Blake Griffin vrea să le amintească tuturor cât de bun e

Cu toţii avem idei preconcepute când vine vorba despre baschet. Bine, e la fel în cazul fiecărui sport, dar acum vorbim despre baschet. Una dintre ele e că Blake Griffin e mai mult un dunker. E normal până la urmă. Omu’ a câştigat un concurs de slam la All-Star sărind peste o maşină şi a împărţit „postere” în stânga şi-n dreapta cu o constanţă de invidiat.

Dar, pe lângă faptul că este extrem de spectaculos, Blake Griffin e şi un jucător foarte bun. Şi cred că vrea să ne-o arate anul ăsta, în primul sezon complet cu Pistons. Primele trei meciuri, pe care Detroit le-a câştigat, ne-au arătat că e pe drumul cel bun. Iar demonstraţia de forţă de azi-noapte, contra unei favorite din Est, Philadelphia 76ers, va rămâne printre momentele memorabile ale sezonului.

Recordul carierei pentru Blake Griffin

Blake Griffin a reuşit primul meci de 50 de puncte al sezonului. Record al carierei (precedentul era de 47). A pus lângă ele 14 recuperări şi 6 pase decisive, suficient pentru ca Pistons să câştige în prelungiri cu 133-132. În acest moment, băiatu’ devenit star în LA, da’ la ceilalţi, e cel mai bun marcator din NBA. Are 36,3 puncte medie pe meci. E doar început de sezon, încă nu s-au cristalizat lucrurile şi clasamentele astea sunt puţin ciudate. În fond, pe 2 îl avem Kemba Walker (33 de puncte), iar podiumul e completat de Zach LaVine (32,3). Jucători serioşi, da’ nu chiar atât de serioşi.

Ok, ştim că Blake nu va rămâne acolo până la sfârşit. La fel, media aia nu are cum să se menţină. Dar rămâne ideea că, ajuns la 29 de ani, băiatu’ din Oklahoma pare plecat într-o misiune. Aceea de a ne aminti tuturor cât de bun e. Şi de a ne arăta că face parte din elita NBA.

În ultimii doi-trei ani, tot ce am auzit a fost cât de slab sunt, că sunt mereu accidentat, că am avut meciuri proaste. Dar faptul că, pentru prima oară în ultimele trei veri, am putut să mă antrenez este uriaş pentru mine. Am lucrat la jocul meu, am lucrat la corpul meu şi mereu am crezut că dacă munceşti din greu, vei fi răsplătit„, a spus Blake Griffin, după victoria cu Sixers.

Griffin a avut 57,1% aruncări reuşite (20 din 35), cu 50% de la 3 (5 din 10). Dar momentul cel mare a venit cu 5 secunde înainte de finalul prelungirilor. Ai lui erau conduşi cu 132-130. A pătruns şi a reuşit un layup cu fault. A dat şi libera (nu ca ştim noi cine!) şi a închis meciul. Pistons e la 3-0, una dintre cele doar trei echipe din Est încă neînvinse. Celelalte sunt Toronto şi Milwaukee.

E devreme pentru verdicte, dar Pistons arată bine în cursa pentru play-off. Pentru o franciză cu o singură prezenţă dincolo de sezonul regulat în ultimii 9 ani, o clasare în Top 8 ar fi un rezultat excelent. Şi i-ar putea aduce lui Blake Griffin recunoaşterea după care tânjeşte.

Sursa foto: nbcsports.com

One Reply to “Blake Griffin vrea să le amintească tuturor cât de bun e”

  1. […] zi. Atât a durat momentul de glorie al lui Blake Griffin. Steph Curry nu doar că a reuşit să dea 51 de puncte, cu unul în plus decât vedeta lui […]

Lasă un răspuns