Nu-s milionar, nu mi-aş spune nici fan, dar River Plate e echipa mea preferată din Argentina. Cu toate astea, când vine vorba despre Superclasico, prima chestie care îmi vine în minte e o victorie obţinută de Boca Juniors. Una clară chiar. Un 3-0 la începutul anilor ‘80, cu Maradona protagonist absolut. Golul pe care l-a marcat a fost apoteoza unei prestaţii de poveste.
Despre Maradona ştiţi deja totul. Vedetă încă de la 10 ani, când anunţa că vrea să devină campion mondial, debut precoce la Argentinos Juniors, lăsat inexplicabil în afara lotului pentru Mondialul din ‘78, starul Mondialului de tineret din ‘79, deja prea mare pentru clubul său. Aşa că, firesc, a început lupta pentru semnătura lui.
Debutul lui Maradona şi debutul lui Victor Hugo Morales
River a fost prima care i-a dat târcoale. Preşedintele Aragon Cabrera era pregătit să plătească atât cât cerea Argentinos Juniors. Trei milioane de euro. Vorba aia, “Milionarii”. Doar că Diego, puşti cu personalitate, visa la Boca. Îi plăcea simplitatea de pe Bombonera, nu glamour-ul de pe El Monumental. Nu a fost convins nici cu promisiunea de a avea cel mai mare salariu din echipă. Până la urmă, nicio surpriză că a făcut carieră la Napoli, nu la Barcelona.
Marea problemă era, însă, faptul că Boca nu doar că nu mai avea rezultate, dar trecea şi prin dificultăţi financiare. Clubul nu-şi permitea să plătească suma cerută în schimbul lui Maradona. Dar dorinţa jucătorului a fost decisivă, astfel că s-a ajuns într-un final la un acord. Nişte datorii la federaţie ale celor de la Argentinos care urmau să fie achitate de Boca, mai nişte jucători trimişi în sens invers… Cert e Diego şi-a văzut visul cu ochii. Pe 20 februarie 1981, a semnat cu Los Xeneizes (Genovezii, pentru neiniţiaţi; adică porecla primită pentru că echipa a fost înfiinţată de mai mulţi imigranţi din Genova), iar în aceeaşi zi a jucat şi amicalul de prezentare. O repriză la echipa de la care a plecat, cealaltă la cea cu care tocmai semnase.
A fost suficient pentru a aprinde imaginaţia unor fani greu încercaţi. Boca nu mai luase vreun titlu din ‘76. E adevărat, un an mai târziu a fost reuşită dubla Libertadores-Cupa Intercontinentală, dar apoi au venit câteva sezoane dificile, dominate de rivalii de la River. Primele semne că urmau vremuri mai bune a fost debutul oficial al lui Maradona. La două zile după ce a semnat, a fost eroul victoriei cu 4-1 în faţa lui Talleres. A dat o dublă, pe care a comentat-o un alt debutant. Victor Hugo Morales era în premieră la microfon şi intra în casele argentinienilor. În câţiva ani, a devenit la rândul său un star internaţional.
Da, pare că unele chestii mişto chiar sunt aşezate cu mâna de cineva.
Superclasico devine scena celui mai bun jucător al lumii
Entuziasmul generat de transferul lui Maradona a fost întemeiat. Boca a început să arate ca o posibilă campioană şi s-a prezentat la ora marelui duel cu River din postura de lider neînvins. Se spune că este meciul cu cea mai bună distribuţie din întreaga istorie a Superclasicului. O istorie începută în 1913, pentru a pune în context. Sunt suficiente argumente pentru susţinerea acestei sentinţe.
E de ajuns să amintesc faptul că “Milionarii” l-au convins pe Mario Kempes să lase Valencia pentru a reveni acasă. Ăsta e fost răspunsul lor la pierderea lui Diego. Eroul Mondialului din ‘78 juca alături de alţi componenţi ai naţionalei Argentinei care luase titlul cu 3 ani înainte. S-ar putea să fi auzit câte ceva despre Ubaldo “Pato” Fillol, Alberto Tarantini şi Daniel Passarella. În plus, un foarte tânăr şi foarte talentat Ramon Diaz începea să-şi facă loc printre starurile de pe El Monumental.
