Când or zbura taurii. Top 5 dunk-uri Chicago Bulls

Am crescut cu Michael Jordan. Şi cu asta. Cea mai bună prezentare din lume. Încă. Până şi Luc Longley părea un pivot serios în timpul ei. Luc Longley… Mereu am avut impresia că juca în Chicago doar ca o aroganţă a GOAT-ului: “Vă bat pe toţi chiar şi cu el pe poziţia 5”. Şi aşa a făcut! N-aveai încontro, trebuia să ţii cu Bulls. Plus că erau şepcile ale cu tauri pe toate drumurile. Serios, până şi Halagian avea una şi nu se mai despărţea de ea.

Şi cu asta sper că ne-am lămurit de ce un top 5 dunk-uri Chicago Bulls.

Dar când l-ai admirat ani la rând pe cel mai mare, înconjurat de nişte băieţi de nădejde, iar vreun deceniu juma’ mai târziu ai avut parte şi de cel mai tânăr MVP din istoria NBA, un băiat extrem de atletic până să se accidenteze teribil şi repetat, alegerea e a dracu’ de grea. Sunt, însă, convins că nu vă aflaţi aici ca să citiţi prin ce chinuri am trecut eu ca să fac un amărât de clasament, deci să purcedem. Aşadar…

Locul 5 – 2011 a fost cel mai bun an al lui Bulls post-Jordan. Derrick Rose a fost desemnat MVP şi a dus echipa până în finala Estului. Acolo, Taj Gibson a făcut cunoscute intenţiile ăstora de “see red” printr-un dunk extrem de nepoliticos peste Dwyane Wade. Bine, el – Wade, adică – ştia la ce să se aştepte, doar e din Chicago. Da, Heat a câştigat conferinţa până la urmă (măcar dacă luau şi titlu!), dar momentul ăsta rămâne unul memorabil.

Locul 4 – Dacă era o prostie pe care adversarii lui MJ o puteau face, aceea era să-l provoace. Pe bune, mai bine îl lăsai să arunce liber, decât să-i spui că nu poate face ceva. Lucru confirmat, de exemplu, în 1987. Un banal meci cu Utah. Nici vorbă de tensiunea celor două finale consecutive de peste un deceniu. La un moment dat, Jordan s-a întors de lângă John Stockton şi a dat-o de sus. Un fan de pe margine (legenda spune că ar fi fost chiar proprietarul lui Jazz din acea vreme, variantă infirmată de Karl Malone) a avut proasta inspiraţie să strige către „Air”: „Alege pe cineva de înălţimea ta!„. Consecinţele le-a suportat săracul Mel Turpin, pivotul de rezervă al Jazz-iştilor. Măcar a devenit celebru. Bine, la fel ca Frederic Weis, francezul peste care a sărit Vince Carter, la celebrul dunk din 2000, de la Jocurile Olimpice. La scurt timp după ce i s-a strigat „challenge”, Jordan a marcat tot de sus, după unul dintre zborurile alea greu de explicat. Turpin a fost doar decor, o piesă din multele pe seama cărora Michael şi-a construit măreţia. După slam, Jordan s-a întors către cel care l-a provocat şi l-a întrebat: „El e destul de mare?„.

Ah, şi a terminat meciul cu 47 de puncte. Hashtag numaiprovocaţ.

Locul 3 – Vă spuneam mai sus ce mândru fecior era D-Rose în primii ani petrecuţi în NBA, când dădea senzaţia că poate readuce zilele de glorie în Chicago. Speranţele erau fireşti, iar la apariţia lor au contribuit şi faze precum cea reuşită în Phoenix, contra lui Suns. Victima a fost Goran Dragic, care şi-a luat un “poster” cu tot cu autograf. Şi da, comentariul face ca dunk-ul să fie şi mai spectaculos.

Locul 2 – Bă, băieţi! Ce rivalitate era cea dintre Bulls şi Knicks în anii ‘90! Good old times. Şi ce meciuri ieşeau. Şi ce de momente memorabile. Ăsta de mai jos şi următorul. Aici suntem în 1991, anul primului titlu dintre cele şase. John Starks şi Charles Oakley şi-au spus “l-am prins, l-am prins”, când l-au înconjurat pe Jordan în margine. Dintr-o fentă a scăpat de amândoi, s-a strecurat spre coş şi a dat peste Patrick Ewing. A dat peste el în sensul de l-a “posterizat”. Un dunk brutal despre care încă se vorbeşte cu juma’ de voce la Madison Square Garden.

Deci e ceva mai bun decât asta? Îhî. Şi nici măcar nu e al lui Jordan.

Locul 1 – Anul e 1994, când Michael era retras şi se visa Babe Ruth. În timpul ăsta, Scottie Pippen trebuia să ducă echipa în cârcă. Mai ales în meciurile alea teribile cu Knicks. Şi n-a rămas dator. În meciul 6 al semifinalei din Est, din ‘94, 33-ul a oferit ultima fază memorabilă la vechiul Chicago Stadium. Şi poate cea mai spectaculoasă din istoria unei arene care a văzut muuuuuult Jordan. Un dunk brutal peste acelaşi Ewing, urmat de un trash-talk cu un cunoscut fan al new-yorkezilor, Spike Lee: “Taci şi stai jos, piticule!”. Normal! La aşa ceva te ridici doar ca să aplauzi.

Altfel, priviţi cu atenţie poza de deschidere. Undeva jos, în stânga, e privirea admirativă, şi uluită în acelaşi timp, a lui Starks. Da, atât de bun a fost momentul ăsta.

Bonus: sigur că nu puteam să nu închei cu Jordan. Un dunk nu atât de spectaculos (mai glumim şi noi), al cărui loc în istorie a fost asigurat de gestul care l-a urmat. Michael a îndesat-o de sus, peste Mutombo, apoi a imitat celebrul gest cu degetul al uriaşului din Kinshasa. Dikembe făcuse prostia să-l provoace cu puţin timp înainte, la un All Star Game. Ce inconştient!

Sursa foto: sportsmockery.com