Maradona şi cea mai tare încălzire din toate timpurile

Dacă insistaţi, vă puteţi păcăli în continuare că Maradona nu e cel mai mare din toate timpurile. Vă promit că nu o să-mi consum energia ca să vă conving că nu aveţi dreptate. E suficient să ştiu eu că vă înşelaţi. Dar nu despre asta vreau să vorbim. Ci despre cea mai tare încălzire din toate timpurile.

Pe 19 aprilie 1989, adică acum exact 30 de ani, Maradona a pus în scenă un spectacol memorabil. Un moment care a devenit viral. Nu în timpul carierei lui, ci după. Aşa e cu geniile adevărate, sunt recunoscute mai târziu. Chiar, vă imaginaţi ce ar fi însemnat show-ul ăla de pe Olympiastadion în era lu’ social media? Exact!

Putem vorbi despre „mâna lu’ Dumnezeu”, despre driblinguri, despre goluri, despre cocaină, despre stângul ăla aproape la fel de bun ca al lui Recoba (hehe!), da’ Maradona nu a fost nicicând mai Maradona decât în acele minute de la Munchen.

Cel mai bun fotbalist al planetei, la apogeul carierei, înaintea unui meci care poate fi considerat cel mai important din istoria lui Napoli până la acel moment, s-a eliberat de tot şi a jonglat cu bucuria şi nonşalanţa unui copil. Aceeaşi bucurie şi aceeaşi nonşalanţă pe care le arăta când avea doar 10 ani, într-un scurt clip alb-negru, la finalul căruia anunţa că vrea să joace la Cupa Mondială şi să o câştige.

Asta făcea Maradona când avea o minge la picior. Găseşte pe cineva care să te trateze aşa cum tratează Maradona mingea sau ceva p-acolo.

Mesajul din dansul lui Maradona

Pe lângă faptul că era un spirit liber (prea liber, ar spune unii) şi că avea o relaţie specială cu mingea, Maradona a făcut ce a făcut şi pentru a transmite un mesaj. Jose Luis Brown, care i-a fost coleg în naţionala din ’86 şi care a marcat un gol în finala cu Germania, a povestit odată că, în Mexic, „adversarii se uitau la Diego cu o privire care părea să spună: ‘Cum naiba o să-l putem opri pe tipul ăsta?’„. Un lucru care i-a făcut pe ceilalţi argentinieni să fie mai relaxaţi, pentru că soluţia la orice problemă era printre ei.

Trei ani mai târziu, şi-a făcut coechipierii de la Napoli să scape de tensiunea unui meci crucial dansând pe una dintre melodiile-cult ale anilor ’80. Când au lansat „Live is life”, în ’85, probabil că austriecii de la Opus nu-şi imaginau un succes atât de mare. Cu atât mai puţin se puteau gândi că cel mai bun fotbalist al lumii le va cimenta statutul de celebrităţi.

Băieţii Vezuviului câştigaseră cu 2-0 meciul tur cu Bayern, din semifinalele Cupei UEFA. Un rezultat bun, dar care nu dădea certitudinea calificării. Italienii o ştiau prea bine. În acelaşi sezon, Inter i-a bătut pe bavarezi cu 2-0 la Munchen, dar a fost eliminată, după 1-3 în returul de la Milano. Iar Inter a luat titlul fluierând în acel an, chiar în faţa lui Napoli. Pentru partenopei era important un succes în Europa. Aveau nevoie şi de o recunoaştere la nivel continental, după ce luaseră primul Scudetto din istorie. Iar cine a prins Cupa UEFA în anii ’80 -’90 ştie că era o competiţie de un nivel incredibil.

În acest context, dezlegat la şireturi, Maradona a răspândit puţină magie în capitala Bavariei. Timp de câteva minute, a fost doar un copil care face ceea ce iubeşte cel mai mult. Dar, în acelaşi timp, le-a transmis colegilor un sincer „tutt apost’” şi a rămas bărbatul capabil să decidă meciuri de unul singur.

Dacă cineva îşi imaginează că Diego nu a fost pregătit de joc, e momentul să vă spun că meciul s-a terminat 2-2, cu o dublă a lui Careca. Ambele goluri au fost marcate din pasele lui Maradona.

Napoli a luat Cupa în sezonul ăla.

Facebook Comments

Lasă un răspuns