Povestea unui gol: Cassano vs. Inter (1999)

Cassano a anunţat (din nou) că se retrage. De data asta pare serios. A trimis şi o scrisoare, prin intermediul unui jurnalist care îi este apropiat. A fost publicată pe Twitter. Dar asta cu seriozitatea la FantAntonio trebuie luată cu rezerve. Nu a fost niciodată punctul lui forte, ca să folosim un eufemism.

Sincer, nu-mi vine în minte un fotbalist care să fi profitat mai mult de-a lungul întregii cariere de pe urma momentului care l-a consacrat (poate Recoba?). Să nu fiu înţeles greşit. Cassano a fost un fotbalist excepţional (mai ales când voia), care a făcut meciuri memorabile şi a avut prestaţii ce merită analizate separat. Dar golul pe care l-a marcat contra Interului, acum aproape 20 de ani, a rămas punctul de referinţă. Cumva, i-a fost apogeu şi cântec de lebădă în acelaşi timp.

Golul care l-a luat de pe stradă pe Cassano

Fără acel Bari-Inter, aş fi devenit un delincvent. Multe persoane pe care le cunosc au fost recrutate de anumite clanuri. Acea partidă şi talentul meu m-au îndepărtat de o viaţă de căcat„. Declaraţia de o sinceritate dezarmantă a devenit celebră şi a fost repetată, într-o altă formă, şi în scrisoarea de adio.

Acel gol, venit după o fază de o calitate extraordinară din toate punctele de vedere, l-a prezentat lumii pe „El Pibe di Bari”. Un puşti firav de doar 17 ani, titularizat alături de un alt tânăr, nigerianul Hugo Enyinnaya, doar pentru că Osmanovski şi Masinga, care formau atacul obişnuit, erau accidentaţi. În oraş li se spunea „băieţii cu 60 de goluri la Primavera„. În acea seară de decembrie din 1999, cei doi au terorizat o apărare cu Panucci, Blanc şi Zanetti. Au marcat amândoi, iar Bari a bătut cu 2-1

Reuşita lui Cassano a făcut, însă, istorie. Şi pentru că a dus victoria, în minutul 88, şi pentru modul în care un adolescent a umilit nişte fundaşi trecuţi prin multe bătălii.

Băiatul din Bari Vecchia s-a lansat spre poartă cu o preluare incredibil de dificilă. A stăpânit mingea venită de la 50 de metri cu călcâiul, deşi era deja în sprint. Mai mult decât atât, a reuşit să o controleze astfel încât mişcarea să rămână fluidă, să nu-i întrerupă cursa irezistibilă. Apoi a aşezat „varza” mai bine, scurt, cu capul. Blanc şi Panucci l-au ajuns la marginea careului. Nu s-a sinchisit de prezenţa lor. A trecut printre ei şi apoi a tras la scurt. Mingea a ajuns în plasă, iar pe San Nicola s-a declanşat vacarmul. CAPOLAVORO!

Cred că nici măcar Cassano nu poate explica ce simte în aceste momente„, a spus, la un moment dat, comentatorul. Mai ales că tocmai înscrisese astfel primul gol în Serie A. Contra echipei sale de suflet.

„Wasted talent”

Golul ăla l-a scos pe Cassano de pe străzi, dar nu a putut scoate strada din Cassano. „El Pibe di Bari” a rămas pentru restul carierei sale doar un copil teribil, un capricios, un golănaş al fotbalului. A fost, în primul rând, un personaj. Unic şi absurd de cele mai multe ori. Dar un fotbalist cu un talent pur, neprelucrat şi nealterat de trecerea timpului.

Genul pe care Sonny din „A Bronx Tale” l-ar fi numit fără să stea pe gânduri „wasted talent„. În scrisoarea de adio a dat din nou asigurări că nu regretă nimic. N-avem motive să nu-l credem. A fost la fel de sincer, de natural, pe cât a fost de talentat.

Dar noi avem multe motive să regretăm că l-am văzut de prea puţine ori pe adevăratul Cassano.

Sursa foto: storiedelboskov.it

Facebook Comments

Lasă un răspuns