Eroul primului Derby della Madonnina „stelar”

Evaristo Beccalossi le-ar fi intrat oricum la suflet fanilor interişti. Era genul ăla de Fotbalist. Da, cu „f” mare. Genul care aştepta să-i fie pus pianul, ca să poată cânta la el. Genul care avea eleganţa unui balerin. Parcă mereu pe vârfuri. Cum a fost cazul la faza de la golul ăsta cu Lazio. Parcă mereu atent să nu fie inestetic. Cum s-a întâmplat la „bijuteria” asta reuşită contra lui Napoli. Ok, cred că până acum aţi înţeles deja ideea.

Dar Beccalossi a devenit definitiv un „idolo” într-o zi ploioasă de octombrie, acum 39 de ani. A dat o doppietta în Derby. Meciul ăla care înseamnă istorie, rivalitate, orgoliu, caterincă… Oh, caterinca! „Interiştii mai uită ziua de naştere a soţiei, dar nu uită niciodată rezultatul din Derby„, a spus Luciano Spalletti, la conferinţa de presă de ieri. Asta după ce toscanul mai dăduse una bună: „Meciul ăsta e termometrul corect pentru a măsura cât de bolnavi de Inter suntem„. Aşadar, nu e o surpriză că astfel de dueluri nasc legende. Becca e cel mai bun exemplu.

A jucat doar 6 ani la Inter. A luat un Scudetto şi o Cupă. Însă i-a fost suficientă o zi de graţie şi şi-a asigurat locul printre mituri. A decis un Derby. Nu orice derby. Unul jucat când China vs. SUA era doar o confruntare ideologică, iar miliarde erau doar lirele italiene. Şi mai avea ceva special.

Liderul vs. campioana

La ora jocului de pe 28 octombrie 1979, erau deja 5 ani şi jumătate şi 13 meciuri consecutive de când Inter nu o mai bătuse pe Milan. O eternitate. Dar momentul era favorabil pentru nerazzurri, lideri încă din prima etapă. În runda a şaptea au ajuns cu 4 victorii şi două egaluri (10 puncte, deci). Rivalii erau deţinătorii titlului şi îi urmau în clasament, cu 9 puncte.

Prima stracittadina stelară din Milano: ambele echipe aveau pe tricou steaua celor 10 titluri„, nota Enrico Tosi, în „Milan-Inter, storia e gloria del derby di Milano”. Verişorii îşi făcuseră rost de râvnitul simbol în sezonul 1978/79. Ultimul al marelui Gianni Rivera. „The Golden Boy” s-a retras şi evident că pentru rossoneri treaba a devenit mai dificilă.

În plus, Inter îşi făcuse echipă frumoasă. Meritul preşedintelui Ivanoe Fraizzoli, un domn cum nu prea mai are fotbalul, un om de o calitate incredibilă, care a plâns în hohote când a cedat clubul, pentru că „m-am născut cu Inter, la Inter am mers cu inima deschisă şi asta e slăbiciunea mea„. Termometrul despre care vorbea Spalletti, ragazzi!

Dar meritul era şi al antrenorului Eugenio Bersellini. I se spunea „Sergentul de Fier”. Un zbir. Însă un tactician şi un strateg excepţional. Printre cei pe care a mizat s-a numărat Alessandro Altobelli, ochit la Primavera Bresciei. Dar tot acolo făcea valuri un talent uriaş, Evaristo Beccalossi pe numele lui. A ajuns la Inter în vara lui ’78. A fost repede adoptat de fani, care s-au îndrăgostit de stilul său. După doar un an, le-a oferit o prestaţie despre care încă se vorbeşte.

Beccalossi şi legenda mesajului pentru Albertosi

Pe un teren la limita practicabilului, starul absolut a fost un jucător a cărei principală calitate era tehnica. S-a jucat pe o ploaie sâcâitoare de toamnă, care însă nu i-a ţinut în case pe milanezi. Au fost 65.000 de spectatori (nu exista încă al treilea inel) şi s-au obţinut încasări record de 568 de milioane de lire (alte surse vorbesc de peste 600 de milioane).

Este inutil să mă întrebaţi ce-mi amintesc din acel meci, pentru că îmi amintesc totul. Primul gol a venit după un corner de pe partea stângă. Altobelli a bătut scurt pentru Pasinato, care a centrat în mijlocul careului, unde eram eu. Am deviat mingea uşor, iar aceasta s-a dus la colţul lung. O execuţie, în teorie, nu foarte dificilă, dar trebuie spus că erau mulţi jucători în jurul meu. A fost momentul în care stadionul a început să fiarbă. Ce frumos! Nu voi uita niciodată sentimentul pe care l-am avut atunci.

Al doilea gol a venit după un contraatac al lui Muraro. Meritul meu a fost că am reuşit să mă ţin după el, o surpriză, dacă ne gândim la diferenţa de viteză dintre noi. Apoi mi-a pasat în faţa porţii, de unde îmi era mai greu să ratez„, şi-a amintit Beccalossi peste ani.

L’Unita, după Inter – Milan 2-0

 

La Stampa, după Inter – Milan 2-0

S-a terminat 2-0, iar Inter şi-a consolidat primul loc. Legenda spune că, la final, interistul cel creţ şi talentat s-a dus la portarul Milanului, celebrul Enrico Albertosi, şi i-ar fi spus: „Sono Evaristo, scusa se insisto…„.

Poveste veche, frumoasă, pe care îmi place să o repet şi eu de fiecare dată. Doar că nu eu am fost cel care i-a spus asta lui Albertosi după meci, ci unul dintre coechipierii mei. Expresia mi-a rămas însă atribuită, aşa că o accept„, a explicat Beccalossi.

Scudetto pentru Inter, Serie B pentru Milan

Sezonul ăla a fost un marş triumfal pentru Inter, care nu a cedat locul 1 şi a luat titlul într-o manieră entuziasmantă. Ultimul Scudetto din istoria Seriei A cucerit doar cu jucători italieni.

Bonusul a fost retrogradarea Milanului, în urma scandalului Totonero. Vorba cântecului: „O milanista che cazzo canti, nella tua mente i ricordi non so tanti / Ci ricordate del sei a zero, ma vi scordate Serie B e Totonero„. Sau, cum spunea marele Peppino Prisco, „il Milan è finito in Serie B due volte: la prima pagando, l’altra gratis„.

Da, azi avem Derby della Madonnina. Nu chiar stelar, dar la fel de captivant.

Sursa foto deschidere: hashtaginter.it

Facebook Comments

One Reply to “Eroul primului Derby della Madonnina „stelar””

  1. […] fi bine să-l trăieşti pe viu măcar o dată în viaţă. Pentru că încă e genul de meci care naşte poveşti şi legende. În ultima perioadă, în special în partea mai bună a oraşului. Aia interistă […]

Lasă un răspuns