În sezonul trecut de Serie A, chiar dacă în cele din urmă a terminat peste Allegri, Fabregas nu a reușit să-l bată. Deși l-a dominat în cea mai mare parte a timpului. Mai ales acasă, la Como, unde a pierdut de o manieră la granița incredibilului. Meciurile alea, în special cel de lângă lac, au dat naștere unui fel de război rece între cei doi antrenori. S-a pus în mișcare și PR-ul lui Max din presă, încă suficient de puternic și de important, iar spaniolului i s-a creat cumva o imagine de arogant prețios, care trebuie să învețe să lase capul jos în fața veteranilor din il calcio, care știu ei meserie și că nu contează cum joci, dacă obții rezultatul care trebuie. Ceea ce, desigur, este adevărat până la un punct (de ultima parte zic). Doar că, atunci când s-a tras linie, așa cum aminteam la început, Milan a terminat sub Como. Iar titratul livornez și-a pierdut postul. Și totuși, cumva, a căzut tot în picioare și a primit-o pe mână pe vicecampioana Napoli. El nu s-a calificat în Liga Campionilor, dar tot va juca acolo.
Și cu toate astea, cel care bagă la cap chestii continuă să fie Fabregas. „Pentru mine, meciurile precedente cu Allegri au însemnat ceva și au avut un impact asupra mea. Mai ales din ultimul meci am învățat foarte multe”, a spus spaniolul, după ce, duminică, Como a bătut-o în premieră pe Napoli lângă Vezuviu (2-1). A fost debutul lui Allegri pe teren propriu ca antrenor al ragazzilor din Sud și s-a terminat cu un eșec apăsător. Și nu e vorba despre rezultat în sine, cât despre superioritatea evidentă a unei echipe care s-a întors în Serie A cu doar doi ani în urmă, iar acum o are identitate clară, lucru care nu se poate spune despre foarte multe alte formații din campionatul italian. Din acest punct de vedere, diferența dintre Como și Napoli este uriașă.
„Ce echipă e Napoli cu Allegri, la sfârșit de august?”, se întreabă Luigi Garlando în Gazzetta dello Sport. Corriere della Sera a băgat un joc de cuvinte pentru a sublinia responsabilitatea antrenorului: „Napoli, così non c’è molto da stare Allegri”. Și apoi concluzionează că „Regele e gol”. Adevărul e că pe Stadio Maradona, Como a arătat tot ce-i lipsește vicecampioanei. Echipa lui Fabregas e curajoasă, organizată, are o idee de joc ușor de recunoscut și personalitatea necesară pentru a o pune în practică. Și nici nu depinde de individualități. De data asta, Nico Paz a fost cenușiu. Însă s-a trecut ușor peste, pentru că Baturina a luat prim-planul și a fost starul partidei. A deschis scorul, iar din pressingul său decis s-a născut eroarea lui Rrahmani, în urma căreia mingea a ajuns la Douvikas pentru golul victoriei. Timp de o oră, supremația oaspeților a fost evidentă. Și a prilejuit și o declarație caraghioasă a lui Max, care aparent nu a înțeles mare lucru: „Ei erau mai proaspeți și se mișcau încontinuu. E normal să nu poți avea mereu mingea”. Eh, mai pățești când te amețesc adversarii…
Însă partea cu adevărat frumoasă e că, după minutul 60, Fabregas a făcut un fel de Allegri. A lăsat rușinea deoparte și a scos atacanți ca să bage mijlocaș și fundaș. A renunțat la generozitatea vecină cu naivitatea pentru cinismul de a cărui lipsă a fost acuzat de multe ori pe un ton superior. Și i-a arătat lui Max că e mai bun decât el și la asta. Pentru că aparentul asediu napoletan din final a fost de fapt un joc fără idei, cu mingi plimbate aiurea și aruncate cu disperare în față, la bătaie. Fără rezultat!
Și ne întoarcem la întrebarea din titlu. Deci, o băgăm pe Como în grupul forțelor din Serie A? Pare să aibă totul: viziune, un proiect solid, forță financiară, un antrenor cu tupeu, care cam zguduie niște dogme, jucători interesanți și, mai ales, rezultate. Ar mai fi nevoie de continuitate în rezultate, de o confirmare în Liga Campionilor și suntem acolo. Însă drumul e corect și în mod evident avem de-a face cu o forță emergentă, care nu a sărit etape. Doar le-a ars foarte repede.
