dar era totuşi o echipă cu Franco Baresi, Alessandro Costacurta, Demetrio Albertini, Marcel Desailly sau George Weah. Asta nu a contat pe teren. Piacenza a avut 2-0 la pauză, după golurile lui Valoti şi Di Francesco (da, actualul antrenor al Romei). În repriza a doua au intrat Savicevic şi Dugarry, iar doppietta francezului a părut să aşeze lucrurile. De fapt, a creat contextul pentru minutul de glorie al lui Luiso.
„A fost un gol născut doar din instinct. Nu eram un jucător tehnic, jocul meu se baza mai ales pe forţă şi pe instinct„, a povestit omul care a dat gol din foarfecă de lângă „Billy” Costacurta. Criza de talent l-a lovit pe Luiso în minutul 71. A primit cu spatele la poartă şi cu amintitul Costacurta în spinare. Singura soluţie părea să fie o banală pasă în spate. Doar că omu’ nostru şi-a spus „de ce nu?„. Şi-a ridicat puţin mingea, a făcut un pas pentru a-şi crea nişte spaţiu şi ha fatto un gol pazzesco. „Nu era primul. Am tot dat goluri d-astea, la Afragolese, la Sora, pe stradă sau când jucam pe plajă cu prietenii„. Da, cazzo! E acelaşi lucru ca atunci când o bagi în aţe cu ditamai Milanul, în cel mai tare campionat al lumii.
Piacenza a rezistat până la final şi a bătut cu 3-2. Când Domenico Messina a fluierat, la boxele de pe stadion a început să cânte „We are the champions” a lui Queen. Puţin mai bine decât Los Del Rio. La Milan, Tabarez a fost dat afară, iar în locul lui s-a întors Sacchi. Degeaba! Locul 11 a fost al lor. Au avut grijă să piardă şi în ultima etapă, contra lui Cagliari, astfel că Luiso şi ai lui au dat baraj cu sarzii pentru a rămâne în A. Au bătut cu 3-1, iar milanistul care şi-a bătut echipa de suflet a dat doppietta. Mereu decisiv il ragazzo di Aversa.
Ultimul meci în Serie A, o victorie cu Milan
Luiso a plecat în vara lui ‘97 la Vicenza, dar Piacenza a continuat să joace în Serie A până în 2000, când a picat. S-a întors din nou la prima fisă, însă promovarea din 2001 a însemnat finalul echipei 100% italiene. Primii stranieri au fost Amauri şi Matuzalem. Dar omul numărul a fost bătrânu’ Dario Hubner, care a ieşit capocannoniere în 2002, la egalitate cu Trezeguet. Apoi echipa a mai rezistat în A doar un sezon. În 2003 a retrogradat şi de atunci nu s-a mai întors.
A spus adio cu un 4-2 în faţa lui AC Milan.
Sursa foto: machenesanno.it