Serie A 2018/19. Retrospectiva sezonului

Dai ragazzi! Râdem, glumim, dar s-au făcut 3 săptămâni de când s-a terminat Serie A, iar noi nu avem un review al sezonului. La naiba, deja au început ăștia să schimbe antrenorii în draci. Mie, de exemplu, mi-au adus Pisica-n casă, la 6 dimineața. La limită, dar tot n-am scăpat de glumele cu ”noaptea, ca hoții” (pariori, drogați etc.). Anyway, ca de obicei, îmi asum eu misiunea dificilă de a privi înapoi- mai cu cu furie, mai cu zâmbetul pe buze – la ce s-a întâmplat în ultimul an. Sunt convins că nu mai e nevoie să vă spun că e o retrospectivă a dracu’ de subiectivă. Însă, paradoxal, oricum va fi mai bună decât aproape orice veți citi pe subiect. În principiu, pentru că oricum nu prea găsiți așa ceva.

Nu sunt eu cel mai spot-on când vine vorba despre il calcio (scherziamo un poco, dai!), da’ ceva-ceva mai știu și eu. Să luăm, de exemplu, predicțiile pe care le-am făcut la startul campionatului. Și nu, nu mă refer la câștigătoarea titlului, că nu trebuie să fii vreun savant ca să-ți iasă asta. Al optulea Scudetto consecutiv al zebrelor a fost mereu doar o chestiune de când, nu de dacă.

Așadar, avem în felul următor:

La prima strigare, mi-au ieșit jumătate dintre echipele calificate în Liga Campionilor, nimic la Europa League (Lazio a ajuns acolo prin câștigarea Cupei), două retrogradate și jumătate (am meritul de a fi sperat la Chievo) și una dintre cele două predicții legate de ce trebuie să urmăriți. Nu, nu Fiorentina. Din fericire!

Acum, pe Atalanta nu a văzut-o nimeni venind, dar cu Napoli și Fiorentina am comis-o grav. Bine, nu am fost singurul care vedea un astfel de clasament. Măcar pe mine nu m-a plătit un ditamai cotidianul de sport ca să pun chestia aia pe hârtie. Și roz. Higuain a fost o altă țeapă epocală. Eu mă consolez la gândul că măcar și-a luat-o Milan. Da’ ăia de la Milan? Bine, trebuie spus că, deși a stat în Italia doar juma’ de sezon, Pipita-Pipita Champions negarantita este jucătorul care a dat cele mai multe goluri pe Meazza în actuala stagiune. Nu o să folosesc asta în apărarea mea, dar chiar e o chestie surprinzătoare.

Cristiano Ronaldo, jucătorul sezonului în Serie A?

Bun, deci am stabilit că nu le am cu predicțiile, dar măcar mă uit. Și știu că, dacă vreau să fiu luat în serios chiar și puțin, nu pot să-l pun pe Cristiano Ronaldo jucătorul sezonului. Bine, eu mai am și simțul ridicolului și nu țin neapărat să fac promovare pentru Serie A. Băiatu’ a costat 100 de milioane și a venit pe un salariu de 30 de milioane de euro, la o echipă care a instaurat o adevărată dictatură în Italia. Și totuși, s-a ales doar cu titlul. Nici măcar eventul, care devenise de asemenea o obișnuință. Nici măcar titlul de golgheter. Bine, nici măcar locul 2 în clasamentul marcatorilor. De fapt, nici pe podium nu a fost. Sigur, el nu pentru bătăliile interne a fost adus. Dar nici prin afară lucrurile nu au mers mai bine, exceptând returul cu Atletico.

În campionat, căci despre el este vorba acum, Ronaldo a făcut un singur meci cu adevărat memorabil, demn de investiția făcută în el și de numele său. Culmea, un meci în care nu a marcat. În turul cu Napoli, și-a luat echipa în spate și a dus-o spre o victorie cu 3-1, după ce sudiștii începuseră tare. Așa cum au tot făcut-o de-a lungul anilor. Și tot degeaba. Mă rog, altă discuție.

