Pe vremuri, Serie A era atât de tare, încât Serie B putea fi considerat un campionat de top al Europei. Niciodată nu a fost mai clară treaba asta decât în sezonul 1993/94.
Bine, treaba e privită retrospectiv, însă asta nu schimbă faptul că a doua ligă italiană avea un nivel incredibil la începutul anilor ’90. Iar ediția aia de care am amintit mai sus a avut și avantajul de a beneficia în distribuție de o echipă ca Fiorentina. Viola a retrogradat neașteptat la finalul sezonului 1992, deși îi avea în echipă pe Batistuta, Effenberg și Brian Laudrup. Iar primii doi au rămas să joace și în Serie B.
Apoi, odată cu toscanii a picat și Brescia. Ceea ce nu e neapărat o surpriză, pentru că „Rândunelele” au recordul de retrogradări din Serie A. Pe vremea aia „Romena”, Brescia a ajuns în Serie B după un baraj pierdut în fața lui Udinese, chiar dacă, pe lângă Lucescu pe bancă, îi avea pe teren pe Hagi, Sabău și Răducioiu. Blondul era chiar șmecher. Ca dovadă, a terminat campionatul cu 13 goluri. Un număr respectabil. De exemplu, milaniștii Papin și van Basten, dacă ați auzit de ei, au reușit tot atâtea. Probabil nu e întâmplător că românul nu a mai ajuns în B, ci la campioana Milan. Însă ceilalți au mers să se bată pentru promovare
În plus, pe lângă astea amintite și echipele cu nume mișto pe care pariam la Pronosport, în Serie B își mai făceau veacul Verona, campioană a Italiei cu nici un deceniu înainte, Bari, Vicenza sau Pisa, nume obișnuite cu Serie A în anii ăia.
Cannonieri de Serie B, viitoare staruri în Serie A
Așa cum era firesc, Fiorentina a terminat prima fără probleme și a promovat. De ce firesc? Păi, cam asta era echipa pe care o avea…
Plus Claudio Ranieri antrenor.
De promovat a promovat și Brescia lui Lucescu, Hagi și Sabău, de pe locul 3, iar Bari și Padova au luat și ele „liftul” spre Serie A.
Și-acum, motivul pentru care ne-am strâns azi aici: clasamentul marcatorilor din Serie B în sezonul 1993/94.
Așadar, capocannoniere a fost Massimo Agostini, de la Ancona. Un nume care poate nu vă spune prea multe, dar în cariera lui a făcut ceva purici pe la Roma și a prins câteva meciuri în marele Milan al lui Sacchi. Clubul carierei lui a rămas însă Cesena, unde s-a simțit cel mai bine.
Și acum începe cu adevărat artileria grea. Oliver Bierhoff și Bati-gol nu mai au nevoie de prezentare. Giuseppe Galderisi, care a terminat al patrulea, era pe final de carieră, una în care a luat Scudetto cu zebrele torineze și cu Verona și o Cupă a Italiei cu Milan. Andrea Carnevale s-a jucat cu Maradona, în anii frumoși din Napoli. Enrico Chiesa era o promisiune în ascensiune, care a devenit o certitudine în anii următori. Sandro Tovalieri e pentru nostalgicii carescuți cu Serie A. Pippo Inzaghi abia începuse să păcălească offside-ul și să dea goluri, la Verona. Dario Hubner își aștepta bătrânețile pentru a-și construi o carieră frumoasă. Bobo Vieri doar visa să fută toate frumusețile Italiei când o băga în ațe pentru Ravenna. Iar Nicola Caccia începea să-și facă și el un nume care l-a dus ulterior la Napoli, Atalanta și Piacenza.
Hagi a terminat sezonul ăla de Serie B cu 9 goluri, la un pas să prindă lista aia de la sus, apoi a mers în SUA, l-a făcut pe Maradona să plângă, a fost aproape să fie jucătorul Mondialului și s-a transferat la Barcelona lui Cruyff.
Cam greu să mai găsești așa ceva în istoria fotbalului, nu?