Primul “gol alla Baggio”

Ce înseamnă “un gol alla Baggio”? Ceva special, în primul rând. Ceva ce nu te poate lăsa indiferent. Şi sunt şanse mari să te îndrăgosteşti de fotbal, în caz că eşti un ciudat care încă nu a făcut-o. Un “gol alla Baggio” e golul marcat împotriva Cehoslovaciei, la Coppa del Mondo. Oh, yesss!

Un “gol alla Baggio” e golul pe care l-a reuşit cu aproape un an înainte, împotriva lui Napoli. A făcut un Maradona la Maradona acasă. Pe San Paolo. Acolo unde dăduse şi primul gol al carierei în Serie A.

Chiar, observaţi că nu prea mai sunt jucători care să dribleze portarul, înainte de a marca? Oh, Ronaldo…

Ok, să revenim! Astea de mai sus sunt cele mai cunoscute “goluri alla Baggio”. Însă primul l-a dat în ‘87, pe Meazza, contra Milanului lui Sacchi. Care, de fapt, nu era încă Milanul lui Sacchi.

Primul sezon adevărat al lui Baggio în Serie A

1987/88 a fost primul sezon adevărat din cariera lui Roberto Baggio în Serie A. El venise la Fiorentina încă din ’85, de la Vicenza, dar o serie de accidentări urâte la genunchi l-au ţinut departe de teren. Doar cinci meciuri în 2 ani. Reuşise şi un gol. Pe San Paolo, în ziua în care Napoli şi Maradona au sărbătorit primul Scudetto al clubului, în mai 1987.

După ce a lăsat în urmă toate problemele pe care le-a avut din cauza accidentărilor (e un fel de-a spune, pentru că genunchiul l-a chinuit întreaga carieră), Roby era pregătit să-şi arate talentul lumii întregi. Şi a făcut-o la Scala fotbalului.

În etapa a doua a campionatului, viola a jucat la Milano. Cu o săptămână înainte, la debutul noului antrenor, Sven-Goran Eriksson, nu a putut să o bată acasă pe Verona. De cealaltă parte, Milan câştigase cu 3-1 la nou-promovata Pisa. Echipa lui il presidente Romeo Anconetani, un nebun simpatic, dar şi genul care începe să se creadă Dumnezeu şi îngroapă un club. Ca să vă faceţi o idee, la un moment dat, a avut năstruşnica idee ca rivalele Livorno şi Pisa să fuzioneze. Nino-nino! Întorcându-ne la lucrurile serioase, în oraşul cu turnul într-o parte au dat gol şi cele două achiziţii de gală făcute de Berlusconi în acea vară. Nişte olandezi, Gullit şi Van Basten. Dar între cele două toscane, ai lu’ Sacchi au pierdut în Spania, în Cupa UEFA, cu Gijon (0-1).

“Electroșoc pe San Siro”

La Stampa a văzut în Gullit unul dintre motivele înfrângerii suferite de Milan

Pe 20 septembrie ‘87, la meciul cu Fiorentina, Sacchi nu i-a avut la dispoziţie pe Baresi şi pe Maldini. Dar echipa trimisă pe teren era una mai mult decât decentă. Au jucat un Tassotti, un Ancelotti, un Donadoni, un Gullit, un Van Basten. De altfel, vreo 70 de minute, jocul a curs într-o singură direcţie. “Cred că timp de o oră, Milan a fost cea mai bună echipă văzută în Italia”, a spus, la final, Sacchi. Oaspeţii, “o bandă băieţei neexperimentaţi”, aşa cum i-a numit La Stampa, au rezistat cumva. Apoi au lovit necruţător.

În minutul 76, Ramon Diaz a marcat pentru 1-0, la capătul unui contraatac ucigător şi după ce Galli a reuşit cu greu să respingă un şut al lui Baggio. După vreo două minute, il genio di Caldogno a luat mingea din propria jumătate, a avansat câţiva metri, a profitat de culoarul făcut inteligent de Ramon Diaz, i-a depăşit pe Bianchi şi Tassotti cu o accelerare splendidă, apoi l-a pus în fund pe Galli cu o fentă fină şi a „pasat” coţofana simplu în plasă.

Sau mai bine vă uitaţi voi.

 

O bandă de băieţei neexperimentaţi a pus în genunchi Milanul, după ce Gullit, Van Basten şi alţi rossoneri au irosit nu mai putin de 11 ocazii de gol. Acest Milan e Moş Crăciun, nicidecum Diavol”, a scris la Stampa, în timp ce colegii de la L’Unità au titrat “Elettroshock a San Siro”.

Titlul din ziarul L’Unità, de pe 21 septembrie 1987

Deşi lăudat din toate părţile, Baggio a rămas cu picioarele pe pământ: „Prefer autocritica laudelor, doar aşa îmi pot îmbunătăţi jocul. Dacă într-o zi o să spun că am jucat ca Dumnezeu, trebuie să mă închideţi într-o cameră şi să nu mă lăsaţi să ies o lună, pentru că în acea zi mi-am pierdut capul„.

Singurul eşec acasă

În ciuda dezamăgirii provocate de înfrângere, fanii milanişti au avut şi motive de optimism. Nu era încă varianta definitivă a echipei lui Sacchi, dar au putut fi văzute intensitatea şi viteza de joc din anii care au urmat. Ocaziile multe şi mari – portarul Fiorentinei, Marco Landucci, a fost în zi de graţie – şi întreaga prestaţie în general au reprezentat semnale că lucrurile începeau să se schimbe. Mulţi au înţeles chiar în acea zi că Milan era pe drumul cel bun.

De altfel, a rămas singurul eşec acasă în acel sezon pentru rossoneri. Singurul pe teren, pentru că au pierdut la masa verde cu Roma, după ce o petardă a fost aruncată în portarul advers. În cele din urmă, Milan a recuperat fantastic în faţa marelui Napoli al lui Maradona şi a luat un titlu care a reprezentat startul unei perioade pline de succese istorice.

Însă nimeni nu ştia asta în acea zi. În acea zi a fost despre Baggio şi golul său minunant. Completat de imaginea bucuriei sale în faţa peluzei în care stăteau fanii Fiorentinei. O imagine cult pentru fotbalul italian şi care încă le oferă emoţii intense susţinătorilor viola.

Apropos de emoţii intense, pentru nostalgicii cunoscători, il servizio di Gian Piero Galeazzi.

Sursa foto deschidere: corriere.it

Facebook Comments

One Reply to “Primul “gol alla Baggio””

  1. Cum asteptam cu nerabdare rezumatele de la novantesimo minuto nu am cum sa nu-mi aduc aminte cu nostalgie de Gian Piero Galeazzi. Il servizio di Gian Piero Galeazzi era nelipsit. Imediat dupa ce se terminau meciurile la ora 6 erau interviurile cu antrenorii pe rai due parca, apoi de la 7 era 90 minuto pe rai uno iar seara se incheia cu domenica sportiva unde se analiza etapa.

Lasă un răspuns