Superlativele Tătărești ale anului 2021

Tradiția merge mai departe: am ajuns la a patra ediție a Superlativelor Tătărești. Ca de obicei, tot cu o oarecare doză de subiectivism, dar și cu argumente solide. Nu e problema mea dacă nu vreți să le acceptați. Până la urmă, chiar e de dorit să nu fim de acord, așa că abia aștept să văd reacțiile voastre. Și ce aveți de comentat.

Important e ca voi să mă faceți zdreanță, eu să vă fac hahalere, dar să nu ne jignim.

Hai, că nu o mai lungesc! Sunt convins că sunteți nerăbdători să vedeți care au fost cei mai cei și cele mai cele din ultimul an, în opinia mea. Cele mai așteptate superlative de pe internet, cum ar veni…

Fotbalistul anului: Robert Lewandowski

Pentru prima oară de când există aceste superlative, un băiat a reușit să mă facă să-l numesc jucătorul anului de două ori la rând. În 2020, nu cred că a existat vreun dubiu. În 2021, probabil că nu toată lumea e de acord cu mine. Dar să nu facem un Don’t Look Up aici, deși discuțiile legate de fotbal sunt de mult timp din categoria asta. Deh, internetul…

Așadar, de ce tot Lewa? Păi, în primul rând, pentru că a fost cel mai constant. Apoi, pentru că a depășit două recorduri ale lui Gerd Muller ce păreau intangibile. Adică a dat 41 de goluri într-un sezon al Bundesligii și a marcat de 43 de ori în 2021 în campionat. Ambele performanțe de referință pe care le stabilise ”Der Bomber” (care, din păcate, ne-a părăsit anul ăsta) datau de aproape jumătate de secol. Da, știu, Bayern nu a mai luat Liga Campionilor, dar a fost eliminată tocmai pentru că i-a lipsit nouarul. Da, știu, Polonia a terminat pe ultimul loc în grupă la Euro, dar Lewandowski tot s-a descurcat să dea 3 goluri. El și-a făcut partea…

Antrenorul anului: Roberto Mancini

Titlul european după 53 de ani. O serie de meciuri fără înfrângere ce părea că nu se mai termină. Un joc de multe ori încântător. Și toate astea, cu o echipă care ratase ultimul Mondial și care nu era printre marile favorite la Euro. Roberto Mancini a reînviat ”Nopțile magice” și asta nu poate lăsa indiferent pe nimeni.

Bine, nu ar fi fost rău să rezolve direct și calificarea pentru Qatar, ca să nu mai avem discuții la categoria asta…

Echipa ideală a anului

E. Mendy – Alexander-Arnold, Ruben Dias, Chiellini, Cancelo – Jorginho, Kante – Salah, Mbappe – Benzema, Lewandowski

Știu eu niște antrenori care nu ar juca așa niciodată. Dar sunt câțiva care chiar și-ar dori un asemenea prim 11.

Golul anului: Dairon Asprilla

Recunosc că primul gând a fost să-l aleg slalomul ăla al lui Salah din meciul cu Manchester City. Dar apoi mi-am amintit de foarfeca asta din MLS. Sigur că fără eroarea aia a portarului, golul acestui Asprilla contemporan nu s-ar fi întâmplat. Însă execuția e senzațională. Distanța, dificultatea, faptul că nici măcar nu s-a uitat la poartă… Dacă vreunul dintre superstarurile din Europa făcea așa, o luam cu toții razna.

Aruncați un ochi și la băiatul ăsta din Eredivisie! 

Premiul Guti: Bruno Fernandes

Assistul ăsta…

Prestația individuală a anului: Kylian Mbappe

Într-o seară de februarie, pe unul dintre marile stadioane ale Europei, Mbappe a făcut un meci demn de antologia Ligii Campionilor. O chestie pe care – fie vorba între noi – nu prea o mai făcuse din sezonul exploziei la Monaco.