De cealaltă parte, Boca se putea lăuda cu Oscar Ruggeri, Roberto Mouzo, Miguel Angel Brindisi (transferat înaintea sezonului de la Huracan), Jorge Jose „Chino” Benitez, Hugo Perotti sau Osvaldo Escudero. Şi, ca să închei cu “starring-ul”, las aici şi numele celor doi antrenori: Silvio Marzolini (un monument la Boca Juniors, considerat cel mai bun fundaş stânga din istoria Argentinei) şi Angel Labruna (parte a celebrei La Maquina, care a făcut din River o echipă de top în anii ’40). Dar deasupra tuturor era, indiscutabil, Maradona.
Cred că era ok să vezi un aşa meci.
Faulturile fără efect
Marele meci, primul Superclasico din cariera lui Maradona, s-a jucat pe 10 aprilie 1981, pe La Bombonera. Ploaia a transformat gazonul într-o chestie la limita practicabilului. Tensiunea a fost evidentă încă din start. Primele 25 de minute au adus două eliminări, câte una de fiecare parte. Reinaldo Merlo (River) şi Escudero au luat roşu. Passarella a dat şi el în stânga şi-n dreapta, inclusiv în Maradona, dar, cumva, a scăpat.
Prima repriză a fost pentru bătaie. În a doua a venit şi spectacolul. La 10 minute de la reluare, a avut loc faza care pe mine m-a fascinat de când am văzut-o. Maradona şi-a făcut rost de o minge în propria jumătate de teren şi s-a pornit spre careul lui River. Doar că traseul a avut câteva obstacole, ca să folosesc un eufemism. Într-un fel sau altul, doar el ştie cum, Diego a scăpat de câteva tentative de vătămare corporală gravă (nu a fost la fel de norocos în Spania). Adică băiatu’ s-a ridicat după ce fusese tăvălit serios prin noroi şi a continuat faza. A dus-o unde şi-a propus, iar Brindisi a pus-o de 1-0.
Asta e faza. Şi, ziceţi că fotbalul de azi e mai fizic?
După cinci minute, acelaşi Brindisi a făcut 2-0, în urma unei mingi pierdute uşor de River în propriul teren. Ca de obicei, ce a fost mai bun a rămas la sfârşit.
Maradona îl îngenunchează pe Fillol
RT @Edu_sport: 10.04.1981
Imagen poco vista del festejo de #Maradona tras su gol a Fillol, la barrosa noche del 3-0 pic.twitter.com/mzoHIlfz85— Historia de Boca (@historiadeboca) April 10, 2017
În minutul 67, Hector Carlos Cordoba a plecat în cursa vieţii lui, a ajuns uşor izolat undeva în banda dreaptă, s-a oprit, a aruncat un ochi în careu, l-a ginit pe Maradona şi a centrat cu stângul. “Gata, bă, de acum e treaba ta!”, şi-a spus, mulţumit de ceea ce tocmai făcuse.
Dracul ăla gol de Diego a preluat dumnezeieşte, l-a culcat din fentă pe ditamai campionul mondial Fillol (care a avut o fracţiune de secunde în care a semănat cu Lung, când cu Romario), a mai făcut vreo doi paşi, apoi a trimis calm în poartă. Delir! Şi în tribune, şi la microfon, acolo unde prietenul Victor Hugo Morales şi-a făcut încălzirea pentru “Mehico”. Era prima oară când îi spunea lui El Pibe d’Oro “cel mai bun jucător al lumii”. Maradona îşi consolidase statutul de idol printre fanii Bocăi.
Doi ani mai târziu, Maradona avea să facă o fază aproape identică, pe Santiago Bernabeu, într-un Real Madrid – FC Barcelona. Nu dau link, pun direct embed, că prea frumos povesteşte francezu’ ăsta.
Boca a luat titlul
Victoria cu River a confirmat supremaţia celor de la Boca Juniors, întărită ulterior de titlul în Metropolitano. Primul din 1976 şi ultimul până la victoria din Apertura, în 1992. O secetă care se explică (şi) prin faptul că Maradona a plecat în Europa, în 1982. Nu a fost chiar ca la Napoli, dar a fost suficient un sezon petrecut de Diego pe La Bombonera pentru ca Boca să se simtă cea mai bună. Să fie cea mai bună.
Nu uitaţi că, azi, de la 22:00, e turul primei finale de Libertadores dintre Boca şi River.
Sursa foto deschidere: lagaceta.com.ar