Și acum, tradiționala și îndrăgita secțiune de scurte și rapide dedicate restului etapei de Serie A!
- Milan – Venezia 2-0. Victorie nu chiar atât de liniștită pentru ”verișori”, care au făcut un pas în spate din punct de vedere al jocului față de prima etapă. Și defensiva e cam meh, dacă mă întrebați pe mine, în ciuda acestui clean sheet.
- Sassuolo – Torino 2-1. Aquilani l-a bătut pe Abate, în duelul antrenorilor veniți pe valul laudelor din Serie B. Berardi a fost din nou decisiv, ca de atâtea ori de-a lungul anilor, și a făcut o chestie statistică ce îi consolidează statutul de legendă neroverde.
- Monza – Udinese 2-3. Goluri multe (și frumoase) și întărirea senzației că Juric și ai lui sunt condamnați. Deși, în Gustavo Varela, care a băgat-o din nou în ațe, au unul dintre cei mai interesanți nou-veniți în Serie A.
- Fiorentina – Frosinone 0-3. Ăsta da șoc! Viola e mai curând vânătă rău (și) în startul ăsta de sezon. Dar e bine că nu s-au panicat și nu au făcut și mai multe transferuri!
- J******s – Parma 2-0. I-au ieșit schimbările lui Spalletti și meciul nu s-a complicat mai mult decât era pe cale să o facă. Pare că la Torino încă nu e foarte clar ce se dorește, iar asta se vede în jocul echipei. Din păcate, nu și în rezultate.
- Lazio – Genoa 1-0. Nu, că Frattesi e decis să-l facă antrenor pe Gattuso! Două victorii pentru biancocelesti, ambele cu 1-0 și ambele aduse de băiatul luat de la Inter, unde pur și simplu nu se potrivea. Pe Olimpico, a intrat ca piciorul Cenușăresei în pantof.
- Cagliari – Inter 0-1. Nu o să vă mint! În ciuda unei superiorități jenante pe alocuri, au fost momente în care am crezut că ai mei vor face un Inter d-ăla celebru. Echipa asta e bună la jocul numit fotbal, e favorită certă în Serie A, dar chestiile astea nu trebuie să o facă să devină superficială, vecină cu bășinoasă. Mai ales privind la modul în care a pierdut niște titluri în anii ăștia. Probabil că prin noiembrie-decembrie, când lucrurile se vor așeza, un meci de genul ăsta se termină așa cum trebuie, gen 5-0, 6-0… Până atunci, hai măcar cu un 2-0, să nu mai discutăm discuții!
- Lecce – Roma 0-4. Se dă cu pâine și circ ca la carte în partea giallorossa a capitalei, în startul ăsta de sezon. Iar Malen e ceva de căutat adânc în statistici.
- Atalanta – Bologna 1-0. Se ducea meciul către un 0-0 nu chiar cinstit – pentru La Dea era un rezultat bun -, când, în prelungiri, Samardzic s-a gândit să dea în ea de la distanță că poate iese ceva. A ieșit de 3 puncte, cu Skorupski puțin complice. Grea viața în Italia pentru un Tedesco (voiam de ceva vreme să încerc jocul ăsta de cuvinte slăbuț).
Poza cu clasamentul
Parada etapei: Guglielmo Vicario vs Parma
Mi se pare că Vicario s-a întors din Anglia cu imaginea unui portar nu chiar de încredere. Mă gândesc că e mai mult un fel de efect Tottenham, pentru că el încă are reflexele alea șmechere de la Empoli. A arătat-o și cu Parma, în weekend.
Golul etapei: Hakan Calhanoglu vs Cagliari
Pentru că nu a fost vreo ofertă memorabilă tura asta, îmi permit doza de subiectivism. O fi unghiul ăsta de filmare, o fi slow motion-ul, însă execuția chiar e excepțională.
Çalhanoğlu 🪄#CagliariInter pic.twitter.com/bpeex4mZFP
— Lega Serie A (@SerieA) August 31, 2026
Discursul scary al etapei
A vorbit Commisso jr. cu ocazia centenarului Fiorentinei. S-ar putea ca startul ăsta de sezon al echipei să fie cea mai mică problemă…
Devo ancora capire se possa diventare il nuovo Papa o un nuovo dittatore mondiale pic.twitter.com/Rmw7Zid1li
— Air Fede (@AirFred14) August 30, 2026
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!