2 iunie 1970, Guadalajara. Un puşti blond de 22 de ani, din România, ia la mână apărarea campioanei mondiale. Îl întoarce pe toate părţile pe marele Bobby Moore. Alan Mullery vine să-l ajute, da’ copilului teribil născut pentru dribling nu-i pasă. Îi mai chinuie puţin şi, când se plictiseşte, decide că e cazul să o ia spre poartă. Aruncă mingea printre cei doi adversari, apoi trece printre ei.
Mullery nu poate permite umilinţa. De jos, întinde un picior şi faultează. Publicul e încântat, televiziunea mexicană reia faza de zeci de ori. Florea Dumitrache şi momentul de apogeu al carierei sale. O acţiune splendidă fără vreo finalitate. Nu doar faza carierei sale, simbolul carierei sale.
Erau puţini cei care puteau spune că nonşalanţa „Mopsului” a fost o surpriză. Dumitrache, probabil cel mai talentat 9 din istoria României, arătase deja că nu suferea de vreun complex, indiferent de numele adversarului. O făcuse cu un an înainte, tot contra Angliei, da’ la ea acasă, pe Wembley. Primul meci jucat de „tricolori” pe legendara arenă londoneză, unde nu au pierdut vreodată.
Încă nu împlinise 21 de ani şi jucase doar 3 meciuri în naţională. A marcat şi un gol, într-un 2-0 fundamental cu Elveţia, în preliminariile CM 1970. Cu toate astea, a făcut un meci mare la Londra. Nu doar atât. Uşor impertinent, a luat mingea şi a bătut penalty-ul prin care ai noştri au scos un istoric 1-1. A executat impecabil, l-a trimis pe Banks la plimbare.
„Golul de pe Wembley este golul carierei mele. Am jucat senzaţional atunci. Am înscris din penalty, iar în poartă era marele Banks„, spunea Florică, peste ani.
Era 15 ianuarie 1969. Acum o jumătate de secol, într-o seară londoneză rece, s-a născut cu adevărat „Generaţia Guadalajara”. Nişte băieţi s-au scuturat definitiv de complexe, datorită unuia care nu a ştiut vreodată ce înseamnă să ai complexe.
Sursa foto: pinterest.com