E ceva cu fotbalul românesc şi data de 16 aprilie. Două dintre cele mai spectaculoase victorii ale sale au venit în această zi. Cu tupeiştii Balaci şi Lăcătuş protagonişti.
16 aprilie 1983, România – Italia 1-0
Boloni a dat tare în ea şi are meritul de a fi marcat golul singurei victorii a României contra unei campioane mondiale. Italia lui Bearzot, cu toţi campionii mondiali din Spania, a pierdut pe fostul „23”, într-un capolavoro tactic al lui Lucescu. Dar, în seara aia, protagonistul a fost altul. Balaci a jucat dumnezeieşte, ca un Dumnezeu al oltenilor care a fost. Un meci monumental, în care l-a transformat pe teribilul Gentile într-un oarecare. Omu’ care îl anihilase pe Maradona cu niciun an înainte, sub soarele Barcelonei, a fost incapabil să-i găsească antidot tupeistului oltean.
„M-am dus la Gentile și l-am întrebat: ‘Cine-i ăla?’. Mi-a răspuns ‘Rossi!’. ‘Dar ăla cine e?’, l-am mai întrebat. ‘Scirea’ mi-a zis. După ce am continuat cu încă vreo câţiva i-am zis: ‘Dar tu cine eşti?’. Când l-am văzut cum şi-a schimbat faţa mi-am dat seama că îl am în buzunar.
Dacă voi credeţi că m-a interesat atunci cine e Gentile, vă înşelaţi. E adevărat că nea Mircea mi l-a prezentat pe hârtie ca pe cel mai bun fundaş al lor, dar am intrat în acel meci cu gândul că sunt un fotbalist mai bun ca adversarul meu, chiar dacă eu nu eram campion mondial. Eu eram doar Balaci din Bistreţ„, a povestit odată, cu o uşoară aroganţă, care oricum l-a prins mereu. Nu fără motiv, de altfel.
Trebuia să fie Balaci omul numărul 1. Pentru că meciul ăla s-a jucat în plin apogeu al Craiovei Maxima, prima semifinalistă pe care a dat-o ţara asta într-o cupă europeană. De fapt, şase olteni au fost pe teren în seara aia. Cinci dintre ei, titulari.
16 aprilie 1986, Steaua – Anderlecht 3-0
Povestea Andrei Vochin, în cartea Super Steaua, că Lăcătuş era fiert în orele dinaintea meciului cu Anderlecht. Nu mai avea răbdare să intre pe teren şi să respecte indicaţia preferată a lu’ Nea Imi: „Băieţi, călcaţi-i pe ochi!„. Simţea el cumva că era o zi mare. Cu un an înainte, înaintea semifinalei de Cupă cu Dinamo, decretase că „îi batem rău azi„. Şi s-a terminat 5-0. Acum voia să-i ia pe sus pe Scifo şi ceilalţi.
Când a intrat pe teren, probabil cineva i-a apăsat un buton ceva, că l-a declanşat. Tocmai d-aia prima pasă s-a dus lung, în diagonală, pe el. La prima posesie a belgienilor, l-a pus la pâmânt pe Olsen. „Nene, asseyez vous s’il vous plaît!„. La următorul atac al Stelei, a scos galben la adversarul său direct, Andersen. Pe care l-a chinuit apoi toată după-amiaza aia, în care oricum multinaţionala din Bruxelles nu a înţeles ce i s-a întâmplat. În minutul 4, tot Lăcătuş a accelerat brusc şi a dat startul atacului care s-a încheiat cu golul lui Piţurcă. De acolo nu a mai fost cale de întors.
Brazilia l-a avut pe Garrincha, cu cele mai frumoase 3 minute din istoria fotbalului, contra Uniunii Sovietice, în ’58. Steliştii se mulţumesc cu Lăcătuş şi cel mai bun meci făcut de o echipă românească în cupele europene.