Ziua în care adolescentul Buffon a eclipsat trei Baloane de Aur

Gigi Buffon a debutat în Serie A într-un meci în care a eclipsat trei Baloane de Aur. Dacă nici asta nu înseamnă să fii predestinat…

În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1995, Nevio Scala încerca încă să găsească formula prin care să oprească Milanul lui Roberto Baggio şi George Weah. Principala grijă a antrenorului care a dus-o în premieră pe Parma în Serie A, pentru ca apoi să o transforme în una dintre forțele celui mai tare campionat din lume şi ale fotbalului european, era postul de portar. Titularul Luca Bucci era accidentat, iar rezerva sa, Alessandro Nista, nu oferea siguranța pe care o dorea omul de pe bancă. Asta deși reuşise, cu două săptămâni înainte, să nu primească gol la Cremonese.

Până la urmă, Scala nu a mai scăldat-o și a luat o decizie. S-a dus la Gianluigi Buffon, puștiul de 17 ani de la Primavera, şi l-a întrebat direct: „Ragazzo, eşti pregătit?”. Puştiul nici n-a clipit: „Nessun problema mister”. Niciunul dintre ei nu bănuia probabil că tocmai schimbau istoria fotbalului italian.

Din linia de mijloc în poartă

Adolescentul cu tupeu purta un nume ilustru. Un unchi îndepărtat de-ai săi, Lorenzo Buffon, a fost de asemenea un portar important, în anii ’50-’60, perioadă în care a devenit campion al Italiei atât cu Milan, cât şi cu Inter. Ambii au recunoscut că n-au avut niciodată o relaţie foarte strânsă şi s-au întâlnit de puţine ori, dar ceva din calitățile unchiului s-au transmis și la nepot.

Buffon a început fotbalul la doar 6 ani, ca mijlocaş, și a rămas pe postul ăla până când a ajuns la Parma, vreo 7 ani mai târziu. A intrat în poartă dintr-o întâmplare, la puţin timp după ce s-a transferat acolo. Cei doi portari din lot s-au accidentat, așa că antrenorul i-a dat lui mănușile. I-au făcut cu ochiul și prestațiile lui Thomas N’Kono la Coppa del Mondo, așa că s-a hotărât să păstreze tricoul nu numărul 1. Bine, a ajutat și faptul că știa ce să facă. A impresionat imediat, calitățile sale erau evidente pentru toată lumea, iar pașii care au urmat au fost firești. Chiar și arsul etapelor și debutul precoce în Serie A.

Un adolescent și trei Baloane de Aur

La mijlocul anilor ’90, duelurile dintre Parma şi AC Milan erau niște meciuri pe care nu voiai să le ratezi. Băieții cu Parmalat pe tricouri au avut o ascensiune fulminantă: în 1990 au promovat pentru prima oară în Serie A, în 1992 au câștigat Coppa Italia, în 1993 au luat Cupa Cupelor și Supercupa Europei, iar în 1995 au dus pe Tardini și Cupa UEFA. Marele vis îl reprezenta însă titlul, un obiectiv curajos într-un campionat dominat în anii ăia de Milan.

În vara anului 1995, se părea că Scala şi ai lui erau pregătiţi să facă pasul ăla mare spre Scudetto. Parma s-a despărţit de Brolin, vândut la Leeds United, apoi, la mijlocul sezonului, l-a cedat pe Asprilla la Newcastle. Două plecări pe care fanii le-au acceptat greu, pentru că era vorba despre niște băieți care au avut un rol crucial în perioada de succes din anii precedenţi. Totuşi, în lot au rămas jucători ca Fernando Couto, Dino Baggio, Sensini, Cannavaro sau Zola. În plus, de la FC Barcelona, a fost transferat Stoichkov, golgheterul Cupei Mondiale din 1994 şi Balonul de Aur în acelaşi an. Echipă decentă, ca să zic așa…

parma 1995-96
Lotul din startul sezonului în care a debutat Gigi Buffon (rândul de sus, centru). Un tânăr și anonim Pippo Inzaghi, în singurul sezon la Parma, al treilea din stânga, pe rândul de sus. Imediat lângă el, Fernando Couto, apoi Dino Baggio, al treilea dreapta sus, Fabio Cannavaro, al treilea din stânga, pe rândul de mijloc, și Brolin lânga el. Îi găsim şi pe Asprilla, al doilea din dreapta pe rândul din mijloc, pe Zola, al patrulea din stânga pe rândul de jos, pe Hristo Stoichkov, tot jos, al patrulea din dreapta, și pe Nestor Sensini, primul din dreapta jos / Sursa foto: wikimedia.org

Echipa asta a început tare campionatul, iar după primele nouă etape, Parma împărţea primul loc cu Milan, următoarea adversară de pe Tardini. Vicecampioana Europei și o adevărată colecţie de vedete. Capello îi antrena pe Baresi, Maldini, Costacurta, Desailly, Savicevic și Boban, printre alții. După ce pierduse titlul și finala Ligii Campionilor, Berlusconi a considerat de bun simț să-i cumpere pe Roby Baggio, Balon de Aur în 1993, şi pe George Weah, primul non-european care a luat premiul de la France Football, chiar în 1995.

