Barcelona – Inter 2-0. No Messi, still fun

O fi Barcelona asta mai dependentă de Messi decât oricând în ultimii ani, o avea slăbiciunile ei evidente pentru toată lumea, dar tot are mai multă calitate decât Inter. Un lucru confirmat în primăvară, când Rafinha, nici pe departe un titular indiscutabil în blaugrana, a devenit în scurt timp un jucător fundamental pentru nerazzurri.

În ciuda contribuţiei pe care a avut-o la revenirea echipei în Liga Campionilor şi a faptului băiatu’ chiar s-a ataşat de club, iar fanii l-au adoptat rapid, nu a fost păstrat. Inter nu a avut atât loc de întors din punct de vedere financiar pe cât şi-ar fi dorit, însă nici Spalletti nu l-a considerat o prioritate. Cu puţină dorinţă se putea găsi o soluţie. De altfel, mai pe ocolite, a spus-o şi Rafinha înaintea meciului de ieri. Unul în care a fost titular, în contextul absenţei lui Messi. A jucat bine şi a dat golul de 1-0. Nu a sărbătorit, arătând că vorbele pe care le-a tot repetat nu au fost doar de ochii lumii. Calitate fotbalistică dublată de cea umană.

Dar ceea ce contează e că Inter a pierdut prea uşor un jucător de calitate. Unul care ar fi putut să o ajute aseară. Ar fi putut juca în locul lui Borja Valero. Sau al lui Candreva. Doi dintre cei mai slabi interişti pe Camp Nou. Doar Skriniar i-a ajutat să evite lupta directă pentru titlul de „il peggiore”.

Nu, Rafinha singur nu ar fi fost suficient pentru ca Inter să obţină un rezultat bun la Barcelona. Până la urmă, nu revii în Liga Campionilor după 7 ani, perioadă în care nu ai fost nici măcar aproape de elita continentală, şi baţi pe Camp Nou. Acolo unde catalanii au ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere în UCL şi unde au câştigat toate meciurile din grupe în ultimele cinci sezoane. Iar în perioada asta, echipe cu pretenţii au luat câteva bătăi crunte. Nu retrag acel „siam tornati grandi”, de după victoria cu PSV, însă ceea ce contează cu adevărat în următoarele două-trei sezoane este menţinerea acestui statut de echipă care e o prezenţă constantă în Champions. Abia apoi poţi începe să speri să te iei de gât cu balaurii.

Iar Barcelona, chiar Messi-dependentă şi fără Messi, rămâne un balaur. Pur şi simplu, e o echipă mult mai bună. Faptul că a bătut-o Leganes nu schimbă chestia asta.

Embed from Getty Images

Recordul lui Handanovic şi momentul lui Brozovic

Acestea fiind spuse, este evident că Inter putea (şi trebuia) să facă mai mult. A spus-o Icardi, lăsat singur să admire imensitatea arenei din Barcelona. A repetat-o apăsat şi Spalletti, care şi-ar fi dorit mai mult tupeu din partea jucătorilor săi. A recunoscut-o şi Handanovic, nemulţumit că adversarii au primit cadou prima repriză. Slovenul a suferit cel mai mult din acest motiv. Sigur, nu a fost chiar un bombardament la poarta sa, dar tot a transpirat puţin.

De altfel, Samir a egalat aseară recordul de parade al unui portar interist într-un meci din Liga Campionilor. Doar Francesco Toldo mai reuşise 9 intervenţii într-o partidă, în 2003, împotriva lui Arsenal. Seara lui Julio Cruz şi Andy van der Meyde, pe Highbury, unde Inter a bătut cu 3-0. Asta apropos de calitate.

Spalletti are partea sa de vină. Chiar şi în condiţiile în care meciul de pe Camp Nou a fost intercalat între Derby şi duelul cu Lazio, decizia de a-i lăsa pe bancă pe Vrsaljko, De Vrij şi Politano a surprins. Nu faci turnover cu Barcelona, la ea acasă. De asemenea, rămân la părerea că Borja Valero poate fi o resursă importantă, însă doar pe finalurile de meci, când Inter are nevoie de o minte limpede pentru a gestiona ultimele minute, sau în Serie A, unde ritmul este mult mai scăzut. Contra unei linii de mijloc formată din Busquets, Rakitic şi Arthur, spaniolul devine victimă sigură şi e complet nefolositor. Ce bun ar fi fost un Rafinha, de exemplu.

În rest, nu putem vorbi despre meciul ăsta fără momentul serii, oferit de Brozovic, la lovitura liberă a lui Suarez. Până la urmă, dincolo de zâmbetele inevitabile într-o astfel de situaţie, gestul croatului arată că lipsa determinării nu mai este o problemă la Inter. În acelaşi timp, mi se pare evident că se dă atenţie fiecărui amănunt. Totul e premeditat acolo, nu e vorba doar despre o intuiţie a „Epicului”.

Şi totuşi, Inter a obţinut rezultatul dorit

Doar că nu în meciul său, ci în celălalt al grupei. Egalul de la Eindhoven, dintre PSV şi Tottenham, e cea mai bună veste pentru Inter. Mai în glumă, mai în serios, lui Spalletti i se poate reproşa că nu a încercat să-şi elibereze jucătorii de presiune: „Bă, ăia au făcut egal în Olanda! Jucaţi dracu’ relaxaţi, puteţi lua şi 5-0„. O astfel de abordare poate ajuta câteodată.

Însă ideea rămâne. Inter are două din ultimele trei meciuri acasă şi, indiferent de rezultatul din returul cu Barcelona, va merge la Londra având două variante din trei: egalul sau victoria. Aşa că eşecul de aseară nu e o dramă. Însă poate fi o lecţie bună.

Adevăratul test e altul, însă. Sunt curios cum va reacţiona Inter după înfrângerea care a pus capăt seriei de şapte victorii consecutive. În anii trecuţi, un astfel de eveniment dădea startul unei perioade negative. Meciul cu Lazio nu putea veni mai bine.

Sursa foto deschidere: mirror.co.uk

Facebook Comments

Lasă un răspuns