Il Divo şi Il Divino: povestea transferului lui Falcao la Inter

Nu Radamel Falcao, ci brazilianul devenit al optulea Rege al Romei. Și oricum, până la urmă nu a fost niciun transfer.

În decembrie ’82, Falcao a marcat un gol antologic, într-un meci cu Inter, pe Olimpico. Golul ăsta. A doua zi, Gazzetta dello Sport ieşea cu prima pagină pe care o vedeţi mai jos. Unul dintre momentele de pus în ramă din sezonul unui Scudetto istoric, așteptat timp de patru decenii.

Sursa foto: twb22.blogspot.com

Paolo Roberto Falcao a ajuns în capitala Italiei în vara anului 1980 și a anunțat că „în următorii ani, vom câștiga titlul”. A făcut parte din prima tură de străini care au fost acceptați în Serie A după redeschiderea „granițelor”. Știți povestea: după ce Coreea de Nord a eliminat Italia de la Cupa Mondială, în 1966, una dintre măsurile luate a fost interzicerea stranierilor. Ca de obicei, vinovați erau alții…

Dar să ne întoarcem la subiect. În vara anului 1983, proaspăt campion al Italiei (și-a respectat promisiunea, cu alte cuvinte), brazilianul a ajuns la un acord cu Inter. Treaba era atât de clară, încât, de la Porto Alegre, unde se afla în vacanță, a declarat că „a fost o adevărată traumă să plec de la Roma”. Creierul din spatele înţelegerii a fost Sandro Mazzola. El a alergat, el a negociat, el i-a dus hârtia cu semnătura lui Il Divino preşedintelui Ivanoe Fraizzoli. Totul frumos şi perfect legal. Dar şi nu elegant pentru vremurile alea. Aşa că Fraizzoli, un adevărat gentleman, a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe omologul lui din capitală, Dino Viola.

Dino, uite cum e treaba!”, apoi i-a explicat toată combinaţia, iar în final l-a întrebat cât cere în schimbul lui Falcao. Viola, mai mult giallo decât rosso, a rămas mut. Nu a scos o vorbă. Momentul în care Fraizzoli a înţeles că toată treaba se complică. Pentru că, atunci când şi-a venit în fire, președintele romanist a pus la rândul lui mâna pe telefon şi l-a sunat pe Andreotti. Da, acela. Giulio Andreotti. În principiu, cam cel mai puternic om din Italia după Al Doilea Război Mondial şi mare fan al Romei. Nu mă întind, dar dacă e cineva care nu ştie cine a fost şi ce a făcut personajul, uitaţi-vă la „Il Divo”. Pentru cei care l-au văzut: bă, cum e scena sărutului cu Toto Riina! Şi intro-ul. Melodia, mai ales.

Revenind… Deci, Andreotti şi-a pus mâna dreaptă la treabă. Ăsta a mers la sentiment. A vorbit cu mama lui Falcao şi i-a spus că şi Papa ar vrea ca băiatu’ să rămână la Roma. „Hai, mamă! Doar nu o să-l superi pe Sfântul Părinte!” nu a avut prea mare efect. Aşa că Il Divo a luat problema în propriile mâini. L-a contactat direct pe Fraizzoli şi nu a pierdut prea mult timp până să treacă direct la subiect. L-a întrebat cum îi mai merg afacerile (avea câteva şi cu unele ministere). Aşa, italieneşte! Cu tonul unui amic de-ai lui Toto Riina. Înţelegeţi voi! După discuţia respectivă, Fraizzoli l-a chemat la el în birou pe Mazzola şi i-a spus: „Rupe contractul lui Falcao! Nu-l mai transferăm”.

Falcao a rămas la Roma, iar în ’84 a jucat (și a pierdut), chiar pe Olimpico, finala Cupei Campionilor, în fața lui Liverpool. A refuzat să bată una dintre loviturile de departajare care i-au făcut pe englezi campionii Europei. Peste câteva luni s-a accidentat grav la genunchi, ceea ce a reprezentat sfârşitul carierei sale în giallorosso.

Inter a așteptat peste un deceniu până să aducă un brazilian. În vara lui ’95 l-a luat de la Palmeiras pe Roberto Carlos. S-a dovedit o afacere pentru alții. Dar asta e altă poveste.

Sursa foto deschidere: giulioandreotti.org

Facebook Comments

Lasă un răspuns