Înainte de a pleca din fotbalul cu adevărat important, pentru un final de carieră nu chiar liniştit, Viorel Moldovan a mai dat o tură pe la FC Nantes, clubul la care e o adevărată legendă. Nu doar că nu a dezamăgit, dar şi-a consolidat statutul printr-o dublă în derby-ul breton cu Rennes, echipă antrenată la acea vreme de Ladislau Boloni.
Bine, trebuie spus că Nantes nu mai ţine de administraţia Bretaniei, da’ dacă francezii continuă să-i zică Derby de la Bretagne, cine suntem noi să-i contrazicem?
Transferul întârziat 4 ani
Viorel Moldovan a ajuns la Nantes în 2000. Cu vreo 4 ani mai târziu decât ar fi trebuit, dacă e să ne luăm după nişte declaraţii ale sale, citate de SoFoot. „În 1996, eram golgheterul campionatului Elveţiei (Neuchâtel Xamax era echipa la care juca atunci – nota mea) şi am avut şansa de a vorbi cu Robert Budzynski, care a venit alături de Coco Suaudeau (ăştia erau directorul sportiv, respectiv antrenorul „canarilor – tot nota mea). În cele din urmă, potrivit lui Robert, Suaudeau s-a răzgândit„, a povestit cel ce avea să devină Moldo-but.
Nicio supărare. Vio a continuat să dea goluri în Elveţia, dar la Grasshoppers, apoi s-a transferat în Anglia, la Coventry City. O experienţă scurtă şi mai curând nereuşită, da’ suficientă ca să le dea gol englezilor, la Mondialul din 1998. Ultima victorie a noastră la competiţia aia după care tot bălim de atunci. A urmat trecerea în Turcia, Mecca fotbalistică a acelor vremuri pentru români. Doi ani la Fenerbahce l-au propulsat în cele din urmă la Nantes. Nu se putea un moment mai bun.
În primul sezon petrecut în Franţa, Viorel Moldovan a dat 11 goluri şi a devenit campion alături de „canari”. În stagiunea următoare, au început problemele cu accidentările, dar tot a reuşit să-i dea gol în Champions League lu’ Manchester United.
Nişte socoteli neterminate
Aşa cum au scris frumos şi franţuzeşte băieţii de la SoFoot, „căsătoria s-a lăsat mult aşteptată, noaptea nunţii a fost sublimă„. Da, doar că, din păcate, căsnicia nu a fost la fel de fericită ca în primul an. Problemele medicale şi randamentul nu la fel de bun i-au determinat pe oficialii clubului să nu-i ofere un nou contract la finalul sezonului 2002/03. La ultimul meci, cu Marseille, acasă, Viorel Moldovan a fost rezervă. Ca de obicei, cei care nu uită sunt fanii. „Merci Viorel, nous on n’a pas oublié„, scria pe un banner de pe la Beaujoire.
„Clubul nu a vrut să prelungim şi eram supărat. Ştiam că am potenţialul de a oferi lucruri bune echipei. În grabă, am semnat în Emirate„, şi-a amintit fostul atacant. Echipa la care a ajuns a fost Al Wahda. E mult spus a ajuns, pentru că imediat a început să lucreze pentru a pleca. Şi-a dat seama că a luat o decizie greşită, la supărare.
Între timp, se întâmplau lucruri şi la Nantes. S-a schimbat antrenorul, în primul rând. Angel Marcos a plecat, iar în locul lui a venit Loïc Amisse. Ăsta s-a uitat pe lot şi a zis: „Bă, unde e Moldo-but? Je veux un vârf ca lumea!„. Şi aşa a început să umble după al nostru, să-l convingă să se întoarcă. Nu a avut prea mult de lucru, deşi românaşul a încercat să facă pe inaccesibilul, iniţial: „Mi-am dat cuvântul, nu pot acum să mă întorc„. Dar a putut. După doar un meci şi o lună în Emirate, şi-a reziliat contractul. A primit, însă, permisiunea să joace abia din ianuarie 2004.
