Derrick Rose era povestea de succes după care tânjesc americanii. O poveste care se putea transforma într-un film. Un puşti din Chicago, crescut doar de mamă, care s-a ridicat datorită talentului său până la statutul de superstar al echipei din oraşul natal şi apoi la cel de MVP în NBA. Cel mai tânăr din istorie. Fanii lui Bulls nu mai fuseseră atât de entuziasmaţi de un jucător de la Michael Jordan. Nu, nu e o comparaţie, pentru cei care se grăbesc să tragă concluzii.
Destinul lui Derrick Rose era clar pentru toată lumea: el trebuia să fie omul care să readucă titlul la United Center. În jurul său a fost construită o echipă extraordinară, care ar fi trebuit să fie o alternativă la LeBron şi să domine Estul ani la rând. Eşecul din finala de conferinţă, în 2011, a fost greu de digerat, dar era considerat doar un pas dintr-un proces mai lung. Din păcate, a fost doar apogeul.
În play-off-ul sezonului următor, Derrick Rose s-a accidentat grav. ACL, „boala” ultimilor ani în NBA. Începutul calvarului. Nici numărul 1 din Chicago, nici Bulls nu au mai fost la fel. Au urmat alte probleme medicale, care i-au furat unui talent uriaş cei mai buni ani ai carierei, iar pe noi ne-au lăsat cu celebrul „ce ar fi fost dacă…?„.
Jucătorul atletic, exploziv, spectaculos care i-a readus pe „Tauri” în elita ligii a rămas în trecut, undeva în 2011. A fost nevoit să-şi schimbe jocul, pentru că accidentările repetate nu i-au mai permis să facă ce ştia mai bine: să atace dezlănţuit coşul. De la 3 nu a strălucit vreodată. Blasfemie, în actualul NBA. Pe undeva firesc, au urmat ani confuzi. Dădea senzaţia că nu-şi găseşte locul. Trade-ul în New York a fost un fiasco. În Cleveland, a nimerit într-un moment în care proiectul început la revenirea lui LeBron se descompunea sub ochii tuturor (Cavs a jucat finala mai mult din inerţie). La Utah a stat doar cu numele. Pus pe liber la scurt timp după ce a ajuns la Jazz, a stat pe bară aproape o lună. Se vorbea chiar despre o posibilă retragere.
Apoi, în luna martie a acestui an, antrenorul care l-a făcut MVP, Tom Thibodeau i-a întins o mână. „Puştiule, hai cu mine la Wolves, poate facem ceva„. De dragul vremurilor trecute, cum ar veni. Deloc surprinzător, când a semnat cu Minnesota Timberwolves, mulţi au vorbit despre faptul că, uşor nostalgic, Thibs i-a făcut un favor unuia dintre jucătorii săi preferaţi.
Posibil. Dar fostul MVP nu vrea să rămână dator.
Primul meci de 50 de puncte din cariera lui Derrick Rose
E clar că fizicul nu-l mai ajută, că din punct de vedere mental a fost la pământ în ultimii ani, dar D-Rose nu a uitat baschetul. De altfel, chiar şi în perioada groaznică pe care a traversat-o a avut momente în care a amintit de jucătorul de top din trecut, fost număr 1 în draft, debutant al anului şi, în cele din urmă, MVP. Însă nimeni nu se aştepta la ce s-a întâmplat azi-noapte.
Pentru prima oară în carieră, Derrick Rose a marcat 50 de puncte într-un meci, în NBA. A făcut-o chiar împotriva echipei care l-a pus pe liber în februarie, Utah Jazz. A avut 19 din 31 din acţiune şi a dat patru coşuri de 3. A stat pe teren 41 de minute, ceea ce nu s-a mai întâmplat de aproape 2 ani. Media punctelor marcate pe meci a ajuns la 18,8. Cel mai mult din sezonul 2011/12, ultimul jucat la nivelul său obişnuit.
Pe lângă toate astea, a încheiat meciul blocând o aruncare de 3 a lui Dante Exum şi a securizat victoria lui Wolves, 128-125. La final, când era în lacrimi, a fost întrebat ce înseamnă această prestaţie pentru el. A răspuns fără să stea pe gânduri: „Totul„. „I worked my ass off, man„, a completat.
O ştiu şi cei care i-au fost colegi ori rivali. Avalanşa de mesaje de pe Twitter o dovedeşte. Poate cel mai frumos compliment a venit din partea lui LeBron, cel cu care ar fi trebuit să se lupte pentru coroană:
„That’s why our game is so unbelievable, because even when a superhero’s knocked down, he’s still a superhero, and Derrick Rose showed why he’s still a superhero”.
Supererou. Sau MVP, aşa cum a scandat publicul din Minnesota. Da, pentru că odată ce ai fost MVP, rămâi mereu un MVP.
Sursa foto: thestar.com