Chiar așa: cât de bun a fost Romario? Johan Cruyff a spus, odată, că nu a antrenat pe cineva mai bun: „Nu știai niciodată ce să aștepți de la el. Tehnica lui era formidabilă și putea marca din orice poziție”. Vorbind despre calitățile sale, brazilianul a spus, mai în glumă, mai în serios, că „atunci când m-am născut, omul din cer a arătat spre mine și a zis: ’El e alesul’”.
Da, modestia nu l-a caracterizat vreodată. Cumva, oricine putea bănui asta, atunci când îl vedea alergând cu pieptul înainte, a la Michael Johnson. După un sprint d-ăla, lăsa multe guri căscate, dar și o senzație de aroganță. Dacă mai existau dubii, Romario a avut grijă să le înlăture: „În careu, am fost mult mai bun decât Messi și Maradona”. Și a continuat cu „asta este ceea ce cred și o spun cu toată modestia”. Yeah, right!
Acum, fiecare cu opinia lui. Dar nimeni nu poate nega faptul că vorbim despre unul dintre cei mai spectaculoși atacanți din istorie. Un pitic de nici 1,70, dar care emana forță și era foarte greu de pus la pamânt. Nu mai vorbesc de golurile cu capul. Unul dintre ele a calificat Brazilia într-o finală de Cupa Mondială, în 1994, când a fost desemnat omul turneului.
Romario a fost ceva special și am câteva goluri în sprijinul acestei afirmații. Nu e un top, dar simțiți-vă liberi să vă alegeți favoritul.
vs. Goytacaz
Ceva de la începuturile carierei, la Vasco da Gama. Încă de atunci era evident pentru toată lumea ce jucător deosebit e Romario. O accelerare imposibil de contracarat, câteva driblinguri năucitoare, inclusiv în fața portarului și o finalizare fără emoții. Genul de acțiune care a devenit un fel de marcă înregistrată.
vs. Steaua
Seara în care l-am descoperit pe Romario. Săracii fundași steliști! Credeau că cel mai rău fusese cu doar câteva luni înainte, când au dat peste Gullit și van Basten, în finala Cupei Campionilor. Apoi s-au trezit tăvăliți, la propriu, de dracul ăsta brazilian. Guus Hiddink, antrenorul lui PSV pe atunci, a spus că „a fost un gol dintr-o revistă comică”. Adevărul e că îți vine greu să nu râzi când îi vezi pe Lung, Bumbescu și Ungureanu scoși la tablă nepregătiți.
vs. Milan
Stați fără grijă, cât timp a ars-o olandez, Romario a avut timp să ia la mișto și cealaltă finalistă de CCE din 1989. Un Milan cu o apărare ceva mai bună decât cea a Stelei a luat golul ăsta, în deja Liga Campionilor.
vs. Sociedad
Romario făcuse deja destule pentru ca toată lumea să vadă că PSV devenise un club prea mic pentru el. Așa că l-a luat Cruyff la Barcelona, iar debutul… Uh, debutul! Pe Camp Nou, contra lui Real Sociedad, a reușit un hat-trick. L-a ajutat și pe Pep să facă unul. Guardiola i-a dat toate assisturile. Ultimul gol te lasă fără aer. Datorită execuției în sine, dar și a nonșalanței cu care a marcat.
vs. Osasuna
Bine, mă! Păi e ușor să joci fotbal când Michael Laudrup dă pase și Romario o bagă în ațe. Da’ chestia asta de aici e ușor exagerată. În primul rând, nu știi ce să alegi: assistul sau golul?
vs. Mexic
Dacă v-ați săturat de chestii de fițe, să știți că, la nevoie, Romario putea să o facă și pătrată. Un voleu de la 16 metri, care s-a dus direct sub bară, ca să vă convingeți.
vs. Italia
Într-un amical care te face să plângi de ciudă că nu mai poți să vezi așa ceva, în 1997, la Lyon, Italia a făcut 3-3 cu Brazilia, deși a condus cu 2-0 și 3-1. Nici măcar o apărare cu Panucci, Cannavaro, Costacurta și Maldini, avându-l în spate pe Pagliuca, nu a putut ține de rezultat în fața lui Romario.
vs. Suedia
Am amintit mai sus despre golul cu capul marcat Suediei, care a trimis Brazilia în finala Mondialului din SUA, acum 25 de ani. Dar la aceeași ediție, Romario le-a mai dat una nordicilor. În grupe, după o acțiune persoanlă finalizată cu șpițul care îi era atât de drag. Peste ani, Ronaldo avea să folosească același procedeu contra Turciei, tot la un Mondial câștigat în cele din urmă de Brazilia.
vs. Corinthians
Era deja bătrân, cică. Dar suficient de capabil să facă chestia asta: elastic, pătrundere, scăriță din unghi imposibil, într-un clasic al fotbalului brazilian. Bine, aici era un trădător. Adică el, simbol de Vasco, să joace în tricoul dușmanului de moarte, Flamengo… Dar cred că suntem de acord că Romario e în categoria fotbaliștilor mai mari decât rivalitățile de zi cu zi.
vs. Real Madrid
Probabil meciul de referință al lui Romario la Barcelona. Ditamai hat-trickul într-un El Clasico terminat cu 5-0. Și momentul în care a arătat cât de nemilos putea fi cu adversarii. Domnul de Souza Faria nu s-a gândit că rivalul său, adică Alkorta, are o familie care îl vede la televizor și a făcut asta. Grozav mod de a deschide scorul într-o seară memorabilă.
Cu plăcere!
Sursa foto deschidere: fcbarcelonanoticias.com