Primul show al lui Baggio la Bologna

Sunt convins că l-ați recunoscut pe domnu’ din imagine. Il Divin Codino, da’ fără Codino. Roberto Baggio, în perioada de restart de la Bologna. Iar poza e dintr-un meci cu Napoli, în care a marcat un hat-trick. Un meci care a însemnat startul adevărat al unui sezon splendid pentru Roby şi ai lui şi care a adâncit criza napoletanilor, oricum în derivă şi în cădere brutală spre Serie B şi spre cea mai neagră perioadă din istoria clubului.

Baggio și transferul care a înnebunit un oraș

Să facem puțin context. După doi ani de Milan, în vara lui 1997, Baggio a decis să schimbe aerul. Pentru a nu rata convocarea în squadra azzurra la Coupe du Monde, a dat San Siro pe Dall’Ara. O mutare care, deloc surprinzător, a declanșat ditamai entuziasmul în Bologna. Orașul a luat-o razna la propriu: record de abonamente, tricouri cu numărul 10 vândute la fiecare colț de stradă, o adevărată invazie de spectatori la primul amical al verii… Bine, cine să-i condamne pe săracii oameni? Ei erau obișnuiți să-i vadă în fiecare săptămână pe Cristallini, Magoni, Paramatti sau Nervo. Vă dați seama că și mingea scotea alt sunet când o lovea Baggio!

Bine, noi râdem de numele alea, dar băieții erau soldățeii de încredere ai lui Renzo Olivieri, antrenorul care o luase pe Bologna din Serie C și a promovat-o succesiv în B și în A, unde, la primul sezon, a terminat pe 7, o clasare pe care rossoblu nu o mai pupase de decenii. Poate și d-aia, foarte rigid în gândire (nicio asemănare cu un anume Antonio Conte), nea Renzo ăsta nu a fost chiar încântat de transferul lui Baggio. Când președintele l-a anunțat pe Ulivieri că l-a luat pe Divin, tot ce-a putut spune ăsta a fost: „Presidente, così si retrocede!”. Se temea că-i strică talentatul ăla prețiosul echilibru tactic și că trebuie să se adapteze pentru a-l pune în valoare. Vorba aia, nu schimbi ce știi doar pentru un fost Balon de Aur. Caz de nino-nino ca la carte.

Un început de sezon dificil

Glumim noi în continuare, dar începutul de sezon a părut să-i dea dreptate antrenorului. Era etapa a şaptea din ediția de campionat 1997/98, iar Bologna nu reuşise încă să câştige. Avea doar 3 puncte şi venea după patru meciuri fără gol marcat. Baggio dăduse trei dintre cele patru goluri reuşite de ragazzi rossoblu, inclusiv o doppietta cu Inter, în meciul în care Ronaldo a înscris primul lui gol în Serie A. Napoli, în schimb, adunase 4 puncte şi reuşise chiar să bată pe cineva. Pe Empoli, cu 2-1, într-o partidă în care a marcat „Ţarul” Igor Protti (este că simţiţi cum vă ia nostalgia de cap?). Avea să fie una dintre cele doar două victorii obţinute de băieţii de lângă Vezuviu în stagiunea aia, pe care au încheiat-o pe ultimul loc, fără adversar.

Şi totuşi, prima repriză de pe Dall’Ara a mers bine pentru ai lu’ Carletto Mazzone. Napoli a intrat la pauză în avantaj, 1-0, după un gol marcat la capătul unei faze construite de „Principele” Giuseppe Giannini, fostul idol al Romei, aflat la debutul pentru biancoazzurri şi pe panta foarte descendentă a carierei. În momentele alea, cu siguranță ca fanii bolognesi se gândeau cu teamă: „Cazzo, facem o minune și mergem în Serie B cu Baggio în echipă!

Repriza de la care a început totul

Însă în repriza a doua situația s-a schimbat complet. Bologna a întors rezultatul în doar zece minute, prin Baggio, din penalty, şi cel mai bun prieten al Prunelui, Kennet Andersson. Pe final, în minutul 89 chiar, napoletanii au avut la rândul lor un 11 metri, dar l-au ratat lamentabil. Claudio Bellucci, viitor băiat simpatizat pe Dall’Ara, datorită golurilor sale, a dat direct în peluză. Aşa că Roby şi Kennet au zis merci şi au mai dat trei bucăţi în minutele de prelungire. Golul de 3-1 a fost ceva fin de tot, de fuoriclasse absolut.

S-a terminat 5-1, rezultat care a dat startul revenirii pentru Bologna. Nu înainte de un ultim hop, dar mare de tot. În ianuarie, Ulivieri a avut proasta idee de a-l lăsa pe Baggio în afara primului 11 pentru meciul de acasă cu Răul torinez (pierdut 1-3). Roby a zis că el nu rămâne rezervă și s-a cărat din cantonament. Nebunul ăla de pe bancă a încercat-o big time: a mers la președinte și a zis că ori el, ori Baggio. Până la urmă, a înțeles ridicolul situației și s-a „semnat” un armistițiu.

De acolo, Bologna nu a mai privit în urmă. Cu un Baggio motivat și dezlănțuit (a marcat 22 de goluri, record personal în Serie A), a terminat pe 8 şi s-a calificat în Intertoto, acolo unde a trecut de FC Naţional doar datorită golului marcat în deplasare. Italienii au pierdut cu 3-1 la Bucureşti, unde eroi au fost Pigulea şi Pârlog. Baggio nu a jucat în Cotroceni. S-a transferat la Inter, ultima fisă a carierei, după un Mondial la care ajunsese datorită Bolognei şi unde a lăsat definitiv în urmă penalty-ul ratat contra Braziliei, cu patru ani înainte.

De cealaltă parte, pentru Napoli, eşecul de pe Dall’Ara a fost începutul sfârşitului. Nu a mai câştigat până în februarie ’98, un 2-0 acasă cu Vicenza, şi a retrogradat. A mai avut o răbufnire, revenind în A în 2000, dar apoi au urmat căderea şi falimentul. Salvarea a venit de la Aurelio De Laurentiis, care a readus echipa în prim-plan și a reușit să o mențină de atunci printre protagonistele campionatului.

Sursa foto deschidere: quattrotretre.it

Facebook Comments

Lasă un răspuns