Altfel, mai știți eternele discuții despre câte goluri ar da Cristiano și Messi în Serie A? Ecco! Bine, eu aș vorbi despre comparația cu acel Ronaldo. Cel care în primul an petrecut în Italia, care atunci avea cel mai puternic campionat al lumii (cu doar 18 echipe) și fundași adevărați, fără a juca la o echipă care defila, a dat 25 de goluri. Și a luat și-un trofeu european. E ok, Cupa UEFA însemna ceva pe vremea aia. Ați prins ideea, da?

Cristiano Ronaldo nu a fost nici măcar transferul sezonului, cu atât mai puțin jucătorul sezonului. Cele 28 de goluri marcate în toate competițiile reprezintă cel mai slab bilanț personal din ultimul deceniu. So… Cât despre titlul care îi îmbogățește palmaresul, s-a putut vedea cât de impresionată a fost conducerea când nici măcar nu a așteptat finalul campionatului ca să-l dea afară pe Allegri. Bine, puteți folosi ce discurs vreți, să oferiți orice explicație oficială, nimeni nu e naiv să creadă că livornezu’ nu a fost demis.

”Spectacolul” din afară, cel puțin la nivelul celui de pe teren

Dacă mai vreți să-i mai dăm la temelie lui Cristinel, nici măcar idea preconcepută că în Serie A nu prea se dau goluri nu mai e valabilă. Pentru că sezonul recent încheiat a produs 1.019 goluri, adică o medie de 2,68 pe meci. Din punctul ăsta de vedere, Italia e depășită de Germania (973 goluri; 3,18 medie pe meci) și de Anglia (1.072 goluri, 2,68 medie), dar se află înaintea Spaniei (983 goluri; 2,59 medie) și a Franței (972 goluri; 2,56 medie). Evident, vorbim doar despre campionatele de top. Bine, cifrele astea nu sunt neapărat legate de calitatea jocului, dar puteți îndrăzni să mai luați câte o porție de il calcio. S-ar putea să fiți plăcut surprinși.

Și e posibil să vă prindă. Dacă nu spectacolul de pe teren, cu siguranță nu veți putea rămâne indiferenți la ce se întâmplă pe lângă. Anul ăsta, ”show-ul” extrafotbalistic a fost asigurat de Icardi și nevastă-sa (s-a lăsat cu lacrimi live, ca într-o telenovelă ieftină de pe Acasă), de povestea violului lui Ronaldo (mai ales modul în care clubul a sărit în apărarea omului), de nesfârșitele discuții legate de arbitraj și de VAR (apogeul a fost ceea ce s-a întâmplat la Fiorentina – Inter), intrigile de la Roma, care au dus la plecările lui Monchi, Di Francesco și, mai ales, Daniele De Rossi, și, pentru că vorbim despre Italia, scandalurile de rasism, judecate într-un fel o dată, în alt fel în altă ocazie. Dacă s-a făcut ceva, s-a făcut doar pentru că totul a luat a luat amploare. Cazul Inter-Napoli. Dar să nu credeți că problema a fost rezolvată vreun pic. Suntem tot acolo.

Și totuși, nu rămânem cu rahaturile. Pentru că, mai presus de orice, ne vom aminti despre acest sezon ca fiind cel în care Atalanta a depășit toate așteptările. Și cu ocazia asta, dăm drumul și la superlative.

POVESTEA SEZONULUI ÎN SERIE A: ATALANTA

Ok, Inter și-a făcut singură rău, prin cazul Icardi, prin faptul că din ianuarie era evident că Spalletti nu rămâne, prin faptul că nu a adus jucători în iarnă și, în general, prin faptul că s-a bazat, mai mult sau mai puțin, pe aceiaşi jucători care au făcut-o să sufere în anii trecuți. Milan a păcătuit prin încrederea arătată lui Gattuso și, în general, prin tot ce a făcut. Poate mai puțin transferul lui Piatek. Roma s-a bazat prea mult pe flerul lui Monchi, care a vrut să radă tot și să-și construiască propria echipă. Lazio nu mai putea ține ritmul de anul trecut, dar măcar și-a salvat sezonul prin câştigarea Cupei. Însă nimic din toate astea nu scade din meritele Atalantei.