Desigur, istoria va reține hat-trick-ul. Mai ales în vremurile astea în care cifrele sunt peste tot. Dar cine a văzut meciul ăla știe că, pe Camp Nou, Kylian a luat Parisul în spate și i-a oferit o victorie memorabilă. Genul de prestație care devine punct de referință într-o carieră. O seară în care a fost formidabil, irezistibil și în care Pique a fost la un pas de a-i rupe tricoul. Fără a reuși să-l oprească.

Au lipsit doar spectatorii, care să-i ofere un meritat standing-ovation.

Kylian Mbappé’s game by numbers vs. Barcelona:

84% pass accuracy
10 attempted take-ons
9 successful take-ons
6 shots [4 on target] 4 chances created
3 fouls won
3 goals

Iconic. 🇫🇷 pic.twitter.com/8FFY2NgIMG

— Statman Dave (@StatmanDave) February 16, 2021

Meciul anului: Franța – Elveția 3-3, 4-5 d.l.d.

E o mică șansă să fie o alegere subiectivă. Pentru că biletul la meciul ăla a fost un cadou de ziua mea, pentru că a fost primul meci văzut pe viu după foarte mult timp… În același timp, sunt suficiente argumente în favoarea acestei opțiuni. Clasa lui Karim, golul lui Pogba, evoluția lui Xhaka, revenirea senzațională a elvețienilor, dramatismul, atmosfera din tribune. Un meci dement, de o frumusețe rară, încheiat cu una dintre marile surprize ale anului, prin ratarea decisivă a lui Mbappe. Pe care am prins-o în poză!

Surpriza anului: Sheriff Tiraspol

Au mai existat calificări neașteptate în grupele Ligii Campionilor. Ba chiar și niște ciprioți prin sferturile de finală. Dar aici a fost mai mult. Și surpriza părea să fie mult mai mare după primele două etape, în care moldovenii (să le spunem așa) luaseră 6 puncte și câștigaseră la Madrid, cu Real. A apărut însă Inter și a readus lucrurile la normal.

Nu, pentru mine, Sheriff nu e nici o poveste frumoasă, nici vreun exemplu de strategie de urmat. Iar rezultatele alea de la început au avut o doză exagerată de noroc. La fel cum au avut înfrângerile care au urmat. În sensul că ar fi trebuit să fie mult mai clare.

Fotbalistul român al anului: Florin Niță

Probabil că, în baza cifrelor și a performanțelor de la Slavia, Nicolae Stanciu ar fi fost mai îndreptățit să primească titlul ăsta. Dar a rămas dator la națională, acolo unde ne doare pe toți și unde Niță a fost singurul care nu a dezamăgit vreodată. Pentru România nu e deloc o veste bună că jucătorul anului e un portar de 34 de ani, care și-a pierdut locul de titular la echipa de club și care practic nu exista până acum 5-6 sezoane. E imaginea mediocrității în care a ajuns fotbalul românesc. Însă poate fi și o lecție. A voinței, a modestiei… Hai, că știți clișeul!

Antrenorul român al anului: Mircea Lucescu

S-a întors bătrânul în Ucraina, dar la ceilalți, și a luat titlul la prima fisă. Primul pentru Dinamo Kiev după 5 ani. Suficient pentru a nu avea mare concurență în 2021.

Sportivul român al anului: Simona Radiș și Ancuța Bodnar

Cine a spus că Steaua și Dinamo nu pot face echipă bună? Una care a adus României singurul aur olimpic la Tokyo chiar… Din punctul ăsta de vedere, alegerea a fost ușoară. Și firească. Iar maniera în care fetele au câștigat finala a fost entuziasmantă.

Dacă nu ați făcut-o încă, poate vă uitați la ediția asta a podcastului lui Andi Moisescu. O să descoperiți câteva motive pentru care sigur ne vor oferi și alte satisfacții asemănătoare în anii următori.