Până atunci, doar antrenamente. Multe şi grele, că i-au rămas nişte datorii de plătit.
Întoarcerea triumfală a lui Viorel Moldovan
„Bineînţeles că eram motivat să arăt care mi-e valoarea. Cu siguranţă acesta a fost motivul pentru care am marcat atât de mult atunci„, a spus Moldovan. Exagerat de mult, s-ar putea spune.
Revenirea oficială a avut loc într-un meci cu Le Mans, în Cupa Franţei. A dat gol cu capul, iar Nantes s-a calificat în urma loviturilor de la 11 metri. Odată pornit, Viorel Moldovan nu a mai putut fi oprit. Site-ul fcnantais.com scria în acea vreme că „românul joacă de parcă şi-ar încheia mâine cariera„. Iar „canarii”, dintr-o echipă în degringoladă în prima parte a sezonului, s-au transformat în pretendeţi serioşi la un loc de cupă europeană şi păreau capabili să ia şi un trofeu.
La ora meciului cu Rennes, „fiul rătăcitor” se reintegrase perfect, dăduse deja un număr impresionant de goluri, în timp ce Nantes pierduse doar o dată în precedentele 10 etape. Loţi începuse să pună bazele echipei care a terminat pe un istoric loc 4 în 2005, dar de data asta o avea grea. Chiar dacă juca acasă.
Cea mai clară victorie a sezonului în deplasare
Echilibrul, atât cât a fost, a caracterizat doar prima repriză a meciului disputat pe 6 martie. O primă repriză în care Nantes a avut două bare şi alte ocazii mari. Inclusiv prin Viorel Moldovan. Românul a marcat, până la urmă, după pauză. Şi încă de două ori. Ba chiar a fost implicat şi în faza golului lui Quint. S-a terminat 3-0. Cea mai clară victorie a „canarilor” în deplasare, în acel sezon.
La momentul respectiv, era a patra dublă de la revenire pentru Viorel Moldovan, care avea 12 goluri în 10 meciuri, în toate competiţiile. În doar şase prezenţe în campionat, devenise deja golgheterul echipei. Fără el, Nantes dăduse doar 19 goluri în 21 de partide în Ligue 1. „Eficacitatea constantă” despre care scria L’Equipe după derby.
Seria fantastică a lui Viorel Moldovan nu a mai continuat mult timp. A mai înscris odată în egalul cu Metz (2-2) şi a dat un hat-trick care a adus victoria cu Montpellier (3-2). Cântecul de lebădă, pentru că au reapărut problemele medicale şi nu a mai reuşit să marcheze până la finalul sezonului. Unul încheiat dezamăgitor pentru Nantes. Locul 6 în Ligue 1 şi înfrângeri în semifinalele Cupei Franţei, cu PSG, şi în finala Cupei Ligii, cu Sochaux. Doar Intertoto pentru „canari”, care apoi nu au reuşit să meargă până în UEFA.
În vara lui 2004, Viorel Moldovan a primit o ofertă pe carea considerat-o prea mică din partea lui Nantes. Asta deşi fusese cel mai bun marcator din lot. A urmat a doua despărţire. Definitvă, de data asta. O jumătate de an în Elveţia, la Servette, înainte de ultimii ani de carieră în România, la Poli Timişoara şi Rapid.
Însă Boloni tot nu a fost ferit de români care să-i facă probleme. În cel mai bun sezon din istoria clubului, 2004/05, Rennes a pierdut derby-ul din deplasare cu Nantes, scor 0-2, iar primul gol a fost marcat de Claudiu Keşeru. Se întâmpla pe 15 ianuarie 2005. A rămas ultima victorie obţinută acasă de „canari” în faţa rivalilor.
Azi, Nantes – Rennes.
Sursa foto: rmcsport.bfmtv.com