Pentru prima oară în istorie, Bergamo prinde podiumul Seriei A. Atalanta și fanii săi trăiesc visul oricărei echipe de provincie. Probabil este cea mai spectaculoasă intrare printre granzi de la Parma încoace. Băieții lui Gasperini vor juca în Liga Campionilor și merită acest premiu. Pentru fotbalul pe care l-au jucat. Pentru că totul s-a întâmplat ca urmare a unei strategii, lucru confirmat de faptul că echipa asta are rezultate bune şi foarte bune de 3 ani deja. Pentru că a avut cel mai bun atac din Italia (77 de goluri marcate) şi a înscris de peste 100 de ori de-a lungul întregii stagiuni. Câştigarea Cupei Italiei ar fi făcut dintr-un sezon istoric unul legendar, dar eşecul de pe Olimpico schimbă prea puţin lucrurile.

Cam atât, deocamdată, pentru că ne vom mai vedea cu băieţi de aici.

JUCĂTORUL SEZONULUI: FABIO QUAGLIARELLA

Eh, uite! Asta e o alegere corectă pentru jucătorul sezonului. Nu doar că, la 36 de ani, a depăşit pentru prima oară în carieră borna de 20 de goluri stagionale în Serie A, dar a fost şi golgheterul campionatului. A dat 26, unele dintre ele cu adevărat antologice. Pentru că se ocupă cu chestii d-astea. A revenit şi la naţională, unde a marcat după aproape un deceniu. De asemenea…

GOLUL SEZONULUI: FABIO QUAGLIARELLA VS. NAPOLI

Nici n-am clipit când am făcut alegerea asta, dai!

ANTRENORUL SEZONULUI: GIAN PIERO GASPERINI

Oricât de antipatic îmi e, nu a fost deloc o competiţie aici. Gasperini merită titlul ăsta şi doar un nebun îl poate contesta. Şi eu nu sunt chiar foarte sănătos. După cum spuneam mai sus, nici măcar nu poate fi jucată cartea “e o întâmplare”. Atalanta e printre protagoniste în Serie A de câţiva ani buni, iar omu’ de pe bancă a oferit continuitate echipei în ciuda numeroaselor plecări. Capacitatea de regenerare şi de a scoate în continuare jucători e remarcabilă. La fel cum e modul în care reuşeşte să-i ţină în priză pe Papu Gomez şi Ilicic, ultimul nefiind chiar recunoscut pentru că se omoară cu firea.

TRANSFERUL SEZONULUI: DUVAN ZAPATA

V-am zis mai sus şi nu am glumit. Ştiţi cât a costat “dulapu’” ăsta? 12 milioane. Atât a dat Atalanta Sampdoriei, pentru un împrumut pe 2 ani, cu opţiune de cumpărare, caz în care mai plăteşte 14 bastoane. Ştiţi care era recordul de goluri într-un sezon în carieră? 11, stabilit anul trecut, la Sampdoria. Ştiţi câte a dat sezonul ăsta? 23. Mai multe decât Ronaldo. Vice-capocannoniere. Până în decembrie, marcase doar o dată. Apoi a luat-o razna. La modu’ că a băgat-o în aţe în toate felurile, oricând, cu oricine. Apogeul a fost jumătatea de oră în care i-a îndesat 4 lui Frosinone. Deci, suficient cât să-l depăşească pe Krzysztof Piatek.

Polonezul a venit de nicăieri, pe nici 5 milioane, şi a fost golgheter la două echipe, Genoa (13) şi Milan (9). Da, la acest Milan poţi juca doar juma’ de an şi să dai mai puţin de 10 goluri ca să fii cel mai bun marcator. Din sezonul 1985/86 nu s-a mai întâmplat ca niciun milanist să nu înscrie cel puţin 10 goluri într-o ediţie de campionat. Totuşi, Piatek rămâne singurul jucător din Serie A care a dat 30 de bucăţi în toate competiţiile. Aşă că îl putem considera debutantul anului.

Încă mai e cineva care are impresia că am fost rău cu Ronaldo?

BIDONUL SEZONULUI: GONZALO HIGUAIN

Sigur că da, nu se putea altfel. Izgonit de la Torino, a fost un dezastru la Milan. Iar cea mai bună imagine a lui Pipita în tricoul rossonero a fost chair meciul împotriva fostei echipe. Penalty ratat şi roşu.

PRESTAŢIA INDIVIDUALĂ A SEZONULUI (ŞI PARADA SEZONULUI): BARTLOMIEJ DRAGOWSKI VS. ATALANTA

Deşi retrogradată, Empoli a avut câţiva jucători mai mult decât interesanţi. De altfel, pe unii dintre ei o să-i revedeţi în următorul sezon. Dragowski este, fără îndoială, unul dintre ei. Polonezul a fost senzaţional, mai ales în a doua parte a sezonului. Prestaţia pe care a reuşit-o contra Atalantei, la Bergamo, a fost ireală. Au tras ai lu’ Gasperini de peste tot, prin toată lumea. Au tras atât de mult, încât, la final, sursele alea de se dau experte în cifre nu au reuşit să se pună de acord câte şuturi au fost. Degeaba! A scos ăla tot. Până la urmă, varianta oficială a rămas 17 intervenţii. 17, bă! Record pentru Serie A.

Şi să nu credeţi că a fost doar o întâmplare.

Aşa că nu e o surpriză că tot Dragowski e şi ăla cu parada sezonului. Şi tot din meciul lui de referinţă. Occhio la minutul 2:45. „Atalanta a avut multe şuturi, e complicat de spus care a fost cea mai dificilă paradă. Probabil cea de la lovitura de cap a lui Hateboer„. A spus-o chiar el.

RATAREA SEZONULUI: ROGERIO VS. FIORENTINA

Adică un fel de prostul sezonului. Celebrul “de acolo e mai greu să ratezi decât să dai gol” ş.a.m.d.

Bine, am stat puţin înainte să aleg dintre chifla asta şi incapacitatea lu’ Joao Pedro de a marca cu Donnarumma pe jos. Adică ratarea asta.

Ca să nu ziceţi că-s dictator, vă ales pe voi să o alegeţi p-asta. Facem sondaj, frumos.

Care este ratarea sezonului?

View Results

Loading ... Loading ...

DECEPŢIA SEZONULUI: FIORENTINA

Viola trebuia să fie una dintre protagonistele acestei ediţii de Serie A. A fost, dar nu aşa cum se aşteptau specialiştii. Băgăm termenul ăsta pompos, pentru că, aşa cum aţi văzut mai sus, m-am numărat şi eu printre cei care vedeau chestii mişto în Toscana. Am trecut, poate, prea uşor peste faptul că Fiorentina a avut o echipă neexperimentată (cea mai scăzută medie de vârstă a campionatului) şi un antrenor, Stefano Pioli, cunoscut pentru faptul că e incapabil să reacţioneze în momentele de criză. Aşa se face că, odată intraţi în vrie, ragazzii de pe Franchi au luat-o grav la vale.

În decembrie, Fio a bătut-o pe Milan pe Meazza şi lega ultima oară două victorii în acest sezon. Era pe 7 şi doar 3 puncte o despărţeau de locurile de Liga Campionilor. De atunci, a mai câştigat doar două meciuri în Serie A. Niciunul dintre ele acasă. S-a salvat de la retrogradare abia în ultima etapă, cu un 0-0 tras de păr cu Genoa, care, la rândul ei, a scăpat pentru că Inter a bătut-o pe Empoli. Înainte de egalul ăla, viola pierduse şase meciuri la rând. Pentru că nici ideea de a-l schimba pe Pioli cu Montella, revenit după nişte experienţe care nu-l recomandau să revină, nu a fost o idee bună. În acest context, victoriile din Cupă cu Torino (2-0) şi, mai ales, cu Roma (7-1) par nişte mici minuni. Care oricum nu au folosit la nimic. Pentru că în finală a mers Atalanta.

Între timp, clubul a fost preluat de Rocco Commisso, Pantaleo Corvino a plecat, dar Montella a fost confirmat în funcţie. După un sezon trist, un viitor incert.

MECIUL SEZONULUI: MILAN – INTER 2-3

S-ar putea ca asta să fie cea mai subiectivă alegere din retrospectiva asta, dar, ca de obicei, nu mă interesează. Oricum, sunt argumente în favoarea opţiunii mele. Contextul, modul în care s-a jucat, dramatismul (D’Ambrosio, salvatore della patria), atmosfera. Poate cel mai important, a fost seara în care interiştii au înţeles că se pot baza pe Lautaro Martinez. Ceea ce încă nu a aflat selecţionerul Argentinei.

Ar fi nedrept să nu amintesc şi alte meciuri cu adevărat mişto din sezonul ăsta. Pentru că, de exemplu, au fost nişte 3-3-uri cu adevărat nebune, precum dubla dintre Roma şi Atalanta. Pe Olimpico, băieţii din capitală au revenit de la 1-3. La Bergamo, au ratat victoria după ce au avut 3-0. Fiorentina – Sampdoria, Fiorentina – Inter sau Răul-Parma, care s-au terminat cu acelaşi rezultat, au fost de asemenea bune tare. Napoli-Milan 3-2, după 0-2, şi Roma – Inter 2-2 au avut ritm, răsturnări de scor, intensitate, execuţii spectaculoase. Aveţi motive să regretaţi, dacă nu le-aţi văzut. Chiar şi când zebrele au jucat acasă cu Napoli (3-1) sau la Bergamo (2-2) au fost chestii care să te ţină în faţa televizorului. Sau poate preferaţi opinia bătrânului Renzo Ulivieri, care crede că Inter-Empoli 2-1, din ultima etapă, a fost meciul sezonului. Şi zău că sunt argumente şi pentru punctul ăsta de vedere.

PROSTUL SEZONULUI: MAURO ICARDI

Sau cum să-ţi pui în pericol o carieră promiţătoare pentru că te-ai însurat cu o mahalagioaică.

PREMIUL PENTRU DIVERSITATE: LORENZO PELLEGRINI

Mijlocaşul Romei a ajuns la 14 goluri în Serie A, în întreaga carieră. Ar fi avut 15, dar liga i-a tăiat golul din ultima etapă, cu Parma, şi l-a trecut ca autogol. Însă informaţia aici este că cele 14 goluri ale lui Pellegrini au fost înscrise cu 14 adversare diferite. Adică nu are nicio “dublură”. Sampdoria, Verona, Inter, Milan, Empoli, Cagliari, Pescara, Genoa, Atalanta, SPAL, Sassuolo, Torino, Lazio şi Frosinone sunt, în ordine, echipele împotriva cărora a înscris.

PREMIUL BATISTA DE AUR

Bineînţeles că nu putea exista o altă alegere.

PREMIUL PENTRU LIMBA ENGLEZĂ

Dai cazzo, nu mai aruncaţi cu “feicniussu” în oameni!

PREMIUL STAN ŞI BRAN (FOST RANOCCHIA)

Audero şi Tonelli, cu unul dintre cele mai amuzante autogoluri ale sezonului în Europa. Ştiu şi câţiva dorieni care au putut zâmbi la chestia asta.

ECHIPA SEZONULUI

Cragno – Di Lorenzo, Koulibaly, Skriniar, Criscito – Freuler, Pjanic, Zielinski – Zapata, Quagliarella, Ronaldo

La final, vă las cu o repăială italiană care mi-e tare dragă. Vorba aia, „se mi vedi sorridere ancora è perchè sto imparando a vivere con l’acqua alla gola„. Doar ţin cu Inter.

Ciao, raga! Ci vediamo presto!

Sursa foto deschidere: 90min.com

Facebook Comments

One Reply to “Serie A 2018/19. Retrospectiva sezonului”

  1. Buna retrospectiva. Felicitari!

Lasă un răspuns