CONTROPIEDE. Scurte și rapide despre etapa a 25-a din Serie A

inter salernitana serie a

E marți, zi de Liga Campionilor, dar, mai ales, e ziua în care analizăm rapid, scurt și eficient – așa cum a executat-o Inter pe Salernitana – etapa de Serie A.

Începem, așa cum facem de obicei, de la rezultate. Absolut minunate tura asta!

  • Torino – Lecce 2-0
    Inter – Salernitana 4-0
    Napoli – Genoa 1-1
    Verona – J******s 2-2
    Atalanta – Sassuolo 3-0
    Lazio – Bologna 1-2
    Empoli – Fiorentina 1-1
    Udinese – Cagliari 1-1
    Frosinone – Roma 0-3
    Monza – Milan 4-2

Așadar, cu veselie înainte!

-Când a devenit Serie A campionatul ăla în care se poate întâmpla orice, iar la finalul etapei oricum câștigă Inter? Nu știu, dar zău că-mi place!

Ceea ce trebuia să fie cel mai dezechilibrat meci al etapei chiar a fost cel mai dezechilibrat meci al etapei. În primele 20 de minute contra Salernitanei, Inter a avut mai multe ocazii decât ai lui Allegri în tot sezonul. Pentru un moment, m-am gândit că e genul ăla de meci în care ai mei ratează ca disperații, iau gol la prima acțiune a adversarilor și gata. Apoi, Thuram și Lautaro au marcat de două ori într-un minut și au îndepărtat orice gând negru. S-a întâmplat firescul și Simonel a putut să și odihnească dintre titulari. Inclusiv pe Mkhitaryan, scos după doar o oră de joc. Iar asta e chiar e o știre!

-Allegri și Baba lui au pierdut două puncte la Verona, contra unei echipe aproape dezasamblată în ianuarie și asamblată la loc cu alte piese, însă au câștigat un punct față de Milan. ”Verișorii” nu doar că au ratat șansa de a urca pe locul 2, dar ne-au și arătat că nici Monza – Milan nu mai e ce era pe vremuri. Wink! Bine, o mare mână de ajutor a dat și Padre Pioli. A decis să menajeze mulți titulari pentru un retur din play-off-ul Europa League, după ce, în tur, a bătut cu 3-0 acasă. Iar gestul lui Jovic, care a dus la eliminarea sa, a pus capac (vedeți ce am făcut aici?). Capolavoro!

-E prematur ca împiedicatele care se bat pe locul 2 să apese butonul de panică, deși pentru ambele urmează un program nu chiar prietenos, dar n-ar strica să înceapă să se uite atent și în spate. Atalanta și Bologna sunt cele mai în formă echipe din Serie A, după Inter. Amândouă au bătut și au făcut-o convingător în etapa asta. E posibil ca la Torino și în partea rossonera din Milano să fie privite ca ultimele speranțe pentru relansarea luptei la titlu. Inter joacă împotriva lor în următoarele trei săptămâni.

-Aș fi tentat să spun că Fiorentina și Lazio sunt aproape out din cursa pentru Liga Campionilor, după etapa asta. Singura șansă, dar și aici cu un mare semn de întrebare, ar fi ca Serie A să primească și un al cincilea loc, pe baza punctelor pe care le face în Europa în acest sezon. În schimb, Roma, ultima pe lista celor care au profitat de naivitatea lui Frosinone, e în continuare acolo. Iar eșecul cu Inter, din etapa trecută, pare să-i fi învățat ceva pe giallorossi, dacă ne uităm la diferențele dintre prima și a doua repriză.

-Napoli e în mod cert ieșită din lupta pentru UCL. O cădere care amintește de cea de la precedentul titlu, cel din 1990. Atunci l-au prins drogat pe Maradona, acum pare că s-a drogat De Laurentiis, care a încercat să repare eroarea de a-l angaja pe Rudi Garcia prin rechemarea lui Mazzarri. Pe care acum îl dă afară, pentru a-l înlocui cu Francesco Calzona. Fost secund al lui Sarri și Spalletti, actual selecționer al Slovaciei. care vine și cu Hamsik. Tutt’appost, doar să nu-i vină ideea de a-l băga la joc…

-Lecce și Frosinone au încercat să forțeze în prima parte a sezonului și, cumva, să-și asigure puțină liniște pentru finalul campionatului. Dar cu rezultatele din ultima vreme nu prea au cum să fie fără griji. Considerând că Salernitana e deja pa, avem 7 echipe în doar 5 puncte, între locurile 13-19, iar cele două amintite mai sus sunt aici și răsuflă greu. Și în etapa asta sunt singurele, alături de Sassuolo, care au pierdut. Occhio!

-Da, Empoli are acum 5 meciuri la rând fără înfrângere!

-Oricum, ideea revenirii la o Serie A cu 18 echipe era una foarte bună. Sper să se materializeze într-un final, chiar dacă la prima fisă a pierdut la scor.

Parada etapei: Svilar vs Frosinone

A fost greu de ales între ce a făcut Montipo în fața lui Chiesa, salvând astfel remiza pentru Verona, și intervenția lui Svilar cu Frosinone (se vede mai bine la reluare). În cele din urmă, am folosit criteriul de departajare „asta mi-a plăcut mie mai mult” și a rămas romanistul. Însă voi puteți vota mai jos, că tot nu am mai avut sondaj de ceva vreme.

Cine a reușit parada etapei a 25-a?

View Results

Loading ... Loading ...

Golul etapei: Folorunsho vs J******s

Nu, aici nu a fost cu stat pe gânduri. Ceea ce se poate spune și despre jucătorul Veronei când a văzut mingea aia venind spre el.

Sfatul etapei

Ragazzi, mă vedeți mai relaxat, glumind și așa mai departe. Dar să știți că încă nu am dat drumul la petrecere. Mai e de lucru! Cum zicea Kobe:

Sursa foto deschidere: total-italianfootball.com

Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵

Become a Patron!

Lasă un răspuns