Seara în care Adrian Ilie și-a meritat porecla

Înainte ca Ranieri să-i spună „Cobra”, Adrian Ilie a fost Adi Van Basten. Nicicând nu și-a meritat mai mult porecla decât acum exact 24 de ani. 7 august 1996, seara meciului cu Bruges.

Vara anului 1996 a fost una a schimbărilor la Steaua. Au plecat nume importante, precum Gâlcă, Joe Panait, Vlădoiu sau Doboș, au venit jucători ca Denis Șerban, Augustin Călin sau Cristi Ciocoiu. Niște pariuri în locul unor certitudini, care aveau și experiența unor ani de Liga Campionilor. Dar, cumva, rămăsese „perla”: Adrian Ilie. Sigur, după 3 ani în roș-albastru, băiatul luat de la Electroputere se pregătea și el să plece la mai bine. Nu înainte de o ultimă reprezentație memorabilă.

Steaua nu prea a avut timp de intrat în ritm și alte prostii pe care le auzim în prezent. A început campionatul printr-un 2-1 tras de păr cu Oțelul, acasă, apoi a mers direct în Belgia, pentru turul cu Bruges, din preliminariile UCL. Adversar dificil, care luase titlul cu un avans mare față de Anderlecht și care avea în echipă băieți cu nume. Veteranul Franky Van der Elst și Mario Stanic, care ulterior a avut o carieră importantă în Serie A, peste toți. Nici pedigree-ul european nu era de lepădat: o finală de CCE și una de Cupa UEFA, ambele pierdute în fața lui Liverpool, și o semifinală de Cupa Cupelor, cu doar 4 ani mai devreme.

În schimb, Țiți avea o apărare în care săracul Didi Prodan trebuia să joace alături de haosul în persoană, Bucur Bogdan, și de Csik-Csik-Csik nu știe nimic. Un prim 11 așezat într-un fel de 3-4-1-2 destul de îndrăzneț, cu Denis Șerban (aflat la debut, venise de vreo 3 zile) pe dreapta, Călin inter și Adrian Ilie în spatele tandemului Lăcătuș-Ciocoiu. Până la urmă, au fost suficienți doar doi băieți ca să termine cu bine în Flandra.

Assisturile lui Lăcătuș, golurile lui Adrian Ilie

Steaua n-a arătat rău în prima parte a meciului, dar belgienii au dat primul gol și puteau chiar să facă 2-0 înainte de pauză. Au avut motive să se gândească la șansa ratată, pentru că, în minutul 45, au încasat una în plin. Lăcă a stăpânit cu o ușurință dezarmantă o pasă lungă (autorul pare Csik, dar eu sper să fi fost Prodan), a reușit să-și creeze spațiu din preluare și i-a dat o pasă înțepată lui Adrian Ilie, undeva la marginea careului. Ăsta a lăsat sfera să cadă, apoi s-a coordonat perfect și a plesnit-o imparabil la lung, aproape de vinclu. A făcut un Van Basten. Nu din voleu direct, nu dintr-un unghi la fel de închis, dar din același film. Gălăgioșii belgieni au amuțit. Și nu doar pentru că ai lor au fost egalați.

În repriza a doua, Bruges a făcut 2-1, dar a uitat din nou de șeptar și de decar. Lăcă a săltat încă o dată mingea pentru Adi (de data asta, ușor arogant, cu stângul, dintr-o lovitură liberă), iar olteanu’ a dat elegant peste nefericitul Verlinden, ieșit să blocheze. 2-2 scor final și a treia calificare consecutivă în grupele Ligii Campionilor era aproape.

Umblă vorba că, după meciul ăla, alți belgieni, mai din Bruxelles, au încercat să intre în legătură cu Steaua. Voiau să știe ce șanse aveau să-l ia pe ăla care le venise de hac rivalilor lor. N-au avut niciuna.

Cel mai frumos adio

Returul s-a jucat într-o atmosferă tensionată. Steaua a pierdut următoarele două meciuri de campionat: 0-1 cu Ceahlăul și, mai ales, 1-5 cu Bacăul, în Ghencea. De cealaltă parte, Bruges venea după un 6-1 cu Sint-Truidense, meci în care deja amintitul Stanic a marcat de patru ori. Când s-a rupt și Lăcă, după vreo juma’ de oră, treaba părea nasoală tare…

Doar că Adrian Ilie a zis „i got this” și a rezolvat problema până la pauză. Mai întâi, dintr-un penalty obținut de Filipescu și transformat din a doua fisă. Apoi, cu un șut de la marginea careului, care din peluză s-a văzut minunat și pe care mi-l amintesc și azi de parcă l-am trăit ieri. O execuție fulgerătoare, de genul celor care, nu peste mult timp, l-au făcut pe Claudio Ranieri să-l prezinte lumii drept „Cobra”.

Înainte de a fi eliminat, a mai avut timp să-i dea assistul de 3-0 lui Roland Nagy. A dus Steaua în grupe, dar devenise prea mare pentru ea. Așa că, imediat după meci, a semnat cu Galatasaray. Voia să joace cu Hagi. Însă, curând, chiar și Stambulul s-a dovedit prea mic. Unul ca el trebuia să fie alături de cei mai buni.

Facebook Comments

Lasă un răspuns