Cu alte cuvinte, Buffon se pregătea să debuteze într-un meci în care jucau ultimele două Baloane de Aur şi următorul Balon de Aur. Aș putea aminti și de Cannavaro, în 2006, dar cred că ați prins ideea. Chiar și așa, Scala era convins că e un risc care merită asumat. Știa bine ce a văzut la antrenamente.

A început să se antreneze cu noi marți. A intrat în poartă și a făcut lucruri extraordinare. Dar pentru el păreau chestii normale. Apoi am trecut la exercițiile cu atacanții și niciunul nu reușea să-i dea gol. M-am întors către antrenorul de portari și l-am întrebat dacă vede și el ce văd eu. ’Questo è un fenomeno’, mi-a răspuns. Am rămas amândoi fără cuvinte. Potențialul puștiului ne-a uimit pe toți, dar decizia finală a fost luată după multe reflecții. Era totuși vorba despre Milan”, a povestit Scala, într-un interviu mai vechi pentru Goal.

În acea zi, problema nu era să-i ofer debutul lui Buffon la 17 ani, ci să-i explic lui Alessandro Nista că urma să rămână pe bancă. Gigi avea calităţi incredibile, atât fizice, cât şi mentale. La acea vreme, Parma-Milan era un duel la vârf. Lansându-l pe Buffon îmi asumam anumite riscuri, pentru că ştiam că există posibilitatea să pierd un talent. Dar Gigi avea un caracter de fier, putea suporta presiunea şi eram sigur că nu mă va dezamăgi”, a mai spus bătrânul Nevio, în Gazzetta dello Sport, acum câțiva ani.

L-a citit bine. Atât de apăsat a fost Buffon de emoții, încât a tras un pui de somn în autocarul care a dus echipa la stadion. În vestiar a fost relaxat și a glumit cu veteranii de parcă era acolo dintotdeauna. Nu ar fi fost o surpriză pentru nimeni, dacă adolescentul ăla pe care nimeni nu-l știa cu câteva zile înainte ar fi comis-o. Dar a fost o surpriză pentru toată lumea să-l vadă jucând cu siguranța unui portar de 30 de ani. A fost desemnat omul meciului, terminat fără goluri. Un lucru care i s-a datorat în mare măsură.

Trei au fost momentele în care italienii și-au frecat fericiți mâinile, convinși că tocmai își descoperiseră noul număr 1 al naționalei. Primul, o ieşire curajoasă la picioarele lui Eranio, lansat excelent de Weah. Al doilea, o intervenţie spectaculoasă în faţa lui Roberto Baggio, rămas singur cu tânărul debutant. Al treilea, şi cel mai important, o paradă splendidă la şutul lui Marco Simone, care a salvat practic un punct pentru Parma.

Evident, la sfârșit, televiziunile l-au căutat pentru interviuri. Toată lumea era curioasă să-l cunoască pe Buffon, noua senzație din Serie A. Au descoperit un tânăr deloc impresionat de atenţia bruscă ce i se acordă, la fel de sigur în faţa microfoanelor ca şi în duelurile cu starurile rossonerilor. „Am intrat pe teren și mă gândeam că sunt încă la echipa Primavera”, a spus cu un zâmbet molipsitor.

Ce a urmat?

Pentru că, așa cum știm, fotbalul are felul lui unic de a glumi, la o săptămână după debutul cu Milan, Buffon a jucat împotriva băieților în alb și negru din Torino și a luat primul gol al carierei în Serie A. Dar tot egal s-a terminat și meciul ăla: 1-1. A terminat campionatul, câștigat în cele din urmă de rossoneri, cu 9 prezențe. Din sezonul următor, a devenit titular indiscutabil. A rămas pe Tardini până în 2001, vârful fiind anul 1999, în care Parma a luat Cupa și Supercupa Italiei și Cupa UEFA.

Apoi a plecat la Torino și a devenit cel mai scump portar din istoria fotbalului la momentul ăla. A luat trofee de s-a săturat, a fost campion mondial, ba chiar a terminat pe 2 în clasamentul Balonului de Aur. A strâns ceva momente memorabile, deci. Dar puține sunt peste ăla de acum aproape 26 de ani, în care a strălucit mai tare decât trei Baloane de Aur.

Sursa foto deschidere: cultofcalcio.com

*Textul ăsta l-am scris în 2013, pentru stiridesport.ro, un site care acum nu mai există. Așa că, după ce am primit acceptul omului cu care am colaborat atunci, am decis să-l reciclez, pentru că mi-ar fi părut rău să se piardă. Am mai modificat pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, dar în principiu nu s-a schimbat nimic 😃 Și da, mai sunt niște „bucăți” de republicat.

Lasă un răspuns