Legenda lui Garrincha, cel mai brazilian dintre fotbalişti

Celebrul autor brazilian Nelson Rodrigues spunea despre Garrincha că „a fost jucătorul care i-a învăţat pe suporteri să râdă„.

A ars repede, dar intens. În ciuda jemanfișismului său (sau poate tocmai datorită lui), apare în discursul despre cei mai mari fotbalişti care au existat vreodată. N-a avut profesionalismul (i s-a spus „cel mai amator jucător profesionist„), dar are performanţele. Şi iubirea eternă a brazilienilor. Chiar şi a celor care nu l-au văzut jucând. Sau trăind. Oricum, pentru el era acelaşi lucru.

Pele e „O Rei”, dar Garrincha a fost „Bucuria poporului”. Nu doar pentru ceea ce făcea pe teren, dar şi în afara lui. De exemplu, după meciuri, când toţi colegii săi mergeau la refacere, el prefera să se ducă în natalul Pau Grande şi să joace fotbal desculţ, alături de puşti şi prieteni. Şi de nelipsitele licori bahice.

De fapt, nu a plecat vreodată din Pau Grande. Locul în care s-a născut şi în care a devenit fotbalistul uriaş de mai târziu. Acolo s-a ales cu numele sub care a devenit celebru (Manuel Francisco dos Santos e cel din „buletin”, dacă o fi avut aşa ceva) şi acolo a învăţat fotbalul, contrazicând părerile celor care nu-l vedeau construit pentru sport. Nici nu era. Avea coloana vertebrală strâmbă şi un picior mai scurt decât celălalt. Şi-a transformat handicapul în avantaj şi a devenit cel mai bun dribleur pe care lumea l-a văzut vreodată.

Am citit odată – nu îmi mai amintesc unde şi cine a fost autorul – că dacă driblingul e calitatea care simbolizează stilul de fotbal brazilian, atunci Garrincha a fost fotbalistul cel mai brazilian. Puneţi asta lângă acest video, cu această coloană sonoră şi nu veţi mai găsi contraargument.

Chiar, de fiecare dată când mă uit la imaginile astea, mă gândesc că nu putea exista o melodie mai potrivită pentru un video cu Garrincha.

Legenda lui Garrincha

„Mane” credea despre conaţionalii lui că iau fotbalul prea în serios. În 1950, în loc să asculte „finala” cu Uruguay la radio, s-a dus la pescuit. Şi nu a înţeles vreodată de ce lumea din jurul lui a fost atât de supărată pentru o înfrângere.

De fotbal adevărat s-a apucat mai mult cu japca. S-a dus la un trial la Botafogo doar împins de la spate de un fost jucător al echipei. În a doua zi de teste, cu aceeaşi nonşalanţă cu care juca pe maidane la un şpriţ, i-a dat mingea printre picioare lui Nilton Santos, ditamai fundaşul stânga al naţionalei. Ăsta s-a dus la antrenor şi i-a spus să-i ofere un contract: „Mai bine cu el în echipă, decât împotriva lui„.

S-a distrat atât de tare pe seama unui adversar argentinian – Vairo e numele nefericitului – încât ăla săracu’ nu şi-a dat seama că se terminase terenul şi că nebunu’ doar râdea de el, continuând să-l dribleze în afara suprafeţei de joc.

Într-un amical cu Fiorentina, înainte de Mondialul din ’58, a driblat trei adversari şi portarul, dar, înainte de a înscrie, a aşteptat ca unul dintre apărători să revină şi l-a mai driblat odată, făcându-l să se lovească de bară. Apoi a luat calm mingea şi a dus-o la centru. „Hai, că mai tre’ să ne jucăm„.

Tot înainte de CM 1958, a obţinut un punctaj atât de mic la un test psihologic comandat de staff-ul naţionalei încât nu se califica nici măcar pentru a fi şofer de autobuz. Cu toate astea, în Suedia a oferit cele mai frumoase trei minute din istoria fotbalului, iar patru ani mai târziu, în Chile, a fost liderul Braziliei şi a făcut cam ce-a făcut Maradona în ’86.

Umblă vorba că, într-o zi, un arbitru l-a ameninţat că-l elimină, pentru că şi-a driblat prea mult un adversar. Pe cale de consecinţă, antrenorul lui de la Botafogo a încercat să-l determine să dribleze mai puţin. A pus un scaun pe teren şi i-a cerut să-l considere punctul din care să centreze. L-a considerat un adversar şi l-a driblat. Nu oricum, ci trecându-i mingea printre picioare. Dublu-craci, cum ar veni.

Legenda lui Garrincha s-a construit pe astfel de mituri. Care nici măcar nu sunt mituri, sunt doar poveşti probabil uşor înfrumuseţate. Ceea ce rămâne e, însă, că „Mane” s-a priceput să facă lumea să râdă.

Şi o face şi azi, când se împlinesc 85 de ani de când s-a născut.

Sursa foto: dreamteamfc.com