Cea mai veche stracittadina din Serie A, aia torineză, are programat un nou episod, în acest weekend. Sunt multe în joc sâmbătă. Atât de multe, încât nu poți spune că e un meci mai important pentru una sau pentru cealaltă. Dincolo de orgoliu (ce clișeu!), Torino joacă pentru evitarea retrogradării, iar rivala sa, ca să rămână în cursa pentru al zecelea Scudetto consecutiv.
Derby della Mole – denumire dată de Mole Antonelliana, clădire construită în secolul al XIX-lea de Alessandro Antonelli şi care este simbolul arhitectonic al oraşului Torino – are o istorie de peste un secol, începută într-o zi friguroasă de ianuarie, în 1913. Toro, la primul meci oficial al clubului, a câștigat cu 2-1 și ulterior a dominat în primii ani duelurile directe (doar 5 înfrângeri în primele 25 de meciuri). Odată cu trecerea timpului, mai ales după tragedia de la Superga, din 1949, și-a pierdut superioritatea inițială, care a trecut tot mai clar de partea bianconera a orașului. Răutăcioșii ar putea spune că, în ultimii 25-30 de ani, duelul ăsta nici măcar nu-și mai merită numele de derby, atât de mare e dezechilibrul.
În condițiile astea, greu încercaților fani granata nu le mai rămâne decât să se consoleze cu succesele din trecut și să facă de fiecare dată apel la ele, ca să-și facă puțin curaj înainte de a înfrunta marele dușman. Una dintre victorile care au intrat în folclorul suporterilor lui Torino a fost obținută în martie 1983. Nu atât victoria în sine, cât modul în care a aceasta a venit: 4 minute în care băieții în alb și negru au fost luați pe sus și nu au înțeles nimic. Anihilați, cum a scris Gazzetta dello Sport.
Juma’ de echipă campioană mondială
La începutul sezonului 1982/83, erau puţini cei care se îndoiau că Răul torinez va câştiga al treilea Scudetto consecutiv. O performanţă reuşită până atunci doar de bianconeri, la începutul anilor ’30, şi de marea echipă a lui Torino, care a sfârșit tragic în accidentul aviatic din 1949, de care am amintit și mai sus.
Giovanni Trapattoni antrena o echipă care avea în lot şase jucători ce deveniseră campioni mondiali în Spania, în vara aia: Zoff, Gentile, Cabrini, Scirea, Tardelli şi Rossi. Îl putem pune pe listă și pe Bettega, care a ratat turneul final doar din cauza unei accidentări. Și de parcă nu era suficient, au fost transferați Michel Platini și Zbigniew Boniek, ambii semifinaliști la Mondialul spaniol, unde s-au numărat printre starurile competiției. Decent, nu?
Pe hârtie, nu exista o rivală credibilă în Italia. Doar că marea favorită a început ezitant campionatul, cu două înfrângeri în primele trei etape, în faţa nou-promovatelor Sampdoria şi Verona, şi a alternat rezultatele bune cu sincope neaşteptate. Roma lui Nils Liedholm a zis „grazie!” și luat un avans important în fruntea clasamentului. Înaintea etapei a 25-a, în care s-a jucat Derby della Mole, capitolinii aveau 3 puncte în fața bianconerilor. Cum atunci se dădeau două puncte la victorie și se jucau doar 30 de etape, nu mai e nevoie să vorbesc despre caracterul decisiv al meciului.
Chiar dacă nu mai era la fel de tare ca în trecut, iar de la ultimul titlu se făceau deja 7 ani, Toro putea pune în teren niște jucători interesanţi: Terraneo, Van de Korput, Zaccarelli sau Dossena erau băieți de nădejde. Pe bancă se afla Eugenio Bersellini, „sergentul de fier” care câştigase un Scudetto şi două Cupe ale Italiei cu Inter, cu doar câțiva ani înainte. În plus, Torino era în cursă pentru un loc de Cupa UEFA.
S-au făcut și ceva aroganțe. Mai ales din partea la care vă gândiți. Boniek a spus că el și colegii lui vor avea o misiune mai dificilă în meciul din semifinalele Cupei Campionilor, cu Widzew Lodz (fosta lui echipă), care urma după derby. Oh, well…
De la 0-2 la 3-2 în mai puţin de patru minute
La 27 martie 1983, Torino a fost gazda celui de-al 127-lea Derby della Mole. Vechiul Stadio Comunale era dominat de fanii granata, încrezători că favoriţii lor pot pune piedică marelui rival în lupta pentru titlu. Dar speranţele lor au suferit o lovitură grea după doar un sfert de oră de la startul partidei, atunci când olandezul Van De Korput, neglijent, a încercat o pasă la portar, iar Paolo Rossi, ca în celebrul 3-2 cu Brazilia, de la Barcelona, „a ciordit” coțofana și a marcat. 1-0 pentru ceilalți, dar mai apăsătoare era senzația că ai lui Trap au sub control ostilităţile. Rezultatul a rămas neschimbat până la pauză.
