Cel mai mare eşec al carierei lui LeBron James

Căscăm ochii la play-off-ul NBA deja de câteva zile şi am avut parte şi de câteva surprize. Dar, în continuare, cea mai mare surpriză este absenţa lui LeBron James din această perioadă a sezonului. Erau puţini cei care s-ar fi aşteptat la asta. Eu sigur nu m-am numărat printre ei. Ok, omu’ nu a mai făcut promisiuni uşor arogante, aşa cum s-a întâmplat în Miami, în 2010, dar o calificare în play-off pentru Los Angeles Lakers ar fi fost firească. Până la urmă, vorbim despre o franciză de succes, care l-a adus pe cel mai bun baschetbalist al lumii, venit după 8 prezenţe consecutive în finală. Ce putea merge rău?

Oh, well…

Ăsta e doar finalul. Momentul care a consfinţit eliminarea lui Lakers dintre cele mai bune opt echipe din Vest. Pentru a şasea oară la rând. În condiţiile în care, anterior, băieţii din LA au ratat play-off-ul doar de cinci ori în întreaga istorie a francizei. E probabil şi imaginea simbol a sezonului pentru LeBron şi ai lui. Cu 22,8 secunde rămase din meci şi 3 puncte dezavantaj, James a luat mingea şi a încercat să pătrundă. A alunecat şi a pierdut posesia. Lakers nici măcar nu a aruncat la coş în momentul decisiv al sezonului. Echipa asta mai mult s-a împiedicat, decât a fost împiedicată.

Şi ca o ironie, totul s-a întâmplat chiar în meciul cu Brooklyn Nets, echipa lui D’Angelo Russell (pentru că e cu adevărat echipa lui), cel la care Lakers s-a grăbit să renunţe. Iar Nets e acum în play-off şi a luat şi primul meci al seriei cu Sixers, în Philly.

Spunea bine cineva. Lakers a reuşit să găsească limitele puterii lui LeBron James. Pentru că ar fi greşit să credem că toată vina e la el. Mai ales că în LA e deranj mare de câţiva ani buni. Iar faptul că Magic şi-a luat jucăriile şi a plecat (Magic, nu orice nimeni pe lume!) nu face decât să confirme că treburile nu sunt deloc în regulă la una dintre francizele istorice din sporturile americane. Însă King-ul are partea sa de responsabilitate şi încă una mare. Iar primul an în California este, fără dubiu, cel mai mare eşec al carierei sale.

Trade-ul care nu s-a făcut: începutul sfârşitului

Cifrele sunt acolo. 27,4 puncte pe meci, 8,5 recuperări şi 8,3 pase decisive. Poate că LeBron şi-a pierdut statutul de cel mai bun din lume – Hello, Giannis! -, dar rămâne un jucător capabil să tragă o echipă după el chiar şi la 34 de ani. A confirmat-o în prima parte a sezonului. Cu James sănătos, Lakers a fost pe loc de play-off. De Crăciun, după victoria cu Golden State, era pe 4 în Vest şi nimeni nu-şi punea problema ratării play-off-ului.

Dar apoi a venit accidentarea. Ce să faci, nici măcar el nu este indestructibil, în ciuda fizicului monstruos. De altfel, în sezonul ăsta a ratat mai multe meciuri din cauza problemelor medicale decât oricând în timpul carierei sale. Şi lucrurile s-au complicat. Pe teren şi în afara lui. Pe teren, nu neapărat din vina lui. În afară, povestea e alta.

Într-un moment în care Lakers începuse să fie în derivă şi au apărut primele dubii privind modul în care se va încheia sezonul, atmosfera a fost aruncată în aer de povestea posibilului trade pentru Anthony Davis. Mai exact, de faptul că LeBron era atât de disperat să joace alături de AD, încât oricine a devenit “transferabil”. Puştii s-au simţit trimişi la plimbare; veteranii, abandonaţi. Trade-ul nu s-a realizat, dar răul fusese făcut. Metodele lui LeBron, obişnuit din Cleveland să fie şi jucător, şi GM şi, la nevoie, şi antrenor nu prea aveau cum să funcţioneze într-o franciză de cu totul alt calibru. Chiar dacă în declin accentuat. Cum nici antrenorul nu era vreo figură capabilă să se impună în faţa lui James, haosul a fost asigurat.

Situaţia nu era dramatică când s-a intrat în pauza pentru All-Star Game. Însă a devenit de-a dreptul infernală după. Asta deşi, uşor de sus, LeBron a anunţat că activează “play-off mode”. L-a ţinut doar un meci, cel câştigat cu Houston Rockets, după o revenire spectaculoasă. Apoi, căderea necontrolată care l-a lăsat pe James în afara play-off-ului pentru prima oară din 2005.

Evident, a fost un sezon dificil pentru noi toţi. Nu pentru asta am semnat. De-a lungul anului, s-au întâmplat anumite lucruri: suspendări, accidentări… Şi, pur şi simplu, nu am putut juca un baschet bun timp de 48 de minute”, a recunoscut LeBron, după meciul cu Nets, cel care a semnat sentinţa pentru Lakers. De unele dintre acele lucruri nu a fost străin. 

Are de suferit LeBron după acest eşec, în discursul legat de cel mai mare din toate timpurile?

Răspunsul e simplu: nu. Pentru că LeBron e departe de a fi cel mai mare din toate timpurile. Şi ar fi fost şi dacă Lakers prindea play-off-ul. Dar dacă e cineva care vrea să insiste pe discuţia asta, trebuie amintit că, la 34 de ani, Michael Jordan a jucat 82 de meciuri în sezonul regulat, a fost cel mai bun marcator, a intrat în All-NBA First Team, NBA All-Defensive First Team, a condus-o pe Chicago Bulls spre cel mai bun record din ligă (69-13) şi a câştigat al cincilea titlu, fiind totodată desemnat MVP al finalei. Tot pentru a cincea oară.

La aceeaşi vârstă, LeBron a fost căpăcit de Mario Hezonja. Serios, s-a întâmplat!

Finalul erei LeBron?

Probabil că e exagerat. LeBron încă are resurse, iar acum e la o franciză şi într-un oraş care atrag în continuare. E de aşteptat ca, după pauza asta mai lungă, care probabil îl va ajuta mai ales din punct de vedere fizic, să-l vedem revenind mai puternic şi mai determinat în sezonul următor. Tocmai pentru a face uitat acest eşec cât el de mare. Nu, nu e neapărat finalul unei ere. Dar orice legendă are un început şi un sfârşit.

Sursa foto: totallakers.com

Facebook Comments

Lasă un răspuns