În ultima zi cu meciuri din grupe la Coppa del Mondo s-a dat cu banul. Pe noi nu ne-a ajutat cu nimic chestia asta.
Cine-a pus Irlanda-n drum?
Probabil că primul instinct e să spui Niall Quinn, care a marcat contra Olandei şi i-a calificat pe irlandezi în optimi. „The greatest moment of my life”, cum îl caracteriza Nelu Regină ăsta. Nu prea avem motive să nu-l credem. Mai ales că a avut aşa o adrenalină în el, încât următorul sezon a fost singurul al carierei în care a dat 20 de goluri în campionat. Indiferent de liga în care a jucat.
În schimb, alţii, cum ar fi moi, sunt tentaţi să-l înjure pe van Breukelen, pe care îl descoperisem cu un an înainte, când, pe Ghencea, a făcut ceva minuni în Steaua – PSV 1-0, înainte ca Romario să termine treaba în Olanda. Eh, şi stai să te întrebi: „Cum pula mea cu ai mei ai scos tot, da’ acum scapi mingea ca săpunu’, jegosule?”.
De fapt, meciul România – Irlanda de la Coppa del Mondo s-a întâmplat după o tragere la sorţi. Verzii au făcut 1-1 cu Olanda (Gullit dăduse primul gol) şi au terminat la egalitate perfectă cu portocalele stoarse. Cum Anglia bătuse Egipt cu 1-0 şi câştigase grupa, miza era locul 2 şi cine scapă de nemţi. Pare că soarta preferă Guinness, nu Amstel, aşa că milaniştii s-au dus să joace cu interiştii pe Meazza (dooooh!), iar noi ne-am ales cu… Daniel Timofte.
V-am zis mai sus de Anglia. Mai am de adăugat doar atât: Gascoigne.
Spaniolii și revanșa inutilă de la Coppa del Mondo
Probabil că sunteți familiarizați cu înclinația Uruguayului de a bate cu 1-0 tot felul de sărmani (fotbalistic vorbind). Dacă se poate cu un gol în prelungiri sau prin zonă, cu atât mai bine. Niște apucături vechi, de altfel. La Coppa del Mondo, victime au fost sud-coreenii.
În aceeaşi grupă, Belgia şi Spania au jucat pentru locul 1. O reeditare a sfertului de finală din 1986, câştigat de înaintaşii lui Hazard şi Lukaku, la 11 metri. Acum au bătut spaniolii, cu 2-1. Sau încă o dovadă că ăştia obţineau doar victoriile care nu contau în vremea aia.
Hai, că a venit momentul să mai luăm și o pauză!
Sursa foto deschidere: rte.ie