Sportivul anului: Elaine Thompson-Herah

În fiecare an olimpic e dificil de ales la categoria asta, pentru că mereu se întâmplă chestii. Opțiunea mea este însă fata asta din Jamaica. La Tokyo, și-a confirmat big-time supremația în probele de sprint. A devenit doar a doua persoană din istorie care face dubla 100/200 de metri în ediții consecutive ale Jocurilor (până în 2021, doar Usain Bolt mai făcuse chestia asta. De trei ori chiar!). Și pentru că a simțit că nu a făcut destul, a luat aurul și cu ștafeta de 4×100. Destul de ok…

În sfârșit-ul anului: Inter, campioana Italiei

Milwaukee Bucks a luat titlul NBA după jumătate de secol. Lewis Hamilton a pierdut titlul mondial în Formula 1. Italia a devenit campioana Europei după 53 de ani. Dar, hei!, ÎN SFÂRȘIT a luat altcineva titlul în Serie A. Inter e campioana Italiei. Îmi pare rău dacă e cineva care se gândea că pot alege altceva aici! De fapt, nu. Nu-mi pare rău.

Dunk-ul anului: Anthony Edwards

Băiatul ăsta senzațional de la Wolves pare din ”secta” lui Ja Morant. Atacă inelul cu tupeul specific baschetului de stradă. Și normal că ies chestii mișto. Cum ar fi, de exemplu, acest dunk brutal. Din păcate, nu s-a pus. Așa că rămânem cu cel din februarie, dintr-un meci cu Toronto Raptors. Boom!

Acum, poate vreți să aruncați un ochi și aici. Un concurent de seamă pentru titlul ăsta.

Buzzer beatter-ul anului: Devonte’ Graham

Evident că nu putea exista o altă alegere.

Ascensiunea anului: Dusan Vlahovic

Talentul și potențialul au fost acolo mereu și puteau fi văzute de oricine. Dar chiar și așa, explozia asta din 2021 a fost una remarcabilă. Vlahovic a devenit prea mare pentru Fiorentina și este, după Haaland, cel mai dorit număr 9 din Europa. 2022 o să-i aducă sigur un transfer important. Rămâne de văzut unde și pe ce bani.

Proștii anului: băieții de la UEFA responsabili cu tragerile la sorți

Vă dați seama? Giorgio Marchetti și Michael Heselschwerdt trebuie, din când în când, să iasă în față, să repete niște texte standard și pline de clișee, să mute niște bile dintr-o urnă în alta și să anunțe niște meciuri. Ușor, nu?

Eh, pentru ei nu a fost chiar așa ușor… Și în loc să lase capul jos, au dat vina pe un soft. Bine că i-au dat restart la a doua tragere, ca să nu mai fie probleme.

Momentul preferat al anului (fotbal): sfârșitul meciului Sassuolo – Atalanta

S-a terminat 1-1, iar Inter a devenit campioana Italiei din punct de vedere matematic.

Da, unii ar putea spune că, tehnic, Atalanta a fost principala contracandidată la titlu.

Momentul preferat al anului (alte sporturi): Ana Maria Brânză pe podiumul olimpic

Sunt fan de mic al Anei, iar imaginile cu lacrimile ei după dublul eșec de la Londra, din 2012, nu mi-au ieșit niciodată din minte. De aia m-am bucurat ca un apucat la tușa aia memorabilă de la Rio, de aia m-am bucurat enorm să o văd din nou pe podium la Tokyo. Și astfel, s-a retras ca cea mai titrată scrimeră a României la Jocurile Olimpice.

Federer-ul anului

O fi ieșit de la Wimbledon cu un 0-6, dar, până acolo, nu ne-a lăsat să uităm că vârsta e doar un număr, clasa e permanentă. Returul ăla a fost dumnezeiesc.

Gata, am terminat! La mulți ani și să ne citim și în 2022!