Într-o după-amiază de vară din 1990, Lothar Matthaus a luat mingea din propria jumătate de teren și a plecat spre poarta Iugoslaviei. Nu s-a oprit până nu a marcat unul dintre golurile Cupei Mondiale care încă mă face să suspin, chiar și după 32 de ani.
„Suntem printre marii favoriți la câștigarea titlului și am spus asta încă dinaintea Cupei Mondiale. Acest meci o confirmă. Și cred că putem juca și mai bine”. Este declarația lui Franz Beckenbauer după ce Germania, încă de Vest, a câștigat cu 4-1 în fața Iugoslaviei, primul său meci la Coppa del Mondo. O victorie clară, care a stat sub semnul lui Matthaus. Și era firesc să fie astfel.
La 29 de ani, Matthaus era la apogeul carierei. Liderul indiscutabil și căpitanul vicecampioanei mondiale, echipa pe care, cei mai mulți, o dădeau principala favorită la titlu în 1990. Juca de doi ani în cel mai tare campionat al lumii, Serie A, la Inter, pe care o dusese spre primul Scudetto după aproape un deceniu, la chiar primul sezon în nerazzurro. Maradona deja îl considera cel mai tare rival pe care îl avea. În plus, era practic acasă. Sorții i-au trimis pe germani în Grupa D, urmând ca Lothar și colegii săi să dispute toate meciurile la Milano, pe Stadio Giuseppe Meazza. Acolo unde neamțul cu 10 pe spate era idol. În plus, îi avea alături de el pe alți doi nerazzurri: Andy Brehme și Jurgen Klinsmann. Ce putea merge rău?
Aflată la ultimul mondial ca ceea ce a fost odată Iugoslavia, naționala lui Ivica Osim era trupă tare de tot: Dragan Stojkovic, Safet Susic, Dejan Savicevic, Robert Prosinecki, Darko Pancev, Srecko Katanec, Faruk Hadzibegic, Robert Jarni… Plus Alen Boksic și Davor Suker, ambii foarte tineri și cu 0 selecții la momentul startului Mondialului. Nu te puteai aștepta să-i bați ușor. Dar colecția asta de fotbaliști excelenți, dintre care mulți au ajuns ulterior superstaruri, nu a avut nicio șansă în fața germanilor.
Matthaus a deschis scorul, iar Klinsmann a făcut 2-0 înainte de pauză. Davor Jozic a dat senzația că Iugoslavia poate rămâne în meci, în startul reprizei a doua, dar orice dubiu a dispărut după doar câteva minute. Momentul care a pus definitiv lucrurile la locul lor.
În minutul 64, Matthaus a primit o pasă scurtă undeva la mijlocul terenului, s-a întors și a declanșat un sprint irezistibil. A avansat vreo 40 de metri – e adevărat, fără prea mare rezistență (a driblat doar un adversar) -, și-a potrivit mingea și pașii, s-a așezat perfect pentru șut și tras minunat, din alergare, imparabil. S-a făcut 3-1 și meciul era gata. Undeva în Berceni, un puști de 9 ani, a făcut ochii mari și, de atunci, a văzut fotbalul cu alți ochi.
A mai marcat și Voller, pentru ca totul să fie și mai clar, iar Germania de Vest trimitea un mesaj puternic celorlalte echipe care credeau că pot lua trofeul. Până la urmă, s-a întâmplat ceea ce au prevăzut mulți: nemții au devenit campioni mondiali. Și, la sfârșitul anului, Matthaus a luat Balonul de Aur.
„Am avut câteva meciuri bune, dar deasupra tuturor stă primul pe care l-am jucat la Cupa Mondială din 1990. Atunci am pus bazele campaniei noastre câștigatoare, prin victoria cu Iugoslavia. Am câștigat cu 4-1 contra unei echipe foarte puternice, o echipă care apoi a ajuns până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Argentina doar la loviturile de departajare. Erau foarte puternici și noi i-am bătut cu 4-1, iar eu am marcat două goluri. Era cea de-a 75-a selecție pentru mine și cred că a fost cea mai bună prestație în cele 150 de prezențe pentru Germania” – Lothar Matthaus, pentru site-ul FIFA.
Eu aș fi ultimul care să-l contrazică. Și azi, golul ăla de 3-1 e primul lucru la care mă gândesc atunci când aud numele lui Matthaus.
Sursa foto deschidere: mirror.co.uk