Cel mai bun Adrian Mutu a fost cel de la Parma

Adrian Mutu a împlinit 40 de ani şi, firesc, a fost în centrul atenţiei. Spun firesc pentru că vorbim despre cel mai bun fotbalist pe care l-a avut România după ce am rămas fără Hagi. Nu vorbesc neapărat despre performanţe, deşi nici astea nu i-au lipsit, ci despre valoarea propriu-zisă.

Putem discuta, dacă ţineţi neapărat, dar faptul că Mutu a rămas până azi singurul jucător român cu peste 100 de goluri în Serie A (şi, de fapt, în orice campionat din Top 5) e un argument suficient de puternic în favoarea lui şi a afirmaţiei de mai sus. Mai ales că multe dintre acele goluri au fost înscrise într-o perioadă în care Serie A încă era cel mai puternic campionat al lumii. Fără a mai aminti numele echipelor pe la care a trecut.

De ziua lui, şi în general, aproape toată lumea s-a concentrat pe cariera la naţionala României şi pe perioada petrecută la Fiorentina. Totuşi, dacă vrem într-adevăr să-l descoperim pe cel mai bun Mutu, trebuie să ne întoarcem în timp până în sezonul 2002/03, cel în care a jucat la Parma.

Mutu în varianta Parma a fost cu adevărat „Brilliant”

Din punctul meu de vedere, sezonul pe care Mutu l-a petrecut pe Ennio Tardini este cu adevărat de referinţă în cariera lui. A profitat şi de conjunctură. A lucrat cu antrenorul său preferat, Cesare Prandelli. A nimerit într-o echipă în care a fost coleg cu alte talente indiscutabile, Hidetoshi Nakata şi Adriano.

E memorabilă imaginea cu Mutu şi Adriano la Teatro Regio. Opera din Parma adică. O poză cu prea mult talent şi prea puţină minte. Băieţii ăia doi au luat efectiv Serie A pe sus, într-o perioadă în care apărările din Italia încă erau populate de Nesta, Maldini sau Cannavaro.

Adriano a început mai bine. A dat 3 goluri în primele trei etape. Mutu a aşteptat runda a patra ca să spargă gheaţa. Însă când a început, nu s-a mai oprit. A marcat de 18 ori într-o Serie A fără Ranocchia şi Nagatomo. Cu acele 18 goluri, a fost peste nişte băieţi ca Pippo Inzaghi, Alex Del Piero, Francesco Totti, Antonio Di Natale, Roberto Baggio, Giuseppe Signori sau Julio Cruz. De fapt, doar un „anonim”, Bobo Vieri, dacă aţi auzit de el, l-a depăşit în clasamentul golgheterilor.

În plus, uitaţi-vă cam ce goluri a dat: cu dreptul, cu stângul, cu capul, din lovitură liberă, după acţiuni personale. Tot tacâmul. În sezonul ăla, Mutu a fost cu adevărat „Brilliant”.

Un tandem devastator

„După părerea mea, în sezonul petrecut la Parma, Mutu era devastator, mai ales în duelurile unu contra unu„, spunea Prandelli. Devastator a fost şi tandemul format cu alt talent fără creier, Adriano. Brazilianul a terminat acea ediţie de campionat cu 15 goluri. Parma a fost pe 5, dar doar primele două clasate, Răul Absolut şi Inter, şi Lazio au avut un atac mai bun.

Cea mai bună dovadă a ceea ce puteau face împreună Mutu şi Adriano e meciul cu Milan, de pe Tardini. Parma a câştigat cu 1-0. Singurul gol a fost marcat de „Împărat”, cu călcâiul, de lângă Maldini, după o acţiune a colegului său din ofensivă pe partea stângă.

„Adriano, un tacco diabolico„, a scris La Stampa, după ce ducalii au bătut echipa care avea să câştige Liga Campionilor peste puţin timp. Însă şi assistul lui Mutu a fost „tanta roba”.

Şi da, meciul trebuia să se termine egal, pentru că Inzaghi a dat un gol regulamentar. Da’ trebuie să înţelegeţi că Milan se lupta pentru Scudetto cu ştiţi voi cine şi ştiţi voi cum era pe atunci. Cam ca acum.

Cel mai scump român din istorie

La finalul sezonului 2002/03, Mutu s-a despărţit de Parma. La momentul ăla, o echipă prea mică pentru el. Chelsea a plătit 25 de milioane de euro şi l-a transformat în cel mai scump român din istorie. Încă mai e cineva care are dubii că a fost cel mai bun de la Hagi încoace?

Sursa foto deschidere: dreamteamfc.com