În drum spre vestiare, Beppe Dossena, unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Torino, care peste câțiva ani avea să devină campion al Italiei cu Sampdoria, a făcut o scurtă analiză a jocului: „Le-am făcut golul cadou. Tot planul nostru tactic a zburat pe fereastră, dar vom încerca să revenim în repriza a doua şi să câştigăm”. Dar în loc să repare lucrurile, gazdele le-au complicat. În minutul 65, Boniek a fost faultat în careu, iar Platini a marcat pentru 2-0, după ce inițial ratase.
Când mingea a intrat în poartă, pentru majoritatea celor prezenţi pe stadion, meciul se încheiase. Nici măcar jucătorii lui Torino nu mai credeau într-o revenire. „Am primit al doilea gol şi privind la calitatea adversarului era normal să fim puţin descurajaţi”, a povestit Zaccarelli. „Să întorci rezultatul împotriva acelei echipe era practic imposibil”, l-a completat Terraneo. Ar fi trebuit să se întâmple ceva neobişnuit. Şi, incredibil!, chiar s-a întâmplat.
- Minutul 71: centrare de pe partea dreaptă, gol cu capul Dossena.
- Minutul 72: centrare de pe stânga, gol cu capul Bonesso.
- Minutul 74: din nou centrare de pe dreapta, gol Torrisi, cu o execuţie acrobatică.
În mai puţin de patru minute, 220 de secunde dacă vrem să fim exacţi, Torino a marcat trei goluri apărării care, cu mai puţin de un an înainte, ducea Italia spre titlul mondial şi a transformat o înfrângere certă într-un triumf memorabil.
„A fost ca şi cum primeşti primul pumn într-un meci de box. Eşti uimit şi apoi eşti făcut KO de al doilea pumn”, şi-a amintit Sergio Brio, fostul fundaş al bianconerilor. „S-a stins lumina şi nimeni nu a găsit întrerupătorul”, a încercat o explicaţie Gentile, în timp ce Bettega a spus că „anumite lucruri se întâmplă o singură dată în viaţă”. A fost contrazis în anii ’90, când Torino a revenit într-un alt Derby, de la 0-3 la 3-3. Poate cu altă ocazie despre asta…
De cealaltă parte, Dossena şi-a lăudat antrenorul pentru sfaturile date în săptămâna premergătoare meciului: „Berselini ne-a spus că adversarii noștri slăbesc ritmul în repriza a doua, aşa că am încercat să ne dozăm efortul. Planul a fost să-i ţinem sub control în prima repriză, apoi să creştem treptat după pauză. Am făcut asta şi a funcţionat”. Un pic exagerat, pentru că acolo nu a fost vorba despre un plan bine gândit și bine executat, ci despre un blackout în toată regula. Sau de câteva momente de grație.
În timp ce Torino o punea de unul dintre meciurile clasice din istoria Serie A, la Firenze, Roma a făcut 2-2 cu Fiorentina şi s-a desprins la patru puncte. E de înţeles, deci, furia lui Trapattoni: „Adio Scudetto! Jucătorii mei au încercat să obţină o notă cât mai bună în ziare”. Fotbaliştii nu au fost menajaţi nici de Giampiero Boniperti, preşedintele clubului în acea perioadă: „Nu s-a mai auzit să primeşti trei goluri în cinci minute. Cei care au ascultat la radio au crezut probabil că s-a comis o greşeală din partea comentatorilor, pentru că o echipă ca a noastră, cu jucătorii pe care îi are şi cu experienţa pe care aceştia o au, nu poate fi învinsă astfel”.
Ce a urmat?
Avantajul luat de Roma după rezultatul din Derby della Mole s-a dovedit decisiv. Partea giallorossa a capitalei Italiei a sărbătorit la finalul sezonului cel de-al doilea Scudetto din istoria clubului. Trapattoni a mai avut parte de o dezamăgire, fiind învins și în finala Cupei Campionilor, de Hamburg. Echipa care trebuia să domine il calcio s-a mulțumit doar cu succesul din Cupă. În finala cu Verona – ce ironie! -, torinezii au întors un 0-2 în turul cu Verona și au luat trofeul după o victorie cu 3-0 în prelungiri, pe teren propriu. Golul decisiv a fost marcat cu un minut înainte de sfârșitul meciului.
În ceea ce o priveşte pe Torino, putem spune că, într-adevăr, a dat totul în acel derby. În ultimele cinci etape, a mai obţinut doar trei puncte şi a ratat calificarea în cupele europene. Fanii au rămas cu satisfacţia unei victorii istorice, despre care Dino Zoff a spus mereu că a fost una dintre marile dezamăgiri ale carierei sale, încheiată chiar la finalul acelui sezon.
Sursa foto deschidere: gazzetta.it
*Textul ăsta a fost publicat prima oară în 2014, pe stiridesport.ro, un site care acum nu mai există. Așa că, după ce am primit acceptul omului cu care am colaborat atunci, am decis să-l reciclez, pentru că mi-ar fi părut rău să se piardă. Am mai modificat pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, dar în principiu nu s-a schimbat nimic 😃