Povestea unui gol: Alvaro Recoba vs. Empoli (1998)

Cel mai frumos gol din carieră?”, vine întrebarea jurnalistului de la Gazzetta dello Sport. ”Nu știu. Chiar nu știu”, răspunde Recoba. Dacă lui îi e greu să aleagă, cum poți tu, care ai crescut cu el, să spui că ăla sau cealălalt e cel mai frumos gol pe care l-a marcat uruguayanul cu stâng maradonian? Poți doar să admiți că lobul ăla de la mijlocul terenului, cu Empoli, are ceva special. La fel cum au avut toate execuțiile lui ”Il Chino”.

Feblețea lui Moratti

La Inter lipsește un jucător capabil să aprindă imaginația. Nu e nimeni surprinzător ca Recoba. Îl apreciam pentru că îmi transforma visele în realitate”, spunea Massimo Moratti, acum câțiva ani. Sigur, fostul președinte interist era puțin – puțin, nu mult – subiectiv.

Avea el o slăbiciune pentru uruguayanul ăsta cu ochii uşor oblici, care i-a căzut cu tronc după ce l-a văzut marcând un gol cum a făcut-o Maradona la Mondialul din ’86. Nu cu mâna, ci după ce a luat la mişto juma’ din echipa adversă. Şi l-a luat la Inter. Iar copilu’ n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să dea ditamai doppietta la debut şi să-l eclipseze pe unul Ronaldo, de venise tot Meazza să-l vadă la primul meci în nerazzurro. Cam la asta se referea Moratti. Azi nu prea mai vezi așa ceva. Cu atât mai puțin la Inter, unde calitatea tehnică a fost sufocată definitiv de partea fizică a fotbalului. Cumva firesc, într-un fotbal în care dacă dai mingea pe lângă adversar și alergi mai repede decât el, se cheamă că-l driblezi.

Ok, revenind. În ciuda calităților evidente și a faptului că l-a făcut pe ”Il Presidente” să tresalte, băiatu’ celeste tot necopt era. Aşa că l-au trimis niţel la Venezia. Nu ca turist, ci să arate ce ştie. Şi oh, ce-a mai ştiut! A tras echipa după el şi a reuşit una dintre cele mai spectaculoase salvări de la retrogradare din istoria Serie A. Așa că l-au adus înapoi la Inter. Era inconstant, da’ Moratti îl iubea mai mult ca pe copilu’ lui. Mai dădea o nebunie de gol (și a tot dat), îi mai dădea don Massimo nişte caşcaval. Şi aşa, dintr-o dată, a devenit cel mai bine plătit jucător al lumii.

A dat înapoi prea puţin, da’ nu era Moratti omu’ care să se împiedice de astfel de amănunte. A rămas ceva ani la Milano, a dat ceva goluri după care încă suspină fanii, dar nu şi-a atins vreodată potenţialul maxim. A recunoscut că a fost, în primul rând, vina lui. Material de Balon de Aur, minte de fotbalist român. A mai ars-o pe la Torino şi prin Grecia, înainte de a-şi încheia cariera acasă, la Nacional. S-a retras ca un idol, da’ putea fi mai mult de atât.

Empoli, victima preferată a lui Recoba

Fiecare atacant are o victimă preferată. O echipă care așteaptă resemnată să primească gol de la un anumit băiat. În cazul lui Recoba, echipa asta a fost Empoli. I-a dat 6 goluri, dar primul a rămas pe retina tifosilor. E ăla despre care se vorbește la începutul acestei povești.

Era 25 ianuarie 1998, iar Inter juca pe Castellani. Cu o săptămână înainte, pierduse surprinzător acasă cu Bari. Un nou eșec ar fi cântărit greu, în lupta pentru Scudetto. Deși nu trecuse nici o lună de când ăia cu dungi din Piemont luaseră bătaie pe Meazza. Empoli nu era vreo sperietoare, dar îl avea pe bancă pe căpcăunul de Spalletti. Și nici nu începuse bine meciul când unul Esposito, cu prenume de mafiot, Carmine, a băgat-o în ațe pentru toscani. Și 1-0 a rămas până aproape de final. În minutul 70, Gigi Simoni și-a amintit de Recoba. După debutul ăla grozav cu Brescia, nu-l mai folosise decât vreo 7 minute, în etapa următoare, la Bologna. Din fericire pentru el, Ronaldo își făcuse numărul pe Dall’Ara, așa că nu a mai putut fi eclipsat.

Îmi amintesc că Simoni că nu mă folosea, mergeam mereu în tribună, pentru că eram extracomunitar. Însă în acea zi, Ze Elias a fost indisponibil și am ajuns pe bancă”, a povestit Recoba. Era din nou un moment de criză și s-a apelat la el. ”Dai ragazzo! Intră și vezi și faci”.

Copilu’ știa deja ce trebuie să facă. ”L-am văzut pe Roccati (portarul lui Empoli adică – nota mea) că stă puțin ieșit. Am vrut să șutez de la distanță de prima oară, dar m-am răzgândit. Dar, după câteva minute, am văzut că a făcut doi pași în față, iar vântul era favorabil. Am șutat”, a spus Recoba, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, din 2015.

După câteva minute însemna minutul 82. Când s-a întâmplat asta:

Il sinistro magico, questo gol fara il giro del mondo, il giovane uruguaiano salva ancora Inter”. Comentatorul italian nu a făcut economie de cuvinte mari pentru o execuție inaccesibilă multora, dar pe care Recoba a reușit-o cu o lejeritate dezarmantă. Devenise evident pentru toată lumea că nimic din ceea ce pleca din stângul ăla nu era întâmplător.

Ultimul gol pentru Inter, cu Empoli. Din corner!

Nu se putea altfel. Ultimul gol al lui ”Chino” în nerazzurro, pe Meazza, trebuia să fie împotriva lui Empoli. Aproape sigur, în seara aia fanii au asistat la ultima mare reprezentație a lui ca jucător la Inter. S-a întâmplat în 2007, când cariera lui o luase deja serios la vale. Dar a fost o evoluție ca pe vremuri și un gol venit direct din corner. L-a marcat într-un moment dificil, la doar câteva secunde după ce oaspeții au egalat. Salva ancora Inter etc. Din prima până în ultima zi.

Sursa foto: inter.it

Facebook Comments

2 Replies to “Povestea unui gol: Alvaro Recoba vs. Empoli (1998)”

  1. Pașaportul, bată-l vina.

    1. ionuttataru says: Răspunde

      Neah, ar fi avut aceeași carieră. Poate doar câteva goluri în plus, dar atât. :)))))

Lasă un răspuns