„Mister, vuole il recupero?”

Azi se fac 9 ani, nu 10, dar ce rost are să mai aşteptăm un an? Şi oricum, cine spune că nu putem sărbători şi în 2019?

Pe 29 august 2009, Inter începea cu adevărat sezonul Triplei. O bătea pe Milan cu 4-0, după un meci rămas în istorie (şi) pentru dialogul dintre antrenorul de atunci al rossonerilor, Leonardo, şi arbitrul de rezervă.

Era al doilea sezon al lui Mourinho, iar vara lui 2009 a fost una agitată pentru Inter. A plecat Zlatan, decis să ia Liga (Liga Campionilor, nu la La Liga) cu Barcelona. Din partea cealaltă a venit Eto’o. Camerunezul nu s-a prezentat la Appiano cu mâna goală, a adus şi un sac de bani, folosiţi inteligent de Marco Branca pentru a-i transfera pe Milito, Thiago Motta, Lucio şi Sneijder. Cazzo, ce mercato!

Cu toate astea, startul a fost unul fals. Inter a pierdut Supercupa Italiei, la Beijing, în faţa lui Lazio, iar în prima etapă de campionat, deşi a jucat acasă, a făcut doar egal cu nou-promovata Bari. Echipă antrenată de viitorul paria Ventura şi care îi avea ca fundaşi centrali pe Ranocchia şi Bonucci. Aşa se face că, înainte de Derby della Madonnina, starea de spirit a nerazzurrilor nu era chiar cea mai bună. Fanii s-au mai liniştit după ce, cu doar câteva zile înainte de meci, a fost rezolvat şi transferul lui Sneijder. Deşi nimeni nu se aştepta să-l vadă pe teren. Dar olandezu’ a primit tratamentul Mourinho şi, după două antrenamente, era titular la Scala fotbalului. Şi nu doar atât, dar părea că joacă de când lumea alături de noii săi colegi.

Bine, ca să fim corecţi, începutul a fost echilibrat. Ba chiar, cu o uşoară dominare milanistă. Apoi, după aproape jumătate de oră, s-a întâmplat una dintre acele faze care schimbă tot. Una dintre cele mai spectaculoase acţiuni interiste care au existat vreodată. FIFA şi PES să se uite şi să înveţe. Mingea a mers impecabil pe traseul Zanetti-Maicon-Eto’o-Zanetti-Eto’-Zanetti-Thiago Motta-Eto’o-Milito-Thiago Motta, iar Thiagone a pus-o elegant din prima aproape de vinclu. CA-PO-LA-VO-RO!

De aici, totul a devenit o joacă de-a şoarecele cu pisica. După nici 10 minute, Gattuso l-a faultat în careu pe Eto’o şi cumva a scăpat de roşu. Milito a bătut excelent pentru 2-0. Gattuso nu a mai scăpat de eliminare, pe final de repriză. O fază stupidă. Ceruse schimbare, dar a rămas încă puţin pe teren, pentru că Seedorf încă nu era pregătit să intre. L-a croşetat pe Sneijder, undeva la mijlocul terenului, şi a luat al doilea galben. Exact înainte să meargă ragazzi la vestiare, Milito a mai băgat un assist, iar Maicon a făcut 3-0. În repriza a doua, Stankovic a contribuit la distracţie cu una bucată minge trimisă în vinclu. Se putea termina rău (ok, mai rău!), dar Inter s-a oprit. Legenda spune că, din tribună, Moratti i-ar fi făcut semn lu’ Jose să-şi ţină băieţii în frâu, să nu-i umilească pe verişori.

A făcut-o, în schimb, Gervasoni. Arbitrul de rezervă s-a dus în ultimele minute la Leonardo şi l-a întrebat: „Mister, vuole il recupero?”. N-au existat prelungiri.

Ca o ironie, peste mai puţin de un an şi jumătate, Leonardo a ajuns pe banca Interului. E ultimul antrenor care a adus un trofeu în club, Cupa Italiei.

Sursa foto: fotbalovestadiony.cz

Facebook Comments

One Reply to “„Mister, vuole il recupero?””

  1. […] a lui Sneijder. Irelevant! Băiatu’ a fost titular cu Milan şi a jucat IM-PE-CA-BIL, într-un 4-0 antologic. Parcă era de câţiva ani la Inter, nu de nici două zile. Atunci s-a format legătura aia […]

Lasă un răspuns