Ziua lui Tonali a adus mai aproape ziua victoriei pentru Milan

Sandro Tonali a marcat 3 goluri în primele două sezoane și jumătate jucate în Serie A. Apoi, în ultimele 3 meciuri, a dat tot atâtea. Inclusiv doppietta de pe Bentegodi, de duminică seară, prima a carierei. La Verona, a fost ziua lui. La propriu, dar și la figurat. A făcut 22 de ani și aproape a făcut-o pe Milan campioană după 11.

Da, am ajuns și aici. Râdem, glumim, pronosticăm, greșim, să fim fair-play știm. Mai sunt două etape, pe hârtie Milan tot are programul mai greu, dar povestea acestui sezon s-a scris pe o hârtie proastă, așa că putem să uităm. Plutește așa în aer un sentiment apăsat că cel de-al 19-lea Scudetto rossonero e inevitabil. Chiar și pentru unul care a susținut tot anul, indiferent de situația din clasament, de rezultate, că așa ceva nu se poate întâmpla. Iată că se poate!

Cred că cele 5 minute din derby, în care Inter i-a permis rivalei să întoarcă, și harakiri-ul românesc de la Bologna au fost momentele decisive în cursa pentru titlu. Momentele în care interiștii au făcut cadou un Scudetto pe care mult timp păreau îndreptățiți să-l câștige. Și pe care ar fi trebuit să-l câștige. Sigur că au mai existat sincope, dar le trec la categoria „se întâmplă”. Toți pățesc înfrângeri neașteptate și egaluri trase de păr. Însă alea două momente de mai sus chiar au făcut diferența din momentul ăsta.

Da, Inter a făcut cadou titlul. Fără ca asta să scadă din meritele celor care probabil îl vor câștiga. Ba din contră. Milan are marele merit de a fi rămas acolo, chiar și când părea că nu mai e, și de a fi cules de pe jos ce au irosit ceilalți. Și apoi de a ști cum să gestioneze ceea ce a primit. Nu e vorba doar despre noroc sau despre oportunități apărute dintr-o dată. Până la urmă, contează și foamea. Pentru că sunt multe exemple în care oamenii lui Pioli au părut mai cu foame decât rivalii. Cel mai bun, în derby, când Inter a jucat ca și cum cele 60-65 de minute în care s-a aflat în deplin control ar fi fost suficiente pentru un rezultat care să închidă definitiv orice discurs legat de locul 1. Atunci s-a văzut autosuficiența unora și determinarea altora. O determinare venită și din necesitatea de a anula o diferență de valoare față de adversarul tău.

Da, cred în continuare că Inter e echipa mai bună, ceea ce face eventualul succes al Milanului și mai meritat.

Odată cu trecerea timpului, cu seriile pozitive, au apărut încrederea, liniștea și au dispărut erorile. Și în timp ce Inter s-a blocat la 1-1 pe Dall’Ara, Milan a luat-o cu calm de la capăt la 0-1 pe Bentegodi. Și poate că nu e întâmplător că sprintul ăsta recent, care pare decisiv, e condus de inconstantul Leao și descătușatul Tonali. Adică un talent indiscutabil, căruia îi lipsea totuși continuitatea pe care a arătat-o în ultimele etape, și un jucător-suporter, hotărât să-și creeze propria poveste și să scape de eticheta de „noul Pirlo”. În condițiile în care oricum a spus de mai multe ori că se vede mai apropiat de Gattuso. Doar că Rino nu apărea în momente decisive să marcheze goluri-Scudetto.

Și când te gândești că fostul antrenor de la Inter a preferat să-l transfere pe Vidal în locul lui Tonali…

Sursa foto deschidere: football-italia.net