Steph Curry şi prietenii săi

O zi. Atât a durat momentul de glorie al lui Blake Griffin. Steph Curry nu doar că a reuşit să dea 51 de puncte, cu unul în plus decât vedeta lui Pistons, da’ a şi făcut-o în doar 32 de minute.

Exact, 51 de puncte în trei sferturi. Steph nici nu a mai intrat în ultimul sfert al meciului pe care Warriors l-a câştigat fără probleme, 144-122, cu Wizards. Îşi făcuse deja treaba. A dat 15 din 24 din acţiune. 11 din 16 de la 3. 10 din 10 de la libere. Ba chiar, la un moment dat, a avut o perioadă de aproape două minute şi jumătate în care a dat 16 puncte. Serios, o chestie ca asta te îngroapă în primul rând mental.

Bine, băieţii din DC ar fi trebuit să-şi dea seama ce îi aşteaptă încă de la încălzire. Adică atunci când Steph Curry a făcut asta.

Apoi a început meciul, iar dublul MVP a luat-o razna. A dat 23 de puncte (cu 72,7% din acţiune) în primul sfert. A terminat prima repriză cu 31 de puncte. A noua oară în carieră când dă cel puţin 30 de puncte într-o jumătate de meci. Doar James Harden îl bate la capitolul ăsta (14). A terminat seara cu 11 aruncări reuşite de la 3. Al şaselea meci al carierei cu o astfel de performanţă. Ceilalţi jucători din întreaga istorie a NBA la un loc au reuşit şapte asemenea meciuri.

Practic, dacă ieşea din sală şi dădea la coş, marca. Aşa că e ok să facă asta.

Steph Curry a devenit al cincilea cel mai bun marcator de 3 puncte din istoria NBA

După meciul cu Wizards, Steph Curry l-a depăşit pe Jamal Crawford şi a urcat pe locul 5 în clasamentul all-time al coşurilor de 3 reuşite în carieră. Dintre jucătorii activi, starul lui Warriors îl mai are în faţă doar pe Kyle Korver, dar sunt şanse mari să-l depăşească înainte de finalul acestui sezon.

De fapt, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, Steph va termina sezonul pe locul 3 în clasamentul ăsta. Se va mai lupta doar cu Reggie Miller şi Ray Allen. E absolut incredibil, în condiţiile în care vorbim despre un jucător de doar 30 de ani, aflat la apogeul carierei.

Nu e orice jucător, totuşi. E unul care a schimbat baschetul. Şi unul care îl joacă de plăcere. Cu plăcerea unui copil. Omu’ se bucură sincer de fiecare dată când e pe teren şi îi iese vreo ghiduşie. Şi e fundaţia dinastiei Golden State. Steph Curry e singurul jucător pe care franciza asta nu-şi poate permite să-l piardă.

Altfel, trebuie să remarcăm că Durant a pus şi el 30 de puncte pentru victoria cu Washington, iar Klay a contribuit cu 19 puncte. Un trio de 100 de puncte în cap. Ultima performanţă de genul ăsta era veche de aproape un deceniu. În februarie 2009, Kobe (61), Pau (31) şi Trevor Ariza (13) reuşeau 105 puncte în New York.

Măcar Blake a rămas primul în topul mediei de puncte. Steph Curry are „doar” 34,6 şi e al doilea. Nu se ştie cât va mai dura şi asta.

Bine ai revenit, Zach LaVine!

Embed from Getty Images

Când Chicago Bulls a decis în vară să-i dea banii ăia mulţi lui LaVine, pentru a nu-l lăsa în Sacramento, nu puţini au fost cei care au spus că e o mutare disperată şi că fostul dublu campion la concursul de slam nu merită efortu’. Aşa că Zach, la primul sezon complet după accidentarea aia nasoală, a venit hotărât să închidă multe guri. Sau măcar să le lase deschise de uimire.

Patru meciuri de peste 30 de puncte în deschiderea sezonului e ok? În condiţiile în care singurul care a mai făcut chestia asta în istoria lui Bulls a fost unul de-i zice Michael Jordan (el a avut 6), cred că răspunsul e da. Azi-noapte a dat 32 de puncte, iar Chicago a obţinut prima victorie, 112-110 cu Hornets.

A rămas la fel de atletic chiar şi după accidentare şi, la 23 de ani, are o marjă enormă de progres.

Giannis chiar se duce după titlul de MVP

Ciudatul grec e pe MVP mode. Copilu’ a început sezonul cu patru meciuri de +25 de puncte şi +15 recuperări. Wilt Chamberlain, în 1965/66, fusese ultimul care făcuse chestia asta. Giannis a făcut triple-double cu 76ers (32 de puncte, 18 recupeări, 10 pase decisive), iar Bucks a câştigat cu 123-108 şi e la 4-0. Pe 2 în Est, pentru că…

Toronto îl are pe Kawhi

Raptors are 5 victorii din tot atâtea meciuri. Iar explicaţia e simplă: Kawhi Leonard s-a dus în Canada să joace, nu doar să aştepte să-i treacă anul până va deveni free-agent. Într-un meci câştigat cu 112-105 în faţa lui Wolves şi în care a dat 35 de puncte, ne-a reamintit tuturor că e, în primul rând, un excelent apărător. Probabil intercepţia sezonului, dacă există un asemenea premiu.

În sfârşit, Donovan Mitchell

34,3 din acţiune şi mai multe turnovers (10) decât assisturi (9). Aşa arăta o parte a bilanului lui Mitchell, după primele trei meciuri ale sezonului. „Hei, puştiule! Trezirea! Eşti tu doar la al doilea an în NBA, da’ eşti cel mai bun pe care îl avem„, a început să audă din toate părţile. Copilu’ ştie că el trebuie să o ia pe Jazz în spate. Şi exact asta a făcut azi-noapte, contra lui Rockets. 38 de puncte şi victorie cu 100-89.

Sursa foto deschidere: nba.com

Lasă un răspuns