Derby d’Italia și alte chestii mișto din weekend

O fi fost și enervanta pauză pentru naționale, dar eu chiar m-am bucurat de weekend-ul ăsta. Bine, a ajutat și faptul că Inter a bătut la Torino, acolo unde nu o prea face de obicei, într-un meci de care pe care. Ăla a fost apogeul a două zile cu multe chestii mișto.

Pe rând, fără vreo ordine anume. Doar cum am vrut eu.

Derby d’Italia

Inter a jucat așa cum a bătut Hakan primul penalty. A obținut un rezultat așa cum a fost a doua execuție, aia care a și decis meciul.

S-a simțit că a fost cu adevărat primul duel direct cu miză mare pentru ambele după mult timp. Și când zic miză mare, am în minte Scudetto, după care mai putea alerga una singură în urma acestui meci. Așa că s-a activat toată rivalitatea aia feroce, care s-a simțit prin toți porii, la fiecare intrare a jucătorilor din cele două echipe. A fost mai mult despre tensiune și intensitate, decât despre spectacol. Un old-school italian, mai ales din partea alor mei, care probabil nu a fost apreciat de toți neutrii. Nici măcar de fanii hardcore ai fotbalului din Serie A.

Însă mie mi-a plăcut tare acest Derby d’Italia, și nu doar datorită rezultatului. Au fost multe momente care mi-au amintit de anii ’90-2000, când aproape toate meciurile cu infractorii torinezi erau la modul ăsta.

Iar faptul că Inter a bătut oferindu-i lui Allegri o porție mare din propriul medicament a făcut lucrurile și mai frumoase. Să mai facem!

Revenirea lui Eriksen

Spuneți-i idee fixă, dar Eriksen chiar era un fotbalist fundamental la Inter, iar plecarea lui (forțată de situația sa medicală) e o pierdere măcar la fel de mare ca cele ale lui Hakimi și Lukaku. Rolul său în câștigarea titlului anul trecut e în general subestimat, însă cine vrea să vadă înțelege că echipa a început să joace și a sprintat decisiv abia când danezul a devenit titular indiscutabil.

Sâmbătă, în spectaculosul 4-1 al lui Brentford pe Bridge, a dat primul gol de la revenirea în Premier League. Finalul splendid al unei perioade care a anunțat big-time și întoarcerea la naționala Danemarcei. În amicalul cu Olanda, a intrat la pauză și a marcat după doar minute, iar ulterior a dat și o bară despre care s-a vorbit cel puțin la fel de mult. Apoi, s-a întors pe Parken, acolo unde a trecut prin momentele alea teribile și, cu banderola pe braț, a înscris contra Serbiei, parcă pentru a închide cercul.

Golul cu Chelsea nu a făcut decât să lămurească lucrurile. Nu mai trebuie să căutăm povestea anului în fotbal. O avem deja!

Leipzigul lui Tedesco

Un alt italian job, dar cu influențe germane. Domenico Tedesco face în continuate lucrurile corect la Leipzig, iar victoria de sâmbătă, cu Dortmund (4-1), și, mai ales, maniera în care a fost obținută, confirmă faptul că e unul dintre antrenorii care trebuie urmăriți în anii următori. Laimer și Nkunku au făcut prăpăd prin apărarea Borussiei, iar Dani Olmo a pus cireașa, când a pus mingea în vinclu.

Pentru Tedesco nu e ceva nou să dea 4 la Dortmund. A făcut-o și când stătea pe banca lui Schalke, într-un 4-4 nebun, după ce BVB a avut 4-0 la pauză.

Golul lui Molina în Udinese – Cagliari

O execuție spectaculoasă ca sezonul pe care îl face lateralul argentinian de la Udinese. Nu chiar Totti, dar orice cucchiaio cinstit e binevenit.

Candidate for Goal of the weekend Nahuel Molina. A right back that looks like a sublime striker. Take a bow #GoalOfTheDay #Udinese pic.twitter.com/FFk6n5WfJr

— Six Yard Box (@The_6YB) April 3, 2022

Fotbalistul care a devenit Joao Felix

Eu nu mă prea omor după portughezi. Mi-a plăcut mult Figo, l-am admirat pe Rui Costa și am fost fan Quaresma, dar, în rest, nu am căzut pe spate de admirație. Însă la Joao Felix nu pot rămâne indiferent. Transferat de Atletico în vara lui 2019, când clubul a rămas fără Godin, Rodri și Griezmann, copilul a fost prezentat ca starul de care Cholo avea nevoie pentru a da asigurări că viitorul e în regulă. Cam ca atunci când a plecat Hugo Sanchez la Real, iar Jesus Gil y Gil l-a luat pe Futre. Doar că nu a fost așa simplu.

Din diferite motive, puștiului i-a luat ceva timp să se impună. Dar, la 126 de bastoane cât a costat, nu prea era loc să renunți la el. Chiar dacă, într-un timp, relația dintre el și antrenor nu a părut cea mai bună. Toate astea au rămas în urmă acum. Joao Felix se transformă încet în fotbalistul care promitea să fie. Din punct de vedere al numărului de goluri, e deja la cel mai bun sezon în Spania. În weekend, a dat dublă în 4-1 cu Alaves. Al doilea gol, l-a dat după ce, inițial, oferise ceea ce trebuia să fie unul dintre assisturile sfârșitului de săptămână. Cu exteriorul, a la Quaresma. Până la urmă, s-a ocupat tot el s-o bage în poartă.

Bunătăți românești

Adevărul e că dacă golurile marcate de Sefer și Bic se dădeau prin alte campionate, o luam razna cu toții și le făceam virale. Avem parte de așa ceva acasă atât de rar, încât ar fi păcat să nu le arătăm cu degetul când există.

Sursa foto deschidere: